Cum arăta un oraş roman
Orașele romane au în frunte un ordo decurionum, un senat local, compus din membrii aristocrației locale care aveau un cens de minimum 100.000 de sesterți. La Sarmizegetusa, numărul acestora va fi fost de aproximativ 100 de decurioni. Dintre aceștia erau aleși magistrații orașului, duumviri sau quattuorviri (prezenți doar în cazul municipiilor, niciodată în coloniae). Aceștia nu erau remunerați, funcțiile îi obligau la cheltuieli importante în folosul comunității.
Orașele romane au în frunte un ordo decurionum, un senat local, compus din membrii aristocrației locale care aveau un cens de minimum 100.000 de sesterți. La Sarmizegetusa, numărul acestora va fi fost de aproximativ 100 de decurioni. Dintre aceștia erau aleși magistrații orașului, duumviri sau quattuorviri (prezenți doar în cazul municipiilor, niciodată în coloniae). Aceștia nu erau remunerați, funcțiile îi obligau la cheltuieli importante în folosul comunității.
În Dacia, municipiile fondate de Hadrian au în frunte duumviri, pe când cele fondate de Marcus Aurelius și de Septimius Severus au quattuorviri. Coloniile romane au în frunte duumviri. Diferența este dată de statutul celor doi aediles care pot face parte sau nu din același colegiu de patru bărbați împreună cu duumviri iure dicundo (quattuorviri aediles și quattuorviri iure dicundo).
După cum o arată și numele, primii se ocupau de îngrijirea clădirilor și a locurilor publice ale orașului, pe când duumviri aveau atribuții în domeniul administrației și al reprezentării comunității, precum și al dreptului civil.
De chestiunile financiare se ocupau quaestores. O dată la cinci ani, duumviri iure dicundo aveau și puteri censoriale, duumviri quinquennales, refăcând, pe baza veniturilor, lista (album) de membri ai ordo decurionum.
Nu în ultimul rând, foarte importante erau și funcțiile preoțești: pontifex (specialist în dreptul sacru), augur (specialist în interpretarea semnelor cerești) și flamen (preot al cultului imperial).
Fiecare oraș roman este construit după același model. Astfel, la întretăierea celor două drumuri principale, kardo maximus (axa nord-sud) și decumanus maximus (axa est-vest), unde este așa-numitul locus gromae, locul unde fusese așezat instrumentul roman de trasare a parcelelor orașului (insulae), se construiește forul, după modelul forului roman, centrul activităților publice, religioase, juridice și comerciale, având și un rol de reprezentare și de identitate a comunității.
În perioada imperiului, cu puține excepții, forma acestor fora este mai mult sau mai puțin standardizată. Cel mai bine cunoscut for din Dacia este Forul lui Traian (forum Traiani sau forum vetus) de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, având dimensiuni impresionante (94×75 metri). Acesta va fi fost inițial de lemn, apoi de piatră (calcar și gresie) la sfârșitul domniei lui Traian, pentru a fi reconstruit în marmură pe timpul dinastiei Severilor.
Reconstituirea ideală a Capitoliului Coloniei Ulpia Traiana Sarmizegetusa din forul lui Antoninus Pius (sursă: O. Ţentea, A. Raţiu (ed.), Sarmizegetusa. Începuturile Daciei romane. Catalog de expoziţie, Muzeul Naţional de Istorie a României, București, 2017)
Spre sud exista o basilica iudiciaria cu două tribunalia, pe laturile scurte de est și de vest (sub acest tribunal se afla și închisoarea, carcer), unde magistrații orașului judecau cauzele civile, iar guvernatorul provinciei, procesele de natură penală. Spre sud se afla curia, locul de adunare al decurionilor orașului, sub care se afla locul unde era ținut tezaurul orașului, aerarium. Parcelarea interioară se extinde și în teritoriul orașului (centuriatio), stabilindu-se loturile de pământ ale cetățenilor.
De curând a fost pus în evidență posibilul templu dedicat triadei capitoline (Iuppiter, Iuno, Minerva), construit însă în al doilea for al orașului, care s-a dezvoltat la sud de Forul lui Traian pe timpul lui Antoninus Pius. Parțial cunoscute sunt câteva elemente din forul municipiului și coloniei de la Napoca și, recent, din forul municipiului severic de la Porolissum.