Cum trăiau femeile în Grecia Antică?

Cântată de-a lungul secolelor în tragedii și în poezie, imortalizată cu măiestrie pe vasele din ceramică fină sau prin statuile impozante ale zeiţelor, femeia grecească a fost mereu în centrul artelor. Cu toate acestea, cât dintre informaţii reprezintă literatură și cât realitatea vremurilor antice?

În spatele pergamentelor literare și a măiestriei cuvintelor, realitatea în care trăia femeia grecească era cu totul alta. Într-un discurs din anul 403 î.Hr., al oratorului Lisias împotriva lui Eratostene, observăm întocmai acest lucru.

Eufilet, personaj principal al pledoariei, o acuză pe soţia sa de adulter împreună cu Eratostene, pe care îl ucide, pentru nerespectarea legilor cetăţii și pentru pervertirea soţiei sale. Vina pe care Eufilet o prezintă în primă fază este reprezentată tocmai de această libertate acordată soţiei, de lipsa controlului acesteia. De exemplu, acesteia i-a fost permis să locuiască la parterul casei, în loc de etajul superior, unde ar fi fost monitori- zată constant, așa cum se obișnuia în majoritatea caselor grecești, i-au fost îngăduite numeroase ieșiri, la înmormântarea soacrei sale sau cu ocazia festivalului Thesmoforiilor, toate acestea fiind elemente ce ar fi dus ulterior la apropierea celor doi amanţi.

Deși scopul discursului oferă oratorului posibilitatea de a-l blama public pe Eratostene, cel care,cu puţin timp înainte, îi ucisese fratele, pentru a putea accede în guvernul celor 30 de tirani, putem discerne în mod critic din această pledoarie convenţiile sociale, legis- laţia și felul în care sunt reglementate legile care se referă la familie și la adulter, precum și eventualele diferenţe sociale ale Atenei, de la sfârșitul secolului al V-lea î.Hr.

Rituri și stagii de iniţiere

Faţă de modelele celebrate în literatură, care ne sunt prezentate dintr-un punct de vedere masculin și idealizant pe alocuri, viaţa cotidiană a femeilor era departe de acestea. Mărturiile arheologice și inscripţiile pot completa mult mai bine realitatea feminină de zi cu zi.În Atena, femeile care nu proveneau din familii înstărite erau obligate, pe lângă sarcinile domestice, să lucreze pentru a putea contribui la întreţinerea familiei. Ţesutul, muncile agricole, aprovizionarea cu apă, cumpărăturile sau chiar comercializarea anumitor mărfuri puteau fi ocupaţii doar ale unor femei umile.

În cazul celor nobile, pe lângă buna administrare a casei și a servitorilor, femeile se ocupau de creșterea copilului, viitorul cetăţean al polisului. Puteau părăsi casa doar însoţite și cu acordul tutorelui cu ocazia nunţilor, a festivalurilor religioase, a înmormântărilor și a reprezentărilor teatrale, iar cele necăsătorite puteau sluji ca preotese în marile temple.

Dacă observăm cele trei stagii de iniţiere din cadrul festivalului religios ale Arrephoriilor ţinut în Atena,vom înţelege mai bine rolul atribuit femeii din Grecia încă din perioada adolescenţei. Îndeletnicirea ţesăturilor, îngrijirea gospodăriei, ascultarea și recunoștinţa faţă de cei vârstnici erau elemente pe care tinerele trebuiau să le îndeplinească. Tinerele fete sau kore, atent selecţionate din rândul aristocraţiei locale, aduceau de la baza acropolei coșuri pline cu fructe, pe care le închinau zeiţei Atena, pentru ca apoi, simbo- lic, să coboare de la sanctuar în grădinile Afroditei, din apropierea râului Ilissos. Prin acest ritual, în mod simbolic, acestea treceau de la statutul adolescentin la cel marital.

Înainte de căsătorie, tinerele ar fi depus jucăriile din copilărie în cadrul sanctuarului zeiţei Artemis, dedicându-i acesteia benţita cu care își prindeau părul, precum și o parte din podoaba capilară, semn că au atins vârsta necesară măritișului.

Odată stabilită între familii nunta, și în funcţie de statutul mirelui, mireasa ar fi adus cu ea în noua casă zestrea, atentadunată de-a lungul anilor. În ziua nunţii, împreună cu mama mireasei, fata ar fi fost împodobită cu cele mai alese bijuterii, ar fi purtat un machiaj de sărbătoare și ar fi urcat pe carul nupţial pentru a-și întâlni alesul. Nu știm care ar fi fost destinul căsătoriei, unul fericit sau nu, dar, dacă am ţine cont de spusele lui Socrate, am putea afirma următoarele: „Dacă ai o soţie bună, atunci ai să fii foarte fericit; dacă ai una rea, atunci ai să devii filosof – și asta este bine pentru toţi bărbaţii“.

Materiale votive

Odată căsătorite, femeile din Atena se implicau în mod activ și în sfera religioasă. Sacrificau atât zeilor, cât și zeiţelor, participau la festivalurile cetăţii, puteau sluji ca preo- tese pentru o perioadă mai lungă de timp și, nu în ultimul rând, se îngrijeau de mormintele înaintașilor.

Dacă analizăm atent materialele votive aduse la templu de către femei, vom putea identifica statuete, baze de statuie, oglinzi din bronz frumos împodobite, bijuterii, statuete cu părţi anatomice pentru sănătate, monumente sau inscripţii, toate elemente specifice lumii feminine. Din punct de vedere epigrafic, vom observa faptul că, pentru perioada clasică, în inscripţii, femeile nu apar niciodată neînsoţite, fie este menţionată filiaţia, și anume numele tatălui, fie numele tutorelui masculin, al soţului sau al fiului, conform legislaţiei cetăţii.

Fragmentul face parte din articolul „Idealul feminin în Grecia Antică. Între literatură și realitate”, publicat în numărul 247 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 17 august - 14 septembrie, și în format digital pe platforma paydemic.