Cum arăta „fabrica” de amprente a FBI-ului

Înainte ca FBI să se digitalizeze, baza lor de date părea ca un imens depozit. În anii 1920, biroul federal avea doar 25 de angajaţi care se ocupau cu clasificarea celor peste 800, 000 de amprente individuale. Dar începând cu 1943, existau peste 20, 000 de oameni care realizau această muncă, sortând nu mai puţin de 70 de milioane de amprente. Care era metoda pentru catalogarea amprentelor? Cine se ocupa de această misiune specială a guvernului american, şi mai ales unde avea loc toată procedura?

În timpul războiului, fiind suprasolicitaţi, oficialităţile au decis ca instituţia să fie mutată într-o clădire a armatei, în Washington, care măsura peste 8, 000 de metri pătraţi. Ei au numit-o Fabrica de Amprente.

Odată cu izbucnirea Celui de-Al Doilea Război Mondial, priorităţile FBI-ului s-au schimbat:nu mai investigau crime sau infracţiuni cotidiene, care se petreceau pe teritoriul american, ci se ocupau cu urmărirea şi depistarea spionilor, obţinerea de informaţii de peste graniţă, urmărirea şi investigarea celor imigranţilor, potenţiali sabotori.  Existau fişe  personale cu amprente ale membrilor armatei americane, agenţilor străini care lucrau pentru Statele Unite, cei care se ocupau cu fabricarea armamentului, rezumând:toţi cei care aveau mai mult sau mai puţin legătură cu guvernul american. Fişele conţineau atât amprentele indivizilor, dar şi o scurtă biografie şi o verificare minuţioasă a trecutului.

Majoritatea angajaţilor erau femei. Până în anii ’70, acestea au primit informaţii vitale şi secrete militare, reuşind să facă aşa numita maşină de război a spionajului să funcţioneze la capacitate maximă. Femeile lucrau 10 ore pe zi, 6 zile pe săptămână, procesând până la 35, 000 de amprente pe zi.  Miile de angajate care lucrau pentru FBI la începutul anilor 1940 erau antrenate conform Sistemului Henry de identificare a amprentelor, o metodă folosită în Statele Unite, dar şi în alte ţări vorbitoare de limbă engleză, care catalogau manual amprentele, în funcţie de anumite criterii fiziologice.

 Sursa:Life magazine.