Cum arată Cazinoul din Constanţa pe interior. Mai are vreo şansă?

Simbol al celui mai mare port al României, Cazinoul de pe faleza din Constanţa oraşului a fost ridicat în 1904-1910 la iniţiativa regelui Carol I. Totuşi acest monument, ce ar trebui să fie mândria şi punctul de atracţie al urbei, este într-o avansată stare de degradare. Nimănui nu-i pasă! De ani buni autorităţile aruncă vina dintr-o parte în alta într-un război al declaraţiilor care nu fac decât rău acestui monument. Turistului nu-i rămâne decât să constate şi să se vaite:„Ce păcat!”. Şi-ar dori, cu siguranţă, altceva, dar singura alternativă este să umble câteva minute printr-o ruină.

Povestea de azi este un reportaj de călătorie în care glasul personajelor principale – autorităţile locale şi centrale – vor face parte doar din zgomotul de fond al mării pe care îl auzi când te plimbi pe faleza din faţa Cazinoului. Astfel cu câteva zile înainte de Ziua Marinei mă plimbam prin Constanţa. Avem doar câteva ore la dispoziţie şi doream să revăd Cazinoul.Străzile din oraşul vechi m-au impresionat neplăcut. Chiar în perioada în care primarul urbei se îmbrăca ba în sultan, ba în ţar sau în Dumnezeu ştie ce altă vestimentaţie pentru a promova staţiunea Mamaia, pe bulevardul Tomis din centrul oraşului trebuia să fiu atent să nu îmi pice vreo cărămidă în cap. Faţade dărâmate şi tot felul de construcţii în ruină te întâmpină la tot pasul. Din loc în loc găseşti câte o terasă plină ochi cu turişti, ce par să ignore pericolul la care se expun.

Click aici pentru mai multe imagini:

Am reuşit să mă rătăcesc un pic şi am coborât pe faleză ceva mai departe Cazinou, în portul turistic. Aici ambarcaţiunile scumpe şi terasele de fiţe contrastau cu râpa ce se deschidea chiar în spatele lor şi cu clădirile ponosite după mal. La ora prânzului erau totuşi goale. Pesemne cei care îşi fac vacanţa pe aici erau obosiţi şi se recuperau. 

O bucată de istorie ce ar putea aduce baniAm urcat spre Cazinou. Faleza neschimbată îţi inspiră ceva din anii 80. Chiar până în Cazinou pregătirile erau în toi pentru Ziua Marinei. Mulţi copii, însoţiţi de părinţi şi bunici, se uitau la cele câteva ghiulele şi torpile aşezate în faţa podiumului.Văzută de la depărtare clădirea Cazinoului impune respect şi eleganţă. În zona în care se află astăzi mai fusese, între 1880-1902, o construcție de lemn, o cazină, cum se numea – loc pentru spectacole de teatru, baluri, loc de recreare pentru turiști. Construcția unui edificiu cu funcții asemănătoare marilor cazinouri europene a început prin anul 1904.

Inițial, planurile sunt întocmite de către arhitectul Petre Antonescu, care proiectează o clădire al cărei stil arhitectonic se inspira din tradițiile artei românești. După terminarea fundațiilor, însă, planurile sunt schimbate, Primăria încredințând modificarea lor unui arhitect de origine franceză (sau elvețiană), Daniel Renard-care renunță la principiile stilului românesc, în favoarea unui melanj de motive decorative ce încarcă și mai mult greoiul ansamblu. Construit (din 1908) în stil Art Nouveau sub influența cosmopolitană a cazinourilor epocii, edificiul constănțean este terminat în 1910, când este și inaugurat (în 1912 se fac ultimele retușuri).

Între măreţie şi mizerieCând te apropii perspectiva se schimbă. Scorojit, cu multe ferestre lipsă, Cazinoul seamănă cu bătrânul cerşetor ce stă pe treptele sale. Ultima renovare a monumentului a fost chiar înainte de Revoluţie, în 1986, iar aceasta a durat aproape un an.Deşi am ajuns de multe ori pe faleza constănţeană, pentru prima oară monumentul era deschis publicului. La cum arată când te apropii de el ai fi spus că nimeni nu se încumetă să intre înăuntru. Dimpotrivă! Plin ochi de oameni curioşi, Cazinoul îşi dezvăluia deoptrivă maiestatea şi mizeria. Candelabre mari pline de praf tronează peste săli în care te aştepţi să-i vezi trăgând dintr-un trabuc pe jucătorii de altădată. Dacă faci nişte fotografii iscusite, ignorând locurile mizerabile, ai putea spune că acest loc aşteptă să fie reamenajat.Totuşi faptul că precipitaţiile au pătruns în structura de rezistenţă nu e un secret. Infiltraţiile se văd cu ochiul liber. Geamurile sparte au accentuat şi ele degradarea interioară. Pe alocuri pereţii sunt scorojiţi răpindu-i monumentului acea eleganţă. Aproape că ai impresia că ai intrat în casa lui Costache Giurgiuveanu, din Enigma Otiliei, unde măreţia de odinioară poartă pe urme neputinţa vremurilor de azi.La etaj în marea sală de festivităţi de odinioară porumbeii sunt stăpâni. Mirosul de excremete este persistent şi oarecum jenat pentru locul în care te afli. Cu greu accepţi că defapt te-ai plimbat o jumătate de oră într-o ruină. Colţurile în care monumentul încă arată asemeni unui palat din poveşti te îndeamnă la visare. Ţi-ai fi dorit mai mult, dar nu are cine să îţi spună. Cei doi paznici de la poartă au grijă să nu pleci cu vreo bucată de fier vechi.

Ce pierdem când lăsăm astfel de monumente să se dărâmeIes din monument şi mă aşez pe trepte. Dau cu oftică un search pe Google să văd ce au de gând cu acest monument mai marii noşti. Cearta dintre Primăria Constanţa, condusă de mondenul Radu Mazăre şi la fel de mondena ministră a dezvoltării şi turismului, Elena Udrea, nu mă interesează. Eu sunt un turist ce vrea să se bucure şi de altceva decât de cluburi şi plajă. Am venit la mare şi pentru alte lucruri.Anul acesta hotelierii şi agenţiile de turism au anunţat că românii au venit pe litoral ca în anii buni, de dinainte de Revoluţie. Criza a determinat pe mulţi să renunţe la concediile în străinătate. Această şansă pe care litoralul românesc a avut-o în 2012 s-ar putea să fie printre puţinele pe care le mai are în condiţiile în care publicul s-a învăţat să aibă de unde să aleagă când e vorba de distracţie.Mâncarea, cluburile şi plaja încep să nu mai fie suficiente. Publicul a învăţat în toţi aceşti ani să aibă concedii mult mai active şi mai puţin plictisitoare. A merge în Turcia, Grecia sau Bulgaria la mare înseamnă pe lângă ce se oferă la noi şi diverse activităţi recrative, respectiv vizitarea unor obiective turistice. Faptul că avem o istorie pe care putem să o exploatăm este un lucru mare! Alţii fac obiective turistice din te miri ce (de exemplu locul unde s-a filmat Piraţii din Caraibe), iar la noi sunt lăsate să putrezească şi să se dărâme.

Ce spun şi ce nu fac autorităţileLa începutul lui Septembrie, Cazinoul intră din nou în atenţia presei. Acelaşi bâlci ieftin:PDL Constanţa cere ministrului Culturii să intervină pentru salvarea Cazinoului din ghearele lui Mazăre. Ştirea menţiona că Gigi Chiru, liderul filialei PDL Constanța sublinia că ministerul ar trebui să fie interesat și de celelalte monumente din patrimoniul cultural naţional, precum Cazinoul din Constanța. Scrisoarea pare plină de intenţii bune şi idei lăudabile, dar din păcate face parte din acelaşi joc politic care a dus patrimoniul cultural naţional la pământ.Sunt menţionate şi intenţiile de vânzare a edificiului de către autorităţile patronate de Radu Mazăre precum şi suma de 10 milioane de euro promisă de Ministerul Dezvoltării. După câteva zile Ministrul Culturii încercând să liniştească spiritele a declarat căMinistrul Culturii se va implica în reabilitatea Cazinoului.

Totuşi nu promite nimic din două motive:nu dispune de suma de 10 milioane de euro (cam cât ar costa investiţia) şi nici nu cunoaşte cu exactitatea intenţiile Primăriei Constanţa în privinţa vânzării monumentului.Cert este că după înfocatele lupte verbale care au durat mai puţin de o săptămână, Cazinoul a intrat într-un con de umbră. Asta până ce în port a acostat o navă de croazieră plină cu britanci. Ce au spus la vederea Cazinoului turiştii veniţi de peste hotare? Că suntem o ţară săracă şi că nu ne preţuim istoria...