Cum alegi măsuța de cafea perfectă?
Tu știai că există măsuța de cafea perfectă? Este cea pe care cănile arată mai bine, cea de lângă care nu vrei să mai pleci și, nu în ultimul rând, cea care se potrivește de minune cu tot restul living-ului.
Probabil că ai mai trăit astfel de sentimente și legate de măsuța de machiaj din dormitor, dar nu băgăm mâna în foc.
Ce ți-am povestit mai sus nu sună cunoscut? Ai doar o măsuță de cafea oarecare, ușor de folosit, dar și mai ușor de trecut cu vederea? Cel mai probabil n-ai utilizat un ghid bine pus la punct atunci când ai ales-o. Ca să nu mai faci astfel de greșeli impardonabile, iată ce-ți propunem!
Ia în calcul faptul că sufrageria trebuie să fie echilibrată
Echilibrul dintr-o cameră se referă la armonia în care toate obiectele de mobilier, dar și decorațiunile sau echipamentele electronice coexistă. Este un echilibru delicat, așadar orice obiect care nu se potrivește cu celelalte îl va putea strica. Ai grijă ca nu măsuța de cafea nouă să fie acel obiect.
Deci ia în calcul aspecte precum culoare, stil, volum sau formă, dar și înălțimea modelului, înainte de a pleca acasă cu el. Îți dăm noi mai multe detalii despre cum poți face asta în cele ce urmează, dar nu uita regula de bază.
Studiază piața
Ce găsești în general pe piață în materie de măsuțe de cafea? Începem cu materialul. Aveam de-a face cu lemn, metal, sticlă, aluminiu, acrilic sau chiar ratan, dacă optezi pentru un stil mai degrabă rustic. Desigur, ai putea opta și pentru varianta PAL-ului sau OSB-ului. Prin OSB înțelegem panourile din plăci de lemn stratificat. Ai de ales între modele cu suprafață dură sau tapițată, opacă sau transparentă. Important va fi să se potrivească de minune cu stilul restului obiectelor din cameră.
Și aici intervine designul. Curios lucru, în cazul măsuțelor de cafea, se poate intersecta destul de mult și cu funcționalitatea. Așadar, dacă vrei ca măsuța să arate bine, dar în același timp să îndeplinească și alte funcții, alege un model care să-ți permită să te așezi pe ea, să depozitezi diverse obiecte în interiorul ei sau un model extensibil. Cel de pe urmă e indicat mai ales dacă spațiul din living este limitat.
Pune-ți cele mai importante întrebări
Îți spuneam mai sus că ai o mulțime de opțiuni. Cum le poți restrânge? Îți sugerăm să-ți adresezi următoarele întrebări:
- Cum și cât de des folosesc măsuța? Chiar vrei să-ți așezi ceștile de cafea pe ea sau o cumperi doar de moft pentru că arată bine? O vor folosi doar adulții sau și cei mici vor mâzgăli pe ea? Dacă cei mici o s-o întrebuințeze, de preferat va fi să alegi un material rezistent și destul spațiu de depozitare. Nici să nu te gândești la sticlă! Ai câine sau pisică? Optează pentru picioare puternice și un centru de greutate ceva mai jos. Să fie greu de răsturnat. Pentru rezistență sporită, ideal va fi lemnul. Dar ține cont și de faptul că anumite tipuri de lemn își vor arăta uzura mai repede decât altele. Ca idee, bradul și pinul se zgârie rapid, iar stejarul, fagul, tecul sau nucul sunt mai rezistente și nu trebuie să te porți cu mănuși pe lângă ele;
- Am preferințe când vine vorba de material? Răspunsul la această întrebare e simplu: care-i stilul general de amenajare? Pentru stilurile moderne se recomandă materiale precum sticla sau acrilicul. Pentru sufrageriile amenajate în stil industrial, preferate sunt măsuțele din lemn sau poate cele din metal;
- Unde o pun? Aici te interesează aspecte precum mărimea, dar mai ales forma măsuței. Scoate ruleta, vezi cât spațiu mai ai disponibil și vezi dacă măsuța se asortează cu fotoliul/canapeaua/colțarul. Ca idee, măsuța de cafea nu trebuie să fie mai lungă decât canapeaua, nu cu mult mai joasă și nici nu trebuie poziționată la mai mult de 45 de cm de canapea. Nici la mai puțin de 35 cm, asta pentru că nu vrei să te lovești mereu de ea.
Acum ai toate informațiile necesare pentru a face o alegere inspirată!