Cum a devenit o vacă ditamai calul. Cazuri amuzante de fals semnalate de Henri Stahl

Figură interesantă a epocii sale, tată al scriitoarei Henriette Yvonne Stahl și al sociologului Henri H. Stahl, colaborator apropiat al Titanului Neamului, Nicolae Iorga, precum și al lui Dimitrie Gusti, românul Henri Stahl (1877-1942, născut din părinți cu origine alsaciană și franco-elvețiană) a fost o personalitate cu adevărat polivalentă, prin studii și preocupări profesionale exercitate la cel mai înalt nivel de pasiune și competență.

Având studii de istorie și drept, a fost profesor la Școala de Război, precum și la Școala Superioară de Arhivistică și Paleografie; de asemenea, ca expert judiciar, este cel care a introdus în sistemul judiciar românesc stenografia, grafologia și metoda de expertiză grafică. Printre altele, ca prim stenograf al Parlamentului, a inovat sistemul românesc de stenografie, adoptat ca sistem oficial în 1941. În același timp, este istoric al Bucureștilor, explorând cu precădere zonele periferice, precum și autorul primului roman SF românesc (Un român în lună, București, 1914).

Slab recuperat după 1989 (lipsa edițiilor critice rămânând în general una dintre zonele de suferință ale istoriografie românești), activitatea lui Henri Stahl rămâne în mare măsură nedocumentată; cu atât mai mult când e vorba de materiale de presă disparate.

În acest sens, orice efort recuperator punctual, în afara interpretărilor care prevalează un fond documentar minor (observație care poate fi cu ușurință extinsă în multe alte cazuri în care se tocesc prin variații retorice aceleași surse), nu poate reprezenta decât un pas înainte, fie el și de mici dimensiuni, în cunoașterea istorică.

În perioada 1937-1939, Henri Stahl a semnat materiale și în revista „Justiția”, una dintre sursele documentare alternative nefolosite în istoriografia românească. Alături de nume marcante din lumea justiției, cea politică și cea științifică (de multe ori cei în cauză cumulând calitățile menționate), Stahl a făcut parte dintre cei care au „călăuzit cetățeanul în potopul legilor care ne conduc, în noianul jurisprudenţelor stabilite de atâtea instanţe, în mijlocul atâtor formalităţi care se cer la intentarea şi înmânarea unui proces”, exprimând şi limpezind „preocupările magistraţilor, ale avocaţilor şi ale justiţiabililor” (xxx, Editorial, în „Justiţia”, I, nr. 1, 9 decembrie 1937, p. 1).

Dintre sutele de articole cu relevanță documentară semnificativă pentru înțelegerea suplimentară a perioadei din perspectiva profesioniștilor dreptului (editoriale; știri specifice; anchete), materialele cu caracter popular erau de asemenea prezente (rubrici permanente de valoare ignorată, populate cu mici pastile de tip anecdotic despre evenimente și personaje ale zilei sau din trecut). Exemplificativ, redăm aici unul dintre articolele în această notă scris de Henri Stahl.

„Câteva cazuri amuzante de fals

În cele 1800 rapoarte de expertiză grafică cari, din încrederea justiției, le-am întocmit în decurs de 37 ani – făcând, sper, un minimum de erori, datorită experienței dobândite și utilajului laboratorului meu – am avut prilejul să studiez cele mai variate spețe de falșuri. Unele, erau interesante ca spirit inventiv, altele amuzante prin felul cum au fost puse la cale, altele dramatice prin consecințele lor. 

Ori de câte ori putem pune o notă de humor în mohorâta viață ce ducem astăzi, e bine să o facem, și de aceea, în rândurile ce urmează, voi expune câteva cazuri de falș cari, poate, vor descreți pentru o clipă frunțile celor mai severi magistrați.

Cauțiune morală. – Șase borfași închiși la Văcărești au cerut liberarea pe cauțiune. Bani n’aveau. Atunci, un complice s’a dus la Casa de Depuneri, a depus câte «300 de lei pentru plata chiriei odăei mobilate din fundătura X». În posesiunea chitanțelor, cu ajutorul unei soluții de clor, textul original al Chitanței devenea: «30.000 lei pentru liberarea pe cauțiune din închisoarea Văcărești a deținutului X»... Frauda s’a descoperit când, ulterior, borfașii au vrut să ridice dela Casa de Depuneri și echivalentul chitanței falsificate! ... 

Un escroc genial. – Anghel Păunescu era un simplu impiegat inferior la serviciul mandatelor din Poșta centrală. Și-a expediat 100 mandate poștale a 10 lei unul pe adresa «D. Ionescu, comerciant, Hotel Central, Mizil». A luat trenul, s’a dus în urbea celebră, la adresa indicată pe mandate și unde reținuse o cameră. Când a sosit factorul cu teancul de 100 mandate, «Ionescu» a spus mizilianului: «Șefule, prea mi-ai adus multe dintr’odată! Îmi trebue un ceas să le descurc... Știi ce, șefule? Nu-mi achita mandatele, lasă-mi doar cartoanele să le descurc; te întorci peste un ceas și ne socotim». 

Factorul a primit, de vreme ce nu achita mandatele și de vreme ce-l cinstise Ionescu; dar Ionescu-Păunescu, luând în grabă pachetul de mandate neachitate, a pornit cu primul tren la București. Aci, a spălat, cu un compus al clorului, tot scrisul de pe mandate, lăsând doar pecețile și semnăturile poștei; apoi, în loc de «10» lei, a făcut «10.000» lei, și în loc de adresa «Ionescu-Mizil» a scris: «Băncei Marmorosch Blank, Băncei Chrisoveloni, Băncei Românești», etc. Lucra omul numai cu bănci mari!

După aceea, a tras o serie de polițe a 10.000 lei ordinul «D. Ionescu» și le-a remis spre încasare băncilor sus indicate. În sfârșit a strecurat treptat mandatele falșe printre cele bune sosite la serviciul mandatelor unde funcționa, iar Poșta achita scrupulos câte 10.000 lei băncilor respective.

Peste câteva zile, Ionescu, cu biletul de identitate falș, indicat pe cotorul mandatelor, încasa de la bănci valoarea polițelor. A avut însă ghinionul să-i cadă din buzunar, în fața unui inspector, un mandat falsificat și să se descopere escrocheria.

După ce și-a făcut pedeapsa, și-a schimbat numele de Păunescu în «Pompilian», și-a lăsat o barbă venerabilă, a deschis o bancă destul de prosperă până în ziua când și-a dat în petec și azi Păunescu e iar la Văcărești.

Metempsihozza. – Ca să poată vinde un cal de furat, hoțul avea nevoie de un «Bilet de vită» spre a dovedi proprietatea calului. A furat atunci un bilet de vită dela o biată bătrână care avea o vacă, a spălat cu clor scrisul cu semnalmentele vacii, le-a înlocuit cu ale calului, lăsând numai semnătura primarului și secretarului primăriei și astfel, vaca a devenit cal. 

Alt caz. – Un partizan politic obținuse o aprobare pentru un export de «oi». Prin delicata strecurare a unei simple litere, exportul de «oi» a devenit ... un export de «boi»! 

Sfârșitul lumei. – O poliță pe care emitentul scrisese întâi «voi plăti la sfârșitul lunei», a devenit prin simpla transformare a lui «n» în «m»: «Voi plăti la sfârșitul lumei». 

Politica săracă. – Un fost cismar din Blaj, a ajuns gardian public la București, subcomisar clasa I-a la Alba Iulia, apoi agent detașat pe lângă un prim-ministru ardelean și apoi, la căderea guvernului, «șomer», având totuși acces la ministerul de Interne, a sustras niște blanchete ale «Cabinetului Ministrului», și-a însușit o stampilă, și, ca amintire de la cel ce l-a dat afară din slujbă, și-a procurat și o hârtie cu semnătura autografă a d-lui Argetoianu. 

Cu acest material tehnic, fostul agent special a ticluit următoarea circulară trimisă tutulor prefecților din România Mare:

«Domnule prefect, 

Conform înaltelor dispozițiuni primite din partea Majestății Sale Regelui Carol al II-lea. Am onoare a vă recomanda pe d-nul Aurel I. Lupașcu fost Plotonier de Jandarmi, domiciliat în București, strada Olimpului No. 24.

Rugându-vă ai aproba de urgență un mic ajutor bănesc cum și cât veți binevoi ai întocmi o listă de subscripție și un apel către funcționari superiori din raza acelui județ, rugându-o ai veni în ajutor.

In ceiace privește obolul fie acordat de D-Vstră sau străns cu listă de subscripției, vă rugăm a il trimite la adresa de mai sus arătată și a comunica Majestăței Sale.

Ministru de Interne

C. Argetoianu».

Deși redacțiunea imposibilă, punctuația, greșelile de gramatică și ortografie ale circulărei denotau strident o farsă sau escrocheria unui incult, totuși majoritatea domnilor prefecți s’au executat și au trimis unul 5000 lei (Cahul), altul 3000 lei, etc. și mandatele soseau zilnic pe adresa șomerului. 

S’a găsit însă un prefect care, fie pentru că era Oltean, fie pentru că și-a dat seama cât de grosolan era copiată la geam semnătura d-lui Argetoianu, a cerut lămuriri la București și astfel generozitatea prefecților d-lui Argetoianu a încetat.

Oltenisme. – Probabil că acelaș spirit perspicace și bănuitor oltenesc a îndemnat pe un jandarm, însărcinat să facă o percheziție în casa unui cetățean bănuit a se îndeletnici cu specialitatea oltenească a fabricărei de bilete de bancă, să trimită procurorului următorul raport: « ... am onoare a raporta că făcând o percheziție la domiciliul individului X, am găsit o piatră litografică pentru tipărit bilete de bancă, am găsit mai multe bilete neterminate complect și cinci bilete a 1000 lei gata de pus în circulație. Pentru ca biletele să nu dispară din dosar, le-am expediat astăzi cu mandat poștal»” .