Cum a ajuns Osama Bin Laden, din prieten, duşmanul nr. 1 al SUA

Bin Laden - O familie extrem de bogată

Osama bin Laden, pe numele său complet  Osama bin Mohammed bin Awad bin Laden, s-a născut în Riyadh, Arabia Saudită într-o familie bogată. Familia bin Laden este una dintre cele mai bogate familii din Arabia Saudită cu legături în cercurile familiei regale Saudi. Averea familiei bin Laden vine din compania pe care aceştia o deţin „Saudi Binladin group” un conglomerat mondial de petrol şi investiţii colective care aduce în jur  de 5 miliarde de dolari americani anual, dar şi una dintre cele mai mari companii de constructii  din lumea islamică cu sedii la Londra şi Geneva. Conform unor cercetări recente, familia bin Laden deţine şi o parte din Microsoft şi Boeing alături de alte companii de top din lume.

Familia bin Laden a fost aruncată în atenţia presei datorită lui Osama bin Laden, care odată cu acţiunile violente începute nu numai că şi-a pierdut cetăţenia,   dar a fost dezmoştenit şi de familia sa.

 Osama bin Laden a fost crescut sub  influenţa mişcării religioase Wahhabi şi a studiat la Universitatea  King Abdulaziz, economia şi managementul afacerilor.  A avut un interes deosebit  pentru religie fiind un adept al teoriei  restauraţiei Sharia care va pune în ordine lucrurile în lumea musulmană şi pentru care toate celelalte ideologii  sunt opuse acestei teorii. Acesta avea şi o dorinţă necontrolată  pentru pornirea unui jidhad împotriva nedreptăţile care erau făcute asupra musulmanilor  de către Statele Unite, de a distruge Israelul dar şi pentru a obliga Statele Unite să se retragă din Orientul Mijlociu.

Violenţa

Imediat dupa ce Osama bin Laden şi-a terminat studiile  în 1979, a intrat în gruparea  Abdullah Azzam, o grupare formată din oameni de ştiinţă şi teologi care luptau împotriva invaziei sovieticilor din Afghanistan. De altfel mişcarea talibanilor din Afganistan contra sovieticilor a fost intes susţinută de guvernul SUA, care la vremea aceea vedeau în grupul condus de Osama, o redutabilă arma prin care reuşeau să îi ţină pe loc pe ruşi. Dacă ar fi să asemănăm cumva conflictele, am putea spune că Afghanistanul a fost pentru sovietici, ce a reprezentat Vietanmul pentru americani.

 În 1984 a creat Maktab al-Khidamat cunoscut şi ca Biroul serviciilor afghane care era destinat să strângă fonduri şi musulmani pentru a lupta în războiul afghan.  Al-Qaeda se presupune că ar fi fost formată iniţial pe 11 august 1988 din dorinţa ca luptătorii arabi să fie introduşi alături de grupurile de luptă  afghane fără a mai forma un grup separat. Deşi fusese formată ca o organizaţie destul de simplă, a ajuns ca, în timp să devină una dintre cele mai de temut organizaţii teroriste din lume, condusă de însuşi bin Laden care şi-a început atentatele încă din 29 decembrie 1992, bombardând hotelul Gold Mihor din Aden.

Relaţiile au început să se detelioreze între americani şi Osama bin Laden în momentul în timpul conflictului dintre Kuweit şi Irak. Osama a propus saudiţilor şi kuweitienilor să nu accepte trupe non-musulmane în acest conflict şi şi-a oferit spijinul său şi al luptătorilor lui. Acest ajutor a fost refuzat, iar intervenţia americană a fost preferată.

11 septembrie

La 11 septembrie 2001 naţiune americană a fost luată prin surprindere de un atac asupra celor două turnuri gemene, atac condus de Al-qaeda. Atacul, pus la cale încă din 1999, a fost organizat de câţiva membrii ai organizaţiei(Khalid Sheikh Mohammed, Ramzi bin al-Shibh)  conduşi de Osama bin Laden.  Prezenţa armatei americane în Arabia Saudită, ajutorul oferit de americani Israelului şi sancţiunile făcute în Irak, au fost explicaţiile pentru care Al-qaeda a  atacat World Trade Center pe 11 septembrie 2001.

Cele patru avioane conduse de cei 19 terorişti Al-qaeda au prăbuşit în mai puţin de  două ore turnurile gemene din New York. Teroriştii au prăbuşit un al treilea avion în clădirea Pentagon din Arlington, Virginia iar al patrulea avion s-a prăbuşit  pe o câmpie din Shanksville, zona rurală a Pennsylvania. În urma atacurilor au murit aproximativ 2.993 de oameni, inclusiv terorişti.

Deşi  vina exclusivă pare a fi a lui Osama bin Laden, au existat şi există speculaţii conform cărora CIA a avut legături strânse cu Osama bin Laden. Guvernul american i-ar fi ajutat pe afghani cu milioane de dolari în războiul purtat cu Uniunea Sovietică iar printre grupările afghane s-ar fi aflat şi Osama bin Laden. Mai multe articole de presă cu aceste afirmaţii au fost publicate de-a lungul timpului, începând cu cel din 2003 lansat de BBC în care Michael Powelson  de la jurnalul rusesc  “Demokratizatsiya”  scria că “este greu de crezut că Statele Unite nu ar fi jucat nici un rol în acţiunile fiului celui mai bogat om din Arabia Saudită. Este evident că Statele Unite i-ar fi acordat lui bin Laden suport permanent şi că ar fi ştiut de acţiunile acestuia.” Mai mult decât atât David N. Gibbs a afirmat ca atât CIA cât şi bin Laden aveau conturi bancare la Banca de credit şi comerţ internaţional. Osama bin laden ar fi lucrat împreună cu Gulbuddin Hekmatyar, unul dintre comandanţii preferaţi de CIA.

Speculaţii există şi în zilele noastre, deşi guvernul american neagă cu desăvârşire aceste afimaţii. Neagă faptul ca ar fi avut legături cu vreo grupare afghană sau cu Osama bin laden şi afirmă faptul ca afghanii nu ar fi avut nevoie de ajutor bănesc american din moment ce ei aveau câteva sute de milioane de dolari din fondurile musulmane şi că nu aveau nevoie să recruteze alţi militari care nu cunoşteau limba sau obiceiurile când aveau deja peste 1 milion de recruţi pregătiţi. Speculaţiile nu au o dovadă clară, astfel că vor rămâne un mit până când adevărul va  ieşi la iveală.

Michael Moore: Bin Laden – Bush, o relaţie controversată

În 2004 regizorul american Michael Moore a ecranizat un film despre evenimentele de la 11 septembrie 2001, intitulat Fahrenheit 911. În această peliculă regizorul ridică multe semne de întrebare cu privire la legăturile familiei Bush cu lumea saudită şi cu familia bin Laden.

Printre altele cineastul aminteşte că în zilele imediat următoare atacului de la 11 Septembrie 2001, familia bin Laden şi alţi saudiţi, au fost singurii care au putut să zboare din SUA, într-un moment în care niciun aeroport nu avea voie să de-a undă verde avioanelor să decoleze. Peste 140 de saudiţi, dintre care 24 de membri ai familiei bin Laden au primit dreptul să părăsească SUA, cu avizul special al administraţiei Bush.

S-a vorbit la momentul acela că relaţiile dintre familia bin Laden şi Osama au fost rupte încă de prin 1995, dar chiar înainte de atacurile teroriste la căsătoria unuia dintre fiii celui mai vânat terorist, au apărut şi alţi membri ai familiei sale.

Michael Moore aminteşte şi de legăturile economice dintre saudiţi, printre care şi familia lui Osama şi afacerile cu petrol pe care George W. Bush  le-a condus, în vremea în care tatăl său era la conducerea SUA.

De asemenea regizorul subliniază că ironia face ca una dintre cele mai profitabile afaceri în care familia bin Laden urma să investească, Carlyle Group. Acesta este o campanie care investestea printre altele şi în Departamentul de Apărare a SUA, în care după 11 septembrie, guvernul federal a pompat extrem de mulţi bani în numele luptei contra terorismului. Lucrurile sunt însă departe de a fi clarificate

Moartea

Pe  2 mai 2011 preşedintele SUA, Barack Obama a anunţat ca Osama bin Laden este mort. A fost omorât de o grupare restrânsă de soldaţi americani sub ordinul preşedintelui într-o operaţiune sub acoperire în Abbottabad, Pakistan.  Identitatea lui bin Laden a fost confirmată prin compararea unor mostre de ADN între bin Laden şi sora lui. Se pare că nu au existat răniţi, preşedintele precizând faptul că operaţiune s-a desfăşurat fără incidente care să-I fi afectat pe civili. Trupul lui Osama bin Laden, aflat în custodia armatei americane  a fost aruncat în mare conform tradiţiei islamice deoarece ar fi fost foarte greu de găsit o ţară care să accepte rămăşiţele celui mai mare terorist al lumii.

Mai multe