Cucerirea Peninsulei Kerci şi a oraşului Harkov

Iunie 1942. Armata germană secondată de armată română reia ofensiva în sudul Frontului de Est. Obiectivele principale sunt cucerirea Sevastopolului, „curăţarea” Peninsulei Kerci de trupele sovietice şi pregătirea ofensivei spre Stalingrad şi Caucaz.

 La ofensiva declanşată în iunie 1942, pe aripa de sud a Frontului de Est au participat 26 de divizii româneşti:11 spre Don până la Stalingrad, 7 divizii în stepa Calmucă, la sud de Stalingrad, 6 în Caucaz şi 2 în Crimeea. În preambulul declanşării ofensivei, înaintea începerii asediului pentru cucerirea Sevastopolului, obiectivul principal al operaţiunilor militare din Crimeea, germanii au decis să elimine forţele sovietice din Peninsula Kerci. În acest scop, Armata 11 germană, comandată de Erich von Manstein, în compunerea căreia a acţionat şi Corpul 7 armată român, comandat de generalul Florea Mitrănescu, a declanşat, la 8 mai 1942, o puternică ofensivă. Până la 11 mai, Corpul 30 armată german a încercuit opt divizii sovietice, permiţând unei brigăzi motorizate, sub comanda căreia se găsea şi Detaşamentul motorizat „colonel Korne”, să pătrundă spre oraşul Kerci, în spatele dispozitivului ­inamic. În acelaşi timp, la flancul stâng, la nord, corpurile 42 armată german şi 7 armată român au executat o presiune continuă asupra unităţilor sovietice, pentru a le împiedica să se retragă în mod organizat din luptă. Până la 16 mai, Armata Roşie pierduse definitiv controlul peninsulei.

Victoria rapidă obţinută de trupele germano-române în Peninsula Kerci s-a datorat atât excelentei pregătiri asigurată de generalul von Manstein (generalul Platon Chirnoagă aprecia că în Kerci s-a desfăşurat o bătălie „de concepţie napoleoniană”), cât şi greşelilor de comandament săvârşite de către sovietici. În faţa înfrângerii evidente, Înaltul comandament sovietic a refuzat să cedeze, ordonând ca oraşul Kerci să nu se predea şi să organizeze apărarea după modelul Sevastopolului.

Contraofensivă sovietică

Concomitent cu acţiunile militare desfăşurate în Crimeea şi Peninsula Kerci, au avut loc confruntări şi la sud de Harkov. Înaintea declanşării marii ofensive spre Stalingrad şi Caucaz la sfârşitul lunii iunie 1942, Înaltul Comandament german a decis să execute, în mai 1942, o ofensivă la sud de Harkov, pentru a lichida trupele sovietice aflate într-o zonă ce intra adânc în frontul german. Anticipând acest atac, comandamentul sovietic a conceput o manevră „dublu învăluitoare”, atât dinspre Harkov, cât şi dinspre Crimeea. Odată cu ofensiva lui von Manstein, lovitura preconizată din Crimeea nu a mai putut fi efectuată.

La 12 mai 1942, după o pregătire de artilerie însoţită de atacuri aeriene de o oră, Frontul de Sud-Vest sovietic a declanşat ofensiva în zona Harkov, urmărind, printr-o mişcare de tip „cleşte”, să învăluie oraşul de la sud şi de la nord. În nord ofensiva a fost stopată de o divizie blindată germană, într-una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie. La sud de oraş forţele sovietice au pătruns în dispozitivul german circa 50 de km, în apropierea dispozitivului Corpului 6 armată român, comandat de generalul Corneliu Dragalina. În urma unor încleştări deosebit de intense, trupele germano-române au reuşit să stabilească un dispozitiv defensiv.

„Una dintre cele mai mari bătălii din istorie”

La 17 mai, Grupul de armate „Sud”, condus de mareşalul Feodor von Bock, a trecut la contraofensivă, acţionând cu un grup blindat de la sud la nord, pentru a ajunge în spatele forţelor sovietice aflate în acel moment la sud-vest de Harkov. În doar o zi, după o înaintare de 50 de km, germanii au atins cursul mijlociu al Doneţului, după care, la 23 mai, grupul blindat a făcut joncţiunea cu Armata a 6-a, care înainta dinspre nord, interceptând căile de comunicaţie ale trupelor sovietice care luptau în intrând. În acest context, Corpul 6 armată român a primit ordinul să treacă la ofensivă. Iniţial, datorită puternicei rezistenţe a inamicului, atacul a progresat lent. La 25 mai, Divizia 1 infanterie a reuşit să ocupe localitatea Lozovaia. Ofensiva a continuat apoi spre nord şi nord-est, până la 26 mai forţele sovietice fiind fracţionate în trei mari grupuri şi înfrânte până la sfârşitul lunii. Imediat după bătălia de la Harkov, Corpul 6 armată a înlocuit, până la 28 iunie, unităţile Diviziei 384 infanterie germană, pe malul de est al râului Oskol, între Doneţ şi Pristin, urmând să participe la ofensiva spre Stalingrad şi Caucaz începând cu iulie 1942.

Foto:Mareşalul Ion Antonescu pe frontul de Est

Victoria obţinută la Harkov a fost un pretext pentru germani de a lăuda aportul trupelor române. Generalul Kartzfleisch, comandantul Corpului 11 armată, sublinia „marea vitejie a trupelor române în atac” şi releva că „toate trupele s-au bătut cu cea mai mare bravură”. Generalul Antonescu s-a declarat şi el mulţumit de comportarea unităţilor româneşti, considerând că diviziile 1, 2, 4 şi 20 infanterie şi „detaşamentul colonel Rotta” au participat, la sud de Harkov, „la una dintre cele mai mari bătălii din istorie”.