Cruzimea gardienilor cu fustă din cel mai mare lagăr nazist pentru femei: camera unde nou-născuţii erau lăsaţi să moară şi „scorpia blondă“ care adora să tortureze

Mai mult de 50.000 de prizoniere şi-au găsit sfârşitul în lagărul de concentrare Ravensbruck din Germania nazistă. Călăi le-au fost gardieni-femei care aveau pretenţia să poarte lenjerie intimă roz, să etaleze coafuri perfect aranjate şi flirtau cu membrii SS, dar dincolo de această aparentă feminitate se dovedeau adevărate bestii însetate de sânge, după cum relevă o carte care se va lansa mâine.

"If This Is A Woman:Inside Ravensbruck, Hitler’s Concentration Camp For Women“ (Dacă asta este femeie:Poveşti din Ravensbruck, lagărul de concentrare pentru femei construit de Hitler“) scrisă de Sarah Helm se lansează mâine pe piaţa britanică dezvăluind mărturii ale supravieţuitoarelor din lagărul de concentrare pentru femei Ravensbruck, locul unde au murit în chinuri peste 50.000 de femei.

În spatele ororilor trăite de prizonierele din Ravensbruck, documentate cu ajutorul mărturiilor venite chiar din partea acestora, se află femei-gardian care au dat dovadă de o cruzime fără margini, deşi cele mai multe ar fi părut fiinţe gingaşe, incapabile să omoare o muscă, notează Daily Mail.

Una dintre cele mai temute şi mai detestate femei-gardian de la Ravensbruck era Dorothea Binz, femeia care a avut îndrăzneala să afirme înainte să fie executată, după ce a fost judecată pentru faptele sale groaznice:„Sper că nu veţi crede că am fost toate oameni răi“, au fost ultimele cuvinte ale unei femei care le-a făcut viaţa un iad deţinutelor de la Ravensbruck. Dorothea Binz a fost descrisă de multe dintre supravieţuitoarele din lagărul de concentrare drept „personificarea răului“.

Autoarea se întreabă, la fel ca mulţi alţi care au aflat despre suferinţa de care au avut parte prizonierele de la Ravensbruck, ce fel de femeie putea fi capabilă să comită asemenea atrocităţi împotriva altor femei. Deşi mulţi sunt tentaţi să-şi închipuie că aceste fiinţe groaznice erau dure, masculinizate, un fel de bărbaţi în fuste, adevărul arătat de autoarea Sarah Helm descrie persoane extrem de feminine. Multe erau blonde şi foarte frumoase, îmbrăcate la modă, motiv pentru care erau invidiate de tinerele din oraşul din apropierea lagărului, Furstenberg. În timpul liber, bestiile cu chip de om culegeau flori şi se plimbau cu barca, petreceau şi flirtau cu membrii SS din lagăr, cu care adesea aveau şi relaţii intime.

Gardienii-femei erau responsabili de diverse zone, cum Helene Massar supraveghea atelierul de croitorie, o brută, după cum a fost descrisă de prizoniere, sau Marga Lowenberg, recunoscută pentru frumuseţea sa, dar mai ales pentru felul oribil în care trata deţinutele. În lagăr exista şi un salon de înfrumuseţare, unde gardienele erau răsfăţate şi îngrijite de cosmeticiene şi coafeze selectate din rândul prizonierelor. După orele de relaxare la salon, gardienii cu fustă reveneau la supravegherea deţinutelor, urând, folosind biciul şi asmuţind câinii asupra lor. Aproximativ 3.500 de femei-gardian au muncit la Ravensbruck de-a lungul timpului, iar unele dintre acestea au declarat ulterior că au fost şocate de ororile la care au fost martore.

Johanna Langefeld, primul şef-gardian (Oberaufseherin) a impus o disciplină brutală şi nu pregeta să ţină prizonierele în ploaia rece timp de ore în şir pentru cea mai mică abatere, dar nu a fost cea mai rea dintre ele, informează Daily Mail. Era terifiată de experimentele medicale care implicau disecţii pe viu asupra prizonierelor alese special în acest sens, poreclite „iepuri“, motiv pentru care se pare că ar fi fost considerată prea „moale“. Una dintre secretareale sale şi-a adus aminte că a observat-o în repetate rânduri pe Johanna Langefeld deprimată, fiind sfâşiată între datorie şi ceea ce nu o lăsa conştiinţa să facă, adesea trezindu-se din somn urlând din cauza coşmarurilor.

Pe de altă parte, Binz, poreclită de prizoniere „scorpia blondă“, era cu totul altfel. Aceasta era responsabilă de o secţie unde prizonierele erau pedepsite, loc unde se achita bucuroasă de îndatoririle sale. Deţinutele au învăţat repede că nu trebuie să o privească în ochi, altfel ar fi ajuns să facă baie în apă rece ca gheaţa. Binz era pornită mai ales împotriva prizonierelor din Armata Roşie, „scroafele ruse“ după cum le numea. Una dintre acestea a scris o poezie despre ea în timpul detenţiei, poem care a ieşit la iveală după 70 de ani, când i-a fost citit scriitoarei, în apartamentul din Moscova al fostei prizoniere.

Una dintre primele deţinute de la Ravensbruck, Doris Maase, de profesie medic, şi-a adus aminte de prima sa întâlnire cu Binz, după ce o prizonieră încercase să se sinucidă izbindu-se de un gard electrificat. Binz a fost cea care a oprit-o. „A târât-o pe biata femeie care arăta ca un schelet şi a bătut-o cu un băţ peste coapsele goale. Atâta cruzime venită din partea unei femei atât de tinere m-a impresionat adânc“, a relatat Maase.

Fiica unui pădurar, Binz a crescut jucându-se în pădurile din preajma oraşului Furstenberg, mergea la biserică şi la şcoală, se scălda în lacurile din împrejurimi, la fel ca ceilalţi copii din zonă. Nimic nu dădea de bănuit că este capabilă de un asemenea comportament violent. Numai că, încă de la zece ani Binz a intrat în Liga fetelor germane, unde doctrina a transformat-o încet într-un robot, iar la şcoală învăţa de asemenea să dispreţuiască evreii, la fel ca pe toţi „proscrişii“ societăţii. Problema a apătut când, în adolescenţă, a fost grav bolnavă de tuberculoză şi astfel a lipsit foarte mult de la şcoală, absenţă care i-a furat şansa de a-şi termina studiile. Stigmatizată ca „tuberculoasă“, Binz a fost refuzată de mulţi angajatori, aşa că atunci când i s-a oferit şansa de a fi gardian într-un nou lagăr de concentrare, la numai 19 ani, a îmbrăţişat această oportunitate cu tot sufletul.

Binz nu era singura femeie-gardian atât de temută. Maria Mandl, la numai 23 de ani, care i-a luat locul ca şef al gardienilor lui Langefeld, era renumită pentru cruzimea cu care vâna şi trata toate fetele cu păr creţ sau ondulat. Se plimba printre prizonierele înşirate pentru inspecţie şi dacă prindea vreun cârlionţ rebel o bătea pe „vinovată“ până nu mai mişca, apoi o trimitea să fie rasă pe cap şi venea înapoi să fie dată exemplu celorlalte deţinute, purtând o pancartă pe care scria:„Am încălcat regulile şi mi-am ondulat părul.“

Dincolo de aceste orori a căror autoare era Mandl, prizoniera Maria Bielicka şi-a amintit un episod incredibil relatat o altă prizonieră, care făcea curat în casa unde stătea Mandl.

Brute se aflau şi în rândul personalului din spitalul lagărului. Dr. Herta Oberheuser era una dintre cele mai cochete femei din lagăr. Îmbrăcată de obicei cu o bluză fină prin care se putea zări lenjeria intimă roz, cu brăţări de aur la mâini şi inele pe degete, înaltă şi blondă, doamna doctor administra injecţii letale adolescentelor care udau patul de teamă sau din cauza afecţiunilor medicale. Atunci când pacientele se plângeau de sete, Oberheuser le dădea oţet îndoit cu apă. La fel de îngrozitoare era şi şefa asistentelor, Elisabeth Marschall, care avea o înfăţişare mămoasă, părea că adoră bebeluşii care veneau pe lume în lagăr, dar totuşi fura cantităţi mari de lapte praf şi mâncare din raţiile pentru copiii, iar aceştia mureau de foame.

Camera groazei

Crimele de care aceste femei au fost acuzate ulterior erau atât de îngrozitoare încât s-a întâmplat ca avocaţilor acuzării să li se facă rău în timp de analizau dosarele. Una dintre aceste poveşti de groază se referă la camera morţii, unde erau abandonaţi nou-născuţii aduşi pe lume de prizoniere. În 1944, femeile gravide care veniseră la Ravensbruck au dat naştere pe pământ, imediat după ce sosiseră în lagăr. Dar multe altele, mai ales poloneze, erau însărcinate în numai câteva luni când au venit, adesea purtând copiii soldaţilor care le violaseră. Iniţial, toate gravidele care veneau la Ravensbruck erau obligate să facă avort, dar la un moment dat se năşteau atât de mulţi încât s-a amenajat în spital o cameră unde prizonierele asistate de doctorul Zdenka Nedvedova şi câteva moaşe aduceau copiii pe lume.

Primii 20 de născuţi au fost trataţi bine, la fel şi mamele lor. Dar după câteva zile, ordinele au indicat ca mamele să nu mai primească raţii suplimentare şi curând nu au mai avut lapte să-şi alăpteze bebeluşii care au murit de foame. Mamele ajungeau aproape de pragul nebuniei, îndurerate că îşi priveau neputincioase copiii care se stingeau sub ochii lor. Pentru a evita problemele şi a ţine mamele departe de copii, gardienii au dat ordin să fie amenajată o altă cameră, unde bebeluşii abia născuţi erau aduşi şi puşi claie peste grămadă, ca „sardinele“, după cum a povestit una dintre prizoniere, asistenta Marie-Jo Wilborts.

După 30 de zile, primii 100 de copii au murit, a mărturisit asistenta Wilborts, precizând că singura lor consolare era speranţa că îi va salva pe unii dintre ei. Între septembrie 1944 şi aprilie 1945 s-au născut 600 de copii în lagăr, dintre care numai 40 de au supravieţuit. Dar şi dintre aceştia, mulţi au fost duşi la Belsen, în februarie 1945, unde au murit oricum.

Sursa: Adevărul