Cronicar prin memoriile Marelui Război. Romanele războiului: Balaurul
Marele Război a fost experienţa, dar şi trauma unei generaţii. Era firesc faptul că scriitorii epocii au dorit sa reflecteze asupra evenimentului în operele lor, raportându-se la el, fie din prisma experienţei trăite direct în tranşee, fie din perspectiva unor locuri mai puţin expuse pericolului direct, dar la fel de importante prin serviciile aduse ţării – (la direcţia de propagandă, contribuind la scrierea şi editarea ziarelor destinate soldaţilor de pe front) ori la alte servicii auxiliare. Aşa s-a născut, în anii de după război, o întreagă literatură a frontului în mai toate ţările implicate în conflagraţie.
De departe, cele mai cunoscute romane ale literaturii universale, dedicate acestui subiect sunt Adio arme-E. Hemingway, Nimic nou pe frontul de vest-E.M.Remarque, Bravul soldat Svejk-Jaroslav Hasek, Donul liniştit-M. Sholokhov, Trei camarazi-John Dos Passos, Cei patru călăreţi ai Apocalipsei- V.B.Ibanez... lista, desigur, poate continua. La fel de interesant este şi faptul că un alt mare scriitor, J.R.R. Tolkien, combatant în bătălia de pe Somme, rănit în 1917, avea să se folosească, după cum a mărturisit ulterior, de scenele inumane petrecute pe câmpul de luptă, de imaginea vizuală apocaliptică a frontului pentru a recrea imaginea răului, a tărâmului din Mordor, în capodopera Stăpânul Inelelor.
Noroiul, umezeala, foamea, tranşeele, natura mutilată de exploziile obuzelor, mirosul fricii şi morţii, criza conştiinţei, dezumanizarea sunt câteva dintre laitmotivele întâlnite în mai toate romanele războiului. În plus, literatura născută din experienţa tragică a Marelui Război se constituie într-o pledoarie pentru pacifism, într-un atac la eroismul de paradă, mitizant, specific perioadei ante 1914:Nu suntem eroi, dragă prietene, ci numai oameni oropsiţi aruncaţi în vârtejul morţii, afirmă, pe bună dreptate, un memorialist (Dominic Stanca, Între două fronturi) într-o discuţie în tranşeele frontului.
Goga, prea important pentru cauza naţională
În ceea ce priveşte literatura română, cele mai cunoscute romane dedicate Primului Război Mondial sunt, fără îndoială, Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război (1930) de Camil Petrescu, Pădurea Spânzuraţilor (1922) de Liviu Rebreanu şi Întunecare (1927/1928) de Cezar Petrescu. Pădurea Spânzuraţilor a avut o notorietate aparte, fiind un roman tradus încă din perioada interbelică în peste 10 limbi. Celor trei romane li se mai adaugă şi altele mai puţin cunoscute, unele căzute în uitare:1916-romanul lui Felix Aderca, Strada Lăpuşneanu al lui Mihail Sadoveanu, ori romanul cu o fulgurantă celebritate la sfârşitul anilor ’30-Fata Moartă al lui Ioan Missir. Romanele au descris experienţa personală directă sau indirectă a autorilor, căci războiul i-a prins pe scriitori români fie în tranşee (Camil Petrescu, George Topârceanu, Felix Aderca, Ioan Missir, Dumitru Panaitescu Perpessicius), fie în zona din spatele frontului-Sadoveanu, Cezar Petrescu. Cu toate că aceştia din urmă nu au participat direct la lupte, au fost condeieri activi ai cauzei naţionale. Un exemplu interesant este cel al lui Octavian Goga:iniţial, a participat la luptele de la Turtucaia, dar autorităţile au decis că era prea important pentru cauza naţională şi l-au retras. Când Goga a insistat, Generalul Prezan i-a spus că efectul moral al câtorva rânduri scrise de poet echivalează cu două divizii. Nu sunt dispus să distrug două divizii ca să-ţi fiu dumitale pe plac, a încheiat generalul pe un ton autoritar). Războiul şi-a luat partea de jertfe umane şi din rândul scriitorilor:Mihai Săulescu, Constantin T. Stoika, Ion Trivale, Ion Chiru-Nanov, Andrei Naum, Ion Grămadă sunt doar câteva exemple de autori, chiar dacă nu foarte cunoscuţi, căzuţi pe câmpurile de luptă ale Marelui Război.
Dintre romanele dedicate tematicii Marelui Război, dar scrise la mare distanţă de timp faţă de eveniment, mai remarcăm Jocul cu moartea (1962) de Zaharia Stancu, un roman devenit celebru datorită ecranizării. Filmul regizat de Andrei Blaier şi intitulat Prin cenuşa imperiului (1976), realizat după acest roman, a făcut istorie la vremea sa, prin magistrala interpretare a lui Gheorghe Dinică...
Balaurul
Războiul este o istorie a bărbaţilor, iar literatura tinde să reflecte şi ea acest fapt, personajele principale ale romanelor fiind bărbaţii. Cu toate acestea, există şi o remarcabilă excepţie, o scriitoare, Hortensia Papadat Bengescu. Ea şi-a desfăşurat activitatea ca infirmieră în gara Focşani, iar experienţa pe care a trăit-o aici avea să intre într-un mod cu totul original în spaţiul literar, sub forma romanului Balaurul. Ne vom opri asupra acestei creaţii cu un subiect singular în literatura română şi nu numai.
Romanul unei gări în vreme de război
Acţiunea romanului are loc în gara Focşani, iar eroina, Laura, este infirmieră a Crucii Roşii. Foarte interesant este faptul că ea nu priveşte gara din perspectiva călătorului de la fereastră, ci o vede din interior, iar trenurile sunt descrise din prisma privitorului de pe peron. Această privire îi dă autoarei posibiltatea de a observa metamorfoza gării şi a trenurilor descrise prin succesiunea valenţelor noi pe care acestea le capătă pe parcursul acţiunii romanului. Iniţial, gara este un spaţiu al entuziasmului patriotic, centru de pelerinaj plin de mulţime, zgomot, culori, lumină, haos, străbătută de trenuri ale căror vagoane au ca modă inscripţiile eroice, mobilizatoare. Tot gara este loc al dragostei la prima vedere între un soldat şi o tânără venită să asiste la spectacolul gării. Cei doi dansează în holul mare al gării în timp ce muzica este interpretată de fanfara unui regiment al cărui tren aşteaptă ceva timp aici. Idila se sfârşeşte prin plecarea intempestivă a soldatului. Cuvântul care bulversează toate existenţele este război.