Cronicar prin memoriile Marelui Război. Regina Maria - călătorii, activităţi şi exodul spre Moldova (V)

Centenarul Marelui Război readuce în discuţie episoade şi figuri ale istoriei acelor timpuri. De la distanţă, unul dintre chipurile marcante ale epocii este cel al Reginei Maria. Despre Regina Maria se vorbeşte în spaţiul nostru public contemporan din edulcoranta perspectivă a Balcicului, ori din cea a cancanului-prin iubirile ei şi, uneori, în treacăt, se discută despre importanţa sa pe scena publică. Într-o societate cu puternice rădăcini patriarhale, cum este şi a noastră, este dificil de subliniat rolul primordial al unei femei fără a deranja orgolii masculine.

Indiscutabil, regina Maria a fost un decident de prim-rang în istoria noastră din vremea Marelui Război, acţiunile şi faptele ei depăşindu-le, prin impactul mediatic, pe cele ale regelui Ferdinand, cel care, aşa cum se ştie, era un om timid şi o figură mai retrasă.mportanţa reginei a fost aceea de a fi fost cel mai puternic vector al popularităţii Casei Regale în plan intern, de animator al speranţei într-o cauză ce părea pierdută, iar în plan extern aceasta a fost, prin legăturile de rudenie cu regele Angliei, prin atitudinea sa, cel mai bun negociator şi susţinător al cauzei României la Congresul de pace de la Versailles. Aşa cum regina însăşi a declarat, la sosirea sa la Paris, în timpul negocierilor de pace, rolul său a fost acela de a da un chip României. Despre aceste negocieri şi meritele Reginei Maria vom discuta în viitoarele episoade.

Ieşind din această introducere, în episodul de faţă încercăm să prezentăm o perspectivă inedită şi anume, cea a călătoriilor şi drumurilor reginei în prima parte a Marelui Război. Principala noastră sursă documentară este lucrarea autobiografică a reginei- Povestea vieţii mele, vol. III-, din care vom cita mai jos câteva pasaje, dar şi alte lucrări ale unor memorialiste, care surprind în relatările lor imaginea acesteia în vreme de război, precum şi câteva studii personale pe care le-am prezentat cu alte ocazii.Trenula fost principalul mijloc de transport al primelor două decenii ale secolului XX şi de aceea, el a fost utilizat în diverse împrejurări şi situaţii de către liderii politici, ori oamenii simpli;un alt mijloc de transport – vehiculul, care avea să devină emblema secolului  era utilizat, în general, mai rar. Evident,   ironia istoriei, nici atunci România  nu  se prezenta bine la capitolul drumuri, aşa că pentru deplasările pe distanţe mai mari era preferat trenul.În cazul de faţă, vom urmări parcusul reginei Maria în primele luni ale Marelui Război. Dacă ne întrebăm care era scopul călătoriilor unei regine, ei bine, într-o situaţie specială, precum cea în vreme de război, evident că acestea vizau îndatoriri protocolare. Scopul era unul singur, acela de a arăta ataşamentul regalităţii faţă de ţară şi empatia faţă de problemele şi suferinţele oamenilor. În mine trăiesc două fiinţe, una care priveşte şi vede şi alta care suferă, scrie regina în octombrie 1916.  Gândurile acestea sunt scrise cu durerea unei mame care tocmai şi-a pierdut fiul, prinţul Mircea, răpus de febră tifoidă la Buftea pe 20 octombrie/2 noiembrie (stil nou). La câteva zile, regina decide să plece în Moldova pentru a mai uita de durere, călătoria o face într-un Mercedes greoi, care nu era fără cusururi, aşa încât lungile mele drumuri de inspecţii erau foarte obositoare... Nu-şi găseşte alinarea, mai mult întâlneşte într-un spital un copilaş bolnav care-i readuce în minte pierderea propriului copil. Priveliştea unui copil care suferă e ceva ce nu pot îndura.  E un lucru peste puterile mele, am fugit ca o nemernică... Şi regii şi reginele sunt oameni...Revenind pe firul întâmplărilor descrise de regină în memoriile sale, la sfârşitul lui octombrie, aeroplanele germane bombardează Buftea, cunoscând faptul că familia regală locuia acolo. Din fericire, aceasta nu era în zonă, cu  siguranţă germanii deţineau informaţii şi au dorit să elimine un mare adversar. Netulburată de incident, regina îşi continuă activitatea şi vizitele la spitale din ţară. Noiembrie 1916 este momentul în care situaţia armatei române devine dramatică, iar retragerea din Muntenia spre Moldova, o certitudine.Continuarea pe Adevărul.ro

Mai multe