Cronicar prin memoriile Marelui Război: Eroi la 16 ani. Însemnările unui fost cercetaş
Marele Război a fost pentru bătrânul continent o adevărată apocalipsă, în care, timp de patru ani, oamenii au trăit sub imperiul iminenţei morţii, al dezumanizării şi al lipsei de speranţă. Sub o formă sau alta, nici un trăitor al vremii nu a fost exceptat de vecinătatea conflictului.
Comunităţi întregi au fost dislocate din matca lor, oamenii şi-au părăsit casele, schimbându-le fără voia lor cu tranşeele pline de noroi, femeile şi-au abandonat vechile ocupaţii şi s-au trezit lucrând în fabrici de muniţii sau în sectoare altădată intangibile pentru ele. Femei lucrând la căile ferate, domeniu socotit prin excelenţă rezervat bărbaţilor, a fost la acea vreme un spectacol, dar şi o realitate greu de închipuit la începutul secolului al XX-lea. Inclusiv copiii au fost profund afectaţi de război. Cei care şi-au trăit copilăria şi adolescenţa în proximitatea temporală a Primului Război Mondial, cu siguranţă, au fost o generaţie maturizată mult prea repede, fără o copilărie liniştită. Dacă tot am vorbit de copilărie, trebuie să facem şi precizarea că, la vremea respectivă conceptul de copilărie era cu totul diferit de cel de astăzi. Este suficient să luăm literatura lui Dickens şi să avem imaginea dură, dar veridică a faptului că, pe întreg parcursul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea, copiii erau folosiţi la muncă în gospodării, sau angajaţi în fabrici. Timpul liber destinat jocului, cel care, de altfel, defineşte copilăria, era sensibil mai scăzut raportat la timpul pe care, astăzi, copiii îl au alocat pentru joacă. Nu întâmplător am vorbit în rândurile de mai sus despre copilărie şi copii, întrucât în episodul de astăzi, vom prezenta jurnalul unui om proaspăt ieşit din copilărie, adolescentul, la acea vreme, Alexandru Daia. Acest jurnal, intitulat „Eroi la 16 ani. Însemnările unui fost cercetaş. Jurnal de război 1916-1918”, a văzut lumina tiparului relativ târziu, fiind publicat abia în 1981 la editura Ion Creangă.
Lucrarea lui Alexandru Daia relatează amintirile acestuia, un adolescent de numai 16 ani, elev de liceu şi membru al organizaţiei cercetaşilor, care asistă la evenimentele Primului Război Mondial. Cercetăşia, ca instituţie, apare în ţara noastră la numai câţiva ani după ce prima organizaţie fusese creată de lordul Baden Powell în Anglia. Scopul declarat era acela al educării tinerei generaţii în iubirea faţă de natură, în spiritul corectitudinii şi în acela al grijii faţă de aproapele nostru. Cercetaşii români se recrutau, în general, din rândul elevilor de liceu, care reprezentau, la acea vreme, sursa viitoarelor cadre medii ale statului:învăţători, medici, avocaţi, ofiţeri etc.
În contextul Marelui Război, în spaţiul românesc cercetaşii aveau să joace şi ei un rol, întrucât în toamna anului 1916, în condiţiile înfrângerii Armatei Române de către armatele Puterilor Centrale, în momentul retragerii autorităţile au luat o decizie majoră în privinţa adolescenţilor. Practic, toţi tinerii care erau încorporabili în anii următori au fost obligaţi să se refugieze în Moldova, pentru a sta la dispoziţia statului, ca resursă umană important pentru armată. Mulţi dintre aceşti tineri au dat dovadă de un devotament ieşit din comun pentru ţară, unii dintre ei sacrificându-şi viaţa în luptele purtate de armata română în Primul Război Mondial. Pe acest fundal al anului 1916, Alexandru Daia îşi începe povestea. El relatează cum cercetaşii din Târgu-Jiu participă la luptele din bătălia de la Jiu, contribuind la apărarea oraşului, cum, în Bucureşti, cercetaşii desfăşoară activităţi utile, unii dintre ei, spre exemplu, se duc în spitale şi ţin concerte pentru a alina suferinţele militarilor răniţi etc.
Pe acest fundal al anului 1916, Alexandru Daia îşi începe povestea. El relatează cum cercetaşii din Târgu-Jiu participă la luptele din bătălia de la Jiu, contribuind la apărarea oraşului, cum, în Bucureşti, cercetaşii desfăşoară activităţi utile, unii dintre ei, spre exemplu, se duc în spitale şi ţin concerte pentru a alina suferinţele militarilor răniţi etc. În noiembrie 1916, autorul ne relatează momentul plecării sale din Bucureşti spre Moldova într-un grup format din 200 de tineri cercetaşi organizat de autorităţi. Interesant este faptul că la 13 noiembrie, când începe deplasarea grupului, bucureştenii cu care se intersectează nu par panicaţi şi îngrijoraţi de faptul că autorităţile îi mută pe aceşti tineri în Moldova. De fapt, ne dezvăluie, cumva, o stare de spirit nerealistă şi iluzorie care, indusă de autorităţi, domnea încă peste ţară, cu toate că rezultatele de pe front erau îngrijorătoare.
Dacă bucureştenii ar fi ştiut că 23 de zile mai târziu, trupele lui August von Mackensen aveau să intre biruitoare în oraş, cu siguranţă, calmul şi apatia lor i-ar fi părăsit. La Gara de Nord, grupul se urcă într-un tren şi merge până la Periş, unde se opreşte la Domeniile Coroanei;popasul are aspectul unei excursii, după modul cum adolescentul percepe această expediţie. De la Periş la Ploieşti, drumul lor se desfăşoară pe jos, păstrând aspectul unei drumeţii. Ajunşi în gara Ploieştiului, cercetaşii sunt urcaţi într-un tren cu destinaţia Moldova. Trenul lor opreşte în toate gările şi staţionează, pentru a face loc altor trenuri care evacuau bunuri ale statului. De aceea, călătoria lor, cu destinaţia finală Vaslui, are o durată de cinci zile. Prima noapte o petrec dormind pe băncile unei şcoli care-i cazează, iar de aici s-au deplasat până în satul Soleşti, unde s-au şi stabilit. Încetul cu încetul, sentimentul acela al excursiei, al expediţiei dispare, căci încep lipsurile. De la o vreme, singurul fel de mâncare este fasolea, arareori mai prind şi cartofi, iar disperarea şi pesimismul îşi fac loc în gândurile tânărului cercetaş:
„Începem un an nou (notează el pe 1 ianuarie). La 13 noiembrie 1916, când am plecat din Bucureşti, se zicea că cel mai târziu de sărbători vom fi înapoi la casele noastre. Şi iată că tot pe meleagurile Moldovei suntem. Nişte pribegi departe de casă, departe de cei dragi care se află sub călcâiul duşmanului.”
Continuarea pe Adevărul.ro