„Crima scelerată“ de la Uzinele Malaxa. Gheorghe Apostol, eroul-martir în viaţă

Comunistul Gheorghe Apostol e unul dintre cei mai vizibili membri ai Partidului Comunist din România (PCR) odată cu înființarea Confederației Generale a Muncii (CGM), în ianuarie 1945, al cărei președinte e timp de șapte ani. Această funcție îl face vizibil în spațiul public, dar, în același timp, aproape îl duce spre cele veșnice.

Începutul anului 1945 aduce mai multe încercări de asasinare a unor membri din primul cerc de putere al PCR. Miron Constantinescu, Gheorghe Apostol, Lucrețiu Pătrășcanu sunt, rând pe rând, ținte. Dintre aceștia, doar Apostol va sângera.

Pe 20 februarie 1945 încep primele certuri între muncitorii de la uzinele Malaxa referitoare la componența comitetului sindical. Pe de o parte sunt comuniștii și procomuniștii, pe de altă parte – susținătorii altor formațiuni politice. Gheorghe Apostol, în calitate de președinte al CGM și responsabil de sindicate din partea PCR, îi comunică Anei Pauker problemele de la Malaxa. Comunista îi dă crezare însă lui Andrei Pătraşcu, prim-secretar al organizației de partid pe Capitală, cel care susține că la Malaxa domnește un climat de liniște.

„Mașina rablagită“

A doua zi, comuniștii află că reprezentanții noului comitet sindical sunt sechestrați de oameni înarmați într-o clădire de la Malaxa. Apostol pleacă la faţa locului însoțit de alți trei reprezentați CGM. Vehicul de transport:„o mașină de rablagită“, după cum mărturisește Apostol însuși în volumul său de memorii,  Eu și Gheorghiu-Dej. Cu chiu, cu vai, ajung la Malaxa.

Aici, socoteala de partid nu se potrivește cu cea de pe teren. Apărut ca din senin, comunistul Chivu Stoica propune să aducă muncitori din altă fabrică pentru a încerca o schimbare de gândire a reprezentanților sindicali de la Malaxa. Cad de acord, iar Stoica pleacă. Între timp, Andrei Pătrașcu și alți activiști ai PCR vin în ajutorul lui Gheorghe Apostol. Comuniștii pun stăpânire pe una din intrările în Malaxa și cer la telefon o întâlnire cu reprezentanții nemulțumiților din unitate. Zis și făcut.

„Pătrașcule, m-ai împușcat!“

Câte șapte persoane din fiecare grup se întâlnesc la jumătatea drumului. Schimb de replici tăioase. Pătrașcu cedează:încalcă armistițiul oral și începe bătaia. Adversarii comuniștilor fug. Pătrașcu și ceilalți, în afară de Apostol, îi urmăresc. Președintele CGM este lăsat singur și, în câteva zeci de secunde, se vede în mijlocul unei mulțimi de muncitori cu răngi în mână care se îndreptau spre porți. Se amestecă printre aceștia şi urmează gloata. În afara porților, numărul comuniștilor devenise mult mai mare. Aceștia trag focuri de armă și cer muncitorilor de la Malaxa, preocupați să bată un muncitor comunist, să oprească înaintarea.

Muncitorul bătut, Dragu Sorin, nu mai poate fi salvat din rândul gloatei furioase chiar dacă secretarul CGM, Dumitru Săracu, încearcă pentru moment acest lucru. Apostol povestește în memoriile sale întâmplarea:„Din grupul nostru care se afla la circa o sută cincizeci de metri, se desprinde Săracu Dumitru, secretar CGM și se îndreaptă spre poartă, crezând că poate salva pe cel ce era de-acum un morman de carne și oase. M-am rupt din mulțime și m-am îndreptat spre Săracu. L-am luat la subsoară de «parcă ar fi un miel» și, în fugă, m-am îndreptat spre ai noștri. Am auzit în urma mea:«Acesta e Apostol! Acesta e Apostol!» […] Când am ajuns la 10 metri de grupul nostru, îl văd pe Pătrașcu, cu revolverul în mână, își îndreaptă țeava spre mine și trage. Strig cu toată puterea:«Pătrașcule, m-ai împușcat!» Am fost urcat într-o mașină și am fost dus de o tovarășă, Mititelu, la Spitalul Elias“.

„Indignaţi la culme de această crimă scelerată“

Evenimentele sunt altfel prezentate într-un articol din 22 februarie 1945, în „Scânteia“:„Tov.Gheorghe Apostol care se afla în fruntea muncitorilor a fost grav rănit de două gloanțe care i-au perforat peritoneul, provocându-i hemoragie. Imediat a fost ridicat de tov. Pătrașcu, secretarul Comitetului Județean al PCR, și de tov. Mitică Săracu, în timp ce muncitorii indignați la culme de această crimă scelerată au pornit în urmărirea fasciștilor. Intrând în uzină, neînfricații muncitori au reușit să dezarmeze canaliile fasciste eliberând pe membrii comitetului de fabrică“, arăta ziarul comunist.

Diferența între tratamentul primit de Apostol și cel al celorlalți răniți este suficient de mare. În timp ce nomenclaturistul Apostol e transportat la Spitalul Elias, unde e luat sub îndrumarea medicală a doctorului rus Șamov, cel care realizează și intervenția chirurgicală, ceilalți sunt trimiși fie la Colentina, cum e cazul lui Dragu, fie la Pantelimon.

A murit Dragu

În „Scânteia“, într-un articol din 23 februarie 1945, sunt date detalii despre efectele gloanțelor trase în Apostol:„Cele două gloanțe care au pătruns prin abdomen, perforându-l, nu i-au atins șira spinării. Unul din gloanțe i-a perforat însă artera principală, fapt care a produs o hemoragie internă cu mare pierdere de sânge. Situația se menține gravă“.

În urma altercației de la Malaxa, singura persoană care moare este muncitorul comunist Dragu Sorin, grav rănit după ce a fost bătut și, ulterior, împușcat în cap. „Transportat la spitalul Colentina, după câteva ore de chinuri, a încetat din viață“, se preciza într-un articol al ziarului „Scânteia“ din 23 februarie 1945. Lângă articol era publicată o fotografie cu cadavrul muncitorului Dragu, complet desfigurat și plin de sânge.

Decăderea și pedepsele lui Pătrașcu

Apostol vorbește târziu despre cele întâmplate la Malaxa. Potrivit propriilor mărturii, Ana Pauker și Teohari Georgescu îl asigură că șeful secției Cadre a PCR, Iosif Rangheț, va ancheta acest caz. În urma unei scurte analize a celor din PCR, decizia de partid este înlocuirea lui Andrei Pătrașcu cu Miron Constantinescu în funcția de prim-secretar al Capitalei. Pe Pătrașcu, PCR îl trimite responsabil cu organizarea comuniştilor în Valea Jiului, la Petroșani, în locul lui Alexandru Moghioroș, iar pe acesta din urmă îl avansează, fiind transferat la Târgu Mureș.

Potrivit memoriilor lui Apostol, în 1952, după procesul deviaționiștilor de dreapta în urma căruia sunt îndepărtați din PCR Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu, e formată o comisie de partid alcătuită din Alexandru Drăghici, Ecaterina Chivu și Alexandru Vințe, care anchetează vechiul caz Pătrașcu, dar și legăturile acestuia cu neregulile comise în perioada în care Ana Pauker era unul de responsabilii de problema cadrelor comuniste. Pătrașcu e trimis în judecată și condamnat la 3 ani de închisoare.          

Retrospectiv, atât Apostol, cât și cercetătorii și-au pus întrebarea dacă într-adevăr comunistul a fost ținta atacului de la bun început. Un răspuns clar nu e dat de niciun document istoric de până acum. Totuşi, atacurile în care sunt vizați mai mulți membri importanți din rândul comuniștilor, fie din anturajul lui Gheorghiu-Dej, fie Lucreţiu Pătrășcanu, sunt un pretext bun pentru construirea imaginii de eroi comuniști, de martiri ai cauzei.

Gloanțe pentru comuniști

La 7 februarie 1945, ziarul comunist „Scânteia” prezenta în articolul „Un mișelesc atentat neizbutit împotriva tovarășului Miron Constantinescu“, semnat de Silviu Brucan, o încercare de asasinare a Miron Constantinescu, în acel moment redactor-șef al publicației. Cu două seri înainte, în urma unei urmăriri desprinse aproape ca din filmele de acțiune, șase focuri de armă au fost trase asupra mașinii de serviciu a ziarului în care era intelectualul comunist, alături de alți doi redactori. Niciun rănit în urma atacului.

Pătrășcanu, redus la tăcere

24 februarie 1945, Piaţa Palatului, Bucureşti. Comuniştii organizează o amplă demonstraţie împotriva guvernului Rădescu. Vorbesc mai marii zilei din rândul comuniștilor și social-democraților. Vedeta e, însă, Lucreţiu Pătrăşcanu:cocoţat pe statuia lui Carol I, ministrul Justiţiei îşi ţine discursul antiguvernamental. În acel moment începe să se tragă în manifestanţi, fără a se şti cine sunt atacatorii. Pătrăşcanu scapă, niciun glonţ nu-l nimereşte, dar realizează că oameni din propriul partid îl vor redus la tăcere.

Foto sus: 30 august 1944, Bucureşti: Gheorghe Apostol, Petre Constantinescu-Iaşi, Constantin Agiu şi Nicolae Ceauşescu, în aşteptarea Armatei Roşii