Credințe populare despre învățământul liceal din ultimul deceniu comunist

Oamenii au fost întotdeauna atrași de povești și consideră că a fost cândva o epocă în care fericirea domnea pe planetă, o epocă de aur. Această perioadă ideală este plasată în trecut sau într-un viitor ce nu se mai apropie. Societatea românească postdecembristă a început să creadă că înainte de 1989 era mai bine după ce s-au ivit greutățile specifice trecerii la alt mod de trai. Chiar și cei care au îndurat vitregiile regimului comunist repetă inconștient aceleași fraze despre paradisul din timpul ultimului dictator, cel care părea un fel de tată ocrotitor. Se mai spune că atunci se învăța carte și nu este ca acum. Statul se implica în dezvoltarea învățământului și nu era dezordinea de astăzi, în care fiecare elev vine îmbrăcat după cum dorește și învață mult mai relaxat. Oare să fie chiar așa?

Se știe că masele au idei puține și ferme. Oare se confirmă teoria psihologului Gustave Le Bon? Trebuie să verificăm datele statistice oferite chiar de autoritățile comuniste și apoi verificate după 1989. Dacă în anul 1980 erau 971 de licee cu 979.741 de elevi, în 1989 erau 981 de licee și 1.346.315 de adolescenți înregimentați. Se observă că oamenii regimului erau dornici să facă mari economii și înghesuiau mulțimi de educabili în cât mai puține clase.

Nici corpul profesoral n-a fost uitat de către cei ce planificau totul după reguli presupus științifice. Chiar dacă numărul de elevi a crescut, cel al cadrelor didactice a fost redus de la 47.693 în 1985 la 42.519 în 1989. Oare unde era perfecțiunea sistemului de învățământ de tip comunist, cel ce trimitea tinerii să taie cocenii de porumb cu secerile ca-n epoca de piatră? Numai materialul uneltelor era diferit.

Se învăța mai mult atunci pentru că nu era obsesia pentru distracție cu orice preț și nici nu erau variante de petrecere a timpului liber. Televiziunea, computerul și automobilele au mâncat mințile tinerelor generații care nu doresc să facă eforturi intelectuale. Specialiștii au ajuns de multă vreme la concluzia că mijloacele electronice folosite în exces pot duce foarte ușor la un fel de spălare a creierului prin faptul că este utilizată emisfera dreaptă și adoarme cea stângă, responsabilă cu gândirea rațională. Dacă mai adăugăm în ecuației ideile lansate pentru manipularea opiniei publice de către anumite centre de interese, se înțelege de ce tinerele generații nu mai sunt în stare să lege ușor ideile pentru a realiza un eseu pe o temă dată.

Masele nu iubesc regimurile democratice pentru că nu simt o forță ocrotitoare, dominantă. Este interesant de precizat că guvernările postdecembriste au făcut mai multe lucruri bune pentru învățământ decât Nicolae Ceaușescu, dar este foarte greu să scoți o idee corectă din gândirea colectivă a unui popor. A fost eliminată, să sperăm că pentru totdeauna, ideologia politică din programele școlare. Statul a deschis noi unități de învățământ și numărul acestora a ajuns în 1992 la 1.238, adică s-a produs o creștere de 26% în raport cu situația din momentul eliberării țării de sub jugul ideologiei egalitariste. Cei 714.013 elevi erau sub îndrumarea a 58.161 de profesori și maiștri. Aici creșterea a fost de peste 36%. Cum efectivele celor ce intrau pe porțile unităților de învățământ erau mai mici, cadrele didactice au putut să desfășoare activități educative mai ușor și în mod mai plăcut. Statul a redus în timp și numărul de educabili din fiecare clasă, ceea ce a fost o adevărată revoluție în raport cu cei 49 introduși într-un singur spațiu de curs în unii ani ai comunismului.

Progrese reale au fost și în ceea ce privește școala primară și gimnazială. S-a ajuns în 1992 la 13.920 de școli pentru 2.572.454. Ultimul an de dictatură comunistă găsea în activitate numai 13.491 de unități, o scădere semnificativă de la cele 14.515 existente în 1980. Autoritățile democratice au făcut eforturi pentru a repara dezastrul lăsat de Nicolae Ceaușescu și a fost sporit personalul didactic de la 146.300 de învățători și profesori în 1989 la 164.165 în 1992.

Oare cât timp vor mai rămâne românii sclavii ideii că partidul unic a fost conceput pentru a le asigura fericirea și progresul intelectual? Din păcate, logica de tip afectiv și mistic domină gândirea mulțimilor și rațiunea joacă un rol foarte limitat în evoluția societății. Este greu de înțeles că efortul personal al elevului este fundamental pentru afirmare în domeniul științelor, dar există mentalitatea că trebuie să se meargă la liceu numai pentru că este necesară o diplomă pentru a ajunge la facultate, loc în care se pot obține ușor chiar mai multe acte de studii.

Bibliografie minimală

Anuarul statistic al Republicii Socialiste România 1985.
Anuarul statistic al României 1993.
Le Bon, Gustave, Opiniile și credințele, Editura Științifică, București, 1995.