Crearea unei dinastii, durerea reginei Elisabeta: „Bratiano în mod repetat m-a batjocorit din pricina sterilității mele”
Regina Elisabeta menționează în epistolele sale și discuțiile politice avute de ea cu lideri precum Brătianu și Sturdza, și faptul că o parte a clasei politice românești o considera bolnavă de nervi. În 18 iulie 1892, ea scrie: „Este cu atât mai amar să fiu exilată de acest popor, când m-am chinuit ani și ani în șir la gândul că ar fi de datoria mea să te eliberez de legământ ca să poți avea un moștenitor. Mai cu seamă atunci când Bratiano în mod repetat m-a batjocorit din pricina sterilității mele!”.
În 10 martie 1894, îi scrie lui Carol: „Însă eu am apreciat mereu menirea ta ca fiind mai presus decât întemeierea unei dinastii şi consolidarea unui singur popor. Menirea ta a fost aceea de a civiliza o parte a lumii. Care vor fi destinele viitoare aici, în această parte a lumii, asta nu mai este în mâna ta. Ca popor, poate că nu este de consolidat, pentru că reuneşte elemente prea eterogene. Dar asta este ceva secundar, după părerea mea. Opera ta era mai mare, iar tu din aceasta ai înfăptuit atât de mult pe cât era cu putinţă unui om în scurta lui viaţă. Nu-i aşa că este mai mult decât partea unei ţări mici? Tu ai deschis larg căile pentru întreaga Europă. Fireşte că poporul va mai face multe copilării şi prostii, chiar dacă se îndreaptă spre un viitor mai bun. Dar eu cred că va trebui să treacă prin furtunile şi transformările care ameninţă întreg Orientul. Dar o așa violentă demonstraţie ca aceasta din urmă trebuie să aibă un motiv mai adânc decât vreo supărare de moment. Singură străduința acelora care vor să răzbească din nou spre troacă nu îmi pare a fi un motiv plauzibil. Încerc în zadar să dezleg iţele, căutând unde este răul. Poate că tu i-ai dat de urmă!”.
Răceală între prezentul și viitorul monarhiei române
Regina își manifestă speranța în viitorul cuplu regal, cu toate că nu este pe deplin mulțumită de comportamentul celor doi viitori regi. Relația sa cu principesa Maria, soția lui Ferdinand și viitoare regină a României, a fost cu suișuri și coborâșuri. Chiar dacă Elisabeta scrie că a dorit de la început să se înțeleagă foarte bine cu aceasta, diferența de vârstă a fost probabil motivul pentru care nu s-a putut ajunge la o relație cu adevărat cordială. Elisabeta a simțit că tinerețea și prospețimea viitoarei regine și mai ales faptul că aceasta a putut fără probleme să asigure un urmaș pentru tron au pus-o pe Maria pe o poziție superioară, fiind îndrăgită de oamenii politici și de cetățeni.
În scrisori se simte din nou frustrarea personală a reginei care nu putuse să asigure continuitatea dinastiei, răceala cu care o tratează Ferdinand și chestiuni mai puțin plăcute în legătură cu familia imperială germană și cea regală britanică referitor la relația pe care cuplul princiar o are cu ea. Marea ei speranță, reluată la modul idealist în câteva scrisori, este că urmașul celor doi, viitorul rege Carol al II-lea, va fi lumina care va călăuzi țara în viitor. Astfel, Elisabeta îi scrie lui Carol I:
„Măcar pe copil [prinţul Carol] să-l iei cu toată dragostea aproape, la inima ta, și să-i cultivi natura lui minunată și cinstită, plină de bunătatea inimii. Nando este fără de speranță un tată nepriceput, iar eu sunt ținută de către toți pe cât de departe se poate, pentru că, din păcate, am ochi atât de buni. Toți oamenii speră că noi vom educa copiii, dar acest lucru este posibil numai dacă educatorii ne dovedesc supunere”. Din fericire pentru regină, nu a apucat să-și vadă speranțele spulberate și să constate problemele politice pe care tânărul prinț și mai apoi rege le va cauza țării și dinastiei, probleme care reverberează până azi.
Acest text este un fragment din articolul „Regina Elisabeta, despre politică, viitor și țară, în epistolele către Carol I”, publicat în numărul 230 al revistei Historia, disponibil în format digital pe platforma paydemic.com