Craniul lui Mihai Viteazul, ce istorie!
După moartea lui Mihai Viteazul, „Turturea paharnic, el a furat capul lui şi l-a adus în ţară, de l-a slujit şi l-a îngropat [la Mănăstirea Dealu] cu multă cinste ca pe un domn”.
Această relatare tardivă, ce apare în Letopiseţul Cantacuzinesc la sfârşitul „Istoriei lui Mihai Vodă”, nu o putem considera apocrifă pentru că dezvoltă în mod credibil drumul capului spre Valahia: „De aicea să povestim de un boer care au fost la Mihai Vodă, anume Turturea postelnicul. Atuncea au fost legat Mihai Vodă cu Turturea postelnicul jurământ tare şi mare cum să se caute unul pre altul până la moartea lor. Şi de să va prinde lui Mihai Vodă să pieie într-o altă ţară, să nu-i lase oasele acolo, ci să le aducă în Ţara Românească. Iar de se va prinde să pieie acest postelnic Turturea într-altă ţară, să nu-i lase Mihai Vodă oasele, ci să le aducă în Ţara Românească să le îngroape. Drept aceia, deacă văzu Turturea postelnicul că tăiară pre Mihai Vodă, mult s-au nevoit pentru jurâmântul ca să aducă oasele lui Mihai Vodă. Ci n-au putut, ci au luat numai capul de l-au adus în Ţara Românească şi l-au îngropat la mănăstirea din Deal, de la Târgovişte”.
„Capul fu deci îmbălsămat şi încredinţat comisului lui Mihai…”
Două relatări venite de la inamicii Viteazului asigură un plus de cunoaştere în acest episod tragic. Ieremia Movilă, într-o scrisoare de la 1 septembrie 1601, adresată Marelui Cancelar lituanian Lev Sapieha (Leonas Sapiega, 1557-1633), îl înştiinţează: „cum că Mihai vodă pieri la Turda în 19 a lui august, ucis din ordinul lui însuşi Gheorghe Basta. Dintâi fu împuşcat, apoi i se tăie capul, şi corpul i s-a expus pe câmp deasupra unui cal mort. Gheorghe Basta nu permise a-l înmormânta”.
Relatarea provine de la un opozant al lui Mihai, al cărui frate lupta în Ţara Românească împotriva boierilor acestuia. O versiune mai nuanţată a celor întâmplate imediat după moartea lui Mihai o prezintă Ciro Spontoni (1552-1610), secretar al Senatului din Bologna, care a fost şi secretarul lui Basta şi editorul memoriilor sale. În Historia della Transilvania, publicată postum la Veneţia (la editura Giacomo Sarzina) în 1638, aflăm:
„După aceasta [execuţie], se ţinu consiliu, la care au participat conducătorii ambelor armate, care au declarat supunere faţă de ordinele generalului Basta; s-a hotărât de asemenea a se trimite capul lui Mihai în Ţara Românească, socotindu-se că dacă nu l-or fi trimis [...] boierii n-ar alege alt voievod. [...] Capul fu deci îmbălsămat şi încredinţat comisului lui Mihai, care îl ceru cu cea mai mare stăruinţă spre a-l duce în Ţara Românească”.
Nu se spune în continuare, explicit, dacă s-a luat în acest fel capul lui Mihai, împreună cu scrisorile lui Basta către boierii români, prin care acesta îi îndemna să-şi aleagă alt domn.
Punct final al călătoriei: Mănăstirea Dealu
Craniul voievodului a fost depus în biserica mănăstirii. Boierul Radu Buzescu, clucerul Viteazului, a pus piatra tombală cu textul scris în româneşte, în care precizează cine se află sub lespede. La Mănăstirea Dealu se păstrează două cranii voievodale: al lui Mihai Viteazul şi al lui Radu cel Mare. Domnitorul Gheorghe Bibescu (1804-1873) s-a încoronat în februarie 1843 la biserica de la Curtea Veche din Bucureşti, îmbrăcat într-un costum care îl imita pe al lui Mihai Viteazul.
Împodobit similar, a venit şi la Mănăstirea Dealu să se închine şi să se reculeagă la moaştele Viteazului. Prin 1845 au început lucrările de restaurare a mănăstirii, prilej cu care, în 1847, s-au deschis mormintele lui Mihai Viteazul şi Radu cel Mare, iar craniile celor doi voievozi au fost aşezate în două racle de sticlă, expuse pentru a fi văzute de vizitatori şi pelerini.
În 1904, Societatea Tinerimea Universitară, sub îndrumarea istoricului şi arheologului Grigore Tocilescu (1850-1909), a înlocuit racla de sticlă cu un relicvariu din bronz în formă de capelă. Carol Isler a fost trimis de Ministerul Instrucţiunii condus de Alexandru Odobescu (desemnat ministru de Al. Ioan Cuza în 1863) să deseneze diverse monumente istorice şi artefacte aflate în patrimoniul bisericilor şi mănăstirilor.
În caietul lui Isler, păstrat la Biblioteca Academiei Române, se află un desen al craniului lui Mihai Viteazul. Nicolae Iorga i-a propus lui Nicolae Filipescu, ministru de Război, sculptura unui sarcofag de marmură. Sculptorul Carol Storck a realizat două sarcofage de marmură albă pentru odihna rămăşiţelor pământeşti ale voievozilor Radu cel Mare şi Mihai Viteazul.
În bejenie, în timpul Primului Război Mondial: la Iaşi şi până în Rusia
În timpul Marelui Război, craniul lui Mihai pleacă la Iaşi şi ajunge, vom vedea, până în Rusia. Începutul: cu sprijinul lui Nicolae Iorga, Alexandru Dolinescu (1886-1947), preotul liceului militar de la Mănăstirea Dealu, a luat craniul lui Mihai Viteazul şi l-a dus la Mitropolia din Iaşi. Conform arhivei Mitropoliei Moldovei şi Sucevei din Iaşi, fila de jurnal nr. 3512, semnată de Mitropolitul Pimen, preotul Alexandru Dolinescu, Marele eclesiarh Policarp Luca şi profesorul Teodor Naum:
„Se constată de noi prin acest jurnal că astăzi, Duminica de 16 octombrie 1916, ora 3 după amiază, a sosit la Iaşi părintele Alexandru Dolinescu, preot şi profesor la Şcoala militară de la Mănăstirea Dealului şi ne-a predat capul Voievodului Mihai Viteazul, din două piese, tigva şi maxilarul de jos aşezat într-o cutie de lemn încuiată. După ce am văzut capul şi l-am aşezat în cutie, l-am depus într-o ladă de fer, aflată în o tainiţă a Mitropoliei formată la peretele de răsărit a Sf. Altar, încredinţându-l Marelui eclesiarh al Metropoliei, Protosinghelul Policarp Luca [...]”.
După un timp, moaştele voievodului s-au aflat din nou pe drumuri de bejenie, de data asta în Rusia, pentru a fi protejate în caz de invadare a Iaşiului. Din fericire, capul Viteazului nu a fost trimis împreună cu restul Tezaurului către Moscova, ci dus la Kherson, lângă Sevastopol. În noiembrie 1918, craniul revine la Iaşi.
Racla de sticlă cu craniile lui Mihai Viteazul şi Radu cel Mare (Carol Pop de Szathmary, sec. XIX)
1920: Întoarcerea la Mănăstirea Dealu
La 22 august 1920, un tren special cu personalităţi politice, culturale, militare, religioase a plecat de la Bucureşti cu destinaţia Iaşi; un vagon amenajat special a fost pregătit pentru a transporta craniul sacru. Se punea la punct întoarcerea solemnă a acestuia la Mănăstirea Dealu…
Programul a prevăzut periplul craniului lui Mihai Viteazul de la Iaşi la Dealu pe un traseu pe direcţia Paşcani-Bacău, Alba Iulia-Sibiu-Târgovişte. S-a renunţat la ocolul prin Transilvania şi s-a hotărât itinerarul Bacău, Focşani, Râmnicu Sărat, Buzău, Ploieşti, Târgovişte. Craniul a stat pe o masă acoperită cu catifea, păzită de două santinele militare.
Craniul voievodului Mihai, adus înapoi din Rusia, după Marele Război, spre a fi depus, în prezenţa Regelui Ferdinand, în sarcofagul de la Mănăstirea Dealu, 1920
Întreaga ţară a fost ţinută la curent cu traseul urmat de craniul voievodului prin relatările ziarelor „Evenimentul”, „Adevărul”, „Dimineaţa”, „Universul”. La 26 august 1920, la Târgovişte, în prezenţa demnitarilor oraşului, în frunte cu ministrul de Război Ioan Răşcanu, craniul a fost coborât din tren şi, după ce o trupă de paradă a dat onorurile militare, a fost instalat pe un afet de tun tras de şase cai. În sunetele clopotelor bisericilor oraşului, s-a format un impresionant convoi funerar care a străbătut într-o desăvârşită reculegere cei 2-3 kilometri până la Mănăstirea Dealu.
În fruntea alaiului s-a aflat Regele Ferdinand I, care a parcurs tot traseul pe jos. Ajunsă la mănăstire, procesiunea s-a aliniat pe două rânduri în faţa bisericii. După slujba religioasă, s-au ţinut discursuri încheiate cu alocuţiunea regelui. După cuvântare, vizibil emoţionat, Regele Ferdinand I şi-a desprins din piept insigna albastră a Ordinului Mihai Viteazul şi a aşezat-o, cu mâinile tremurânde, pe craniul voievodului. Regele a cimentat apoi cu propria-i mână capacul de marmură albă al sarcofagului.