Crăciunul 1914 în tranșee

Când ne gândim la Primul Război Mondial, avem în minte doar imagini cu tranșee, morți, explozii, bombardamente, inamici care se urăsc de moarte. În cea mai mare parte, astfel a fost războiul. Un scurt episod face însă notă discordantă cu distrugerea și disperarea aduse de conflagrație:fraternizarea inamicilor, cu ocazia Crăciunului anului 1914, o ultimă insulă de umanitate și speranță într-un război care, conform comandamentelor statelor beligerante, ar fi trebuit să fie gata până la Crăciun.

Subiectul nu a fost discutat foarte mult în Franța sau Germania, fiind nevoie de filmul „Joyeux Noel”, din 2005, pentru a se vorbi din nou despre acest episod. Evenimentele au fost mușamalizate încă din zilele cu pricina, pentru a nu se încuraja astfel de manifestări și a nu se da impresia celor de acasă că războiul e o joacă și o distracție care costă bani și sute de mii de morți.

Ce a însemnat, de fapt, această fraternizare de Crăciun pe anumite segmente ale Frontului de Vest? Nimic altceva decât soldați din tabere inamice, ieșind neînarmați din tranșee și stând de vorbă, la modul cel mai amical cu putință, cu soldații părții adverse. Cele mai cunoscute fraternizări au avut loc între soldații germani și cei britanici. Anglia, marea putere navală, comercială și colonială, se lupta pe teritoriu francez cu Germania, marea putere terestră, industrială și europeană. Soldații de rând, infanteriștii mai exact, nu erau pătrunși de ură unii față de alții;ei proveneau din aproape aceleași medii, unii soldați germani lucraseră mulți ani în Anglia pe post de chelneri, frizeri, la rândul lor, englezii vizitaseră Germania, unii aveau rude și prieteni în țara acum inamică. Foarte redusă sau absentă cu totul a fost fraternizarea între francezi și belgieni pe de o parte, și germani de cealaltă.

Se crease o solidaritate a mizeriei frontului

Cu toate că fraternizarea a reprezentat o încălcare a codului militar, pentru cei implicați a fost ca pauza unui meci de box. În tranșee, inamicul avea o față, soldații din taberele inamice se vedeau și se auzeau reciproc. Se crease o solidaritate a mizeriei frontului, după cinci luni de război crunt – bombardamente, atacuri la baionetă, morți neîngropați, păduchi, șobolani, duhoare, ploaie, umezeală, traume, moartea camarazilor și prietenilor, latrina mai aproape decât bucătăria, dorul de casă, familie, iubită, prieteni, distracție, pace.

Fraternizarea a făcut războiul mai suportabil, iar ofițerii îi aveau pe conștiință pe soldații morți sub comanda lor, de aceea au tolerat aceste manifestări, cu toate riscurile de rigoare. Codurile militare nici nu prevedeau măsurile disciplinare în caz de război de tranșee, trădarea, defetismul și lașitatea fiind prevăzute pentru război în mișcare, nu pentru un război static, unde chiar ajungeai să-ți cunoști îndeaproape inamicul ca om, nu ca simplă țintă.

Au existat diferite grade de fraternizare, de la salutări și urări cordiale, la fraternizări complete, mai ales pe frontul ținut de britanici, pe aproximativ două treimi din linia de aproape 30 de kilometri.

Unul dintre afișele filmului „Joyeux noël”, din 2005, o relatare emoţionantă a „armistiţiului soldaţilor” din 1914

Pregătiri pentru Crăciun

În 7 decembrie, noul papă, Benedict al XV-lea, și-a exprimat dorința ca statele beligerante să oprească ostilitățile măcar în perioada Crăciunului, pentru a putea toți să se bucure de o astfel de sărbătoare importantă și pentru a nu păta cu sânge Nașterea lui Cristos.

Dar Crăciunul ortodox pica pe 7 ianuarie, iar pentru Turcia și Japonia, Crăciunul nu însemna absolut nimic. Germania era gata să accepte propunerea în mod oficial, cu condiția ca și statele inamice să facă la fel. Aliații nu doreau însă acest lucru și nu puteau accepta oficial un armistițiu, având în vedere că duceau un război de eliberare a teritoriilor ocupate de germani și nu putea face pauză.

Se spera, chiar în mod public, ca părțile să nu lupte de Crăciun din bun simț și spirit creștin, prin apeluri în presa britanică, din partea personalităților vremii și a asociațiilor de femei.

Guvernele s-au ocupat ca soldații să poată să petreacă sărbătorile de iarnă pe front, încercând să recreeze din atmosfera specifică perioadei. Astfel, guvernul german s-a preocupat să trimită trupelor combatante brazi de Crăciun, tuturor unităților, inclusiv echipajelor de pe submarine!!

În statele beligerante, mai ales în Anglia și Germania, au avut loc colecte de cadouri pentru trupe, campanie susținută puternic de presă. În Anglia doar s-au strâns peste 250.000 de astfel de pachete, conținând diverse obiecte utile, țigări, mâncare. Zeci de mii de scrisori au fost trimise atât soldaților din tranșee, cât și prizonierilor. Familia imperială germană și familia regală britanică au trimis de asemenea colete trupelor, în general conținând tutun, pipe, țigarete și felicitări cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Un soi de fraternizare începuse încă de prin noiembrie, când vremea umedă și ploile abundente îi forțaseră pe soldații ambelor tabere să iasă afară din tranșee, stând efectiv față în față, în plină vedere, fără a trage însă unii asupra celorlalți. În unele locuri, tranșeele se aflau și la 20 de metri de aproape unele de altele. Soldații au construit valuri de pământ în spatele tranșeelor, observându-și doar reciproc munca. Încă dinainte avuseseră loc, între tabere, concursuri de cântece de dragoste, patriotice, schimburi de insulte și tachinări, și schimburi de mâncare și țigări.

Vremea nu ținuse cu cei din tranșee – norii, ploaia și vântul contribuiseră din greu la starea mizeră fizică și psihică în care se aflau oamenii. Chiar înainte de Crăciun însă, vremea s-a schimbat brusc, a dat un îngheț și a ieșit soarele. Imediat, starea de spirit a soldaților s-a îmbunătățit, mai ales că, acum, nu se mai simțeau atât de tare duhorile latrinelor, cadavrelor și mâlului. Mulți soldați au fost pătrunși de dorința de a petrece Crăciunul ca acasă, printre prieteni și cu multă distracție.

Foto:Grup de soldaţi germani, pozându-se cu o micuţă franţuzoaică;fetiţa ţine în braţe un brăduţ de Crăciun (Franţa, 1914)

„Crăciun fericit, englezilor! În noaptea asta nu tragem!”

Știrile despre evenimentele din decembrie 1914 le avem din scrisorile trimise de soldați și ofițeri acasă, scrisori citite de cenzura militară, care raporta totul fidel comandamentelor.

În seara de 24, comandamentul britanic, aflat la St Omer, mult în spatele liniilor, a trimis un avertisment tuturor trupelor, asupra pericolului unui atac general al germanilor, care ar putea profita de relaxarea din Ajunul Crăciunului. Pericolul era evident, dar mesajul a ajuns la trupe în timpul nopții, când deja trupele fraternizau de ceva vreme. Anterior se dăduse ordin ca soldații să nu tragă decât dacă ar fi tras germanii prima dată.

În 24 seara, din tranșeele germane se auzeau soldații inamici cântând, cu ajutorul unei orchestre încropite ad-hoc. O voce puternică și foarte melodioasă de tenor s-a auzit clar până în tranșeele britanice, englezii aplaudând la final, până când tenorul german a dat un bis.

În alt sector al frontului, galezii s-au pus și ei pe cântat, după ce au ridicat din tranșee, pe două bețe, o pânză mare, pe care scriseseră „Merry Christmas”, și cineva desenase o caricatură deloc măgulitoare cu împăratul Wilhelm al II-lea. Germanii nu au tras în pânza respectivă, deoarece cântau și ei, în pauzele făcute de galezi.

Într-un raport oficial britanic, e descris „armistițiul soldaților” – la ora 20:00, germanii au început să pună lumânări și alte lumini pe tranșeele lor și să cânte. Totodată, le-au strigat britanicilor să iasă în zona dintre tranșee să stea de vorbă, fiindcă ei nu vor trage. Britanicii au ieșit, germanii la fel, cele două trupe s-au întâlnit în zona neutră și au început să povestească în mod cordial. În alte părți, germanii au pus cruci luminate pe parapete.

În alt sector, englezii le-au făcut cadou germanilor trei colinde, urmate de trei focuri de armă. Apoi au cântat germanii, și englezii s-au hotărât să nu mai tragă. Un german a strigat „Crăciun fericit, englezilor! În noaptea asta nu tragem!” Englezii au strigat același lucru înapoi. Englezii chiar au cerut anumite piese, pe care germanii le-au cântat.

Ofițerii au convenit ca soldații să adune morții care zăceau între tranșee, pentru ca aceștia să fie îngropați. În multe locuri, serviciul religios s-a făcut în comun, cu câte un capelan din fiecare tabără, în timp ce soldații erau aliniați de o parte și de alta, față în față. Totodată s-a căzut de acord ca armistițiul să dureze până a doua zi la miezul nopții.

Foto:Cadou din partea Prinţesei Mary pentru trupele britanice – cutie din tinichea, cu pachet de ţigări, pachet de tutun, pipă, brichetă, felicitare de Crăciun, poza Prinţesei;nefumătorii au primit tablete cu vitamine și o mapă kaki cu hârtie de scris și plicuri, plus un creion sub formă de glonţ

Scrisorile trimise acasă:„va mai urma un armistițiu și de Anul Nou, fiindcă germanii vor să vadă pozele!”

Doar în depărtare se auzeau lovituri de artilerie și câte un foc răzleț de armă. În unele zone, ofițerii au dat voie doar câte unui soldat, sau maximum doi, să meargă până în liniile adverse pentru a schimba câteva vorbe, a bea un pahar sau a schimba diverse lucruri – ciocolată, conserve, pâine, schnapps, bere, monede, insigne, nasturi militari. După cum bine observa un ofițer britanic, e ciudat că vor fi iar inamici peste o zi-două.

Un ofițer scoțian scria în jurnalul de război oficial al unității sale că germanii au fost cei care au început armistițiul în sectorul lor, venind până la sârma ghimpată, cu intenția de a sta de vorbă cu scoțienii și de a face schimb de șepci de iarnă, decorații, insigne. Englezii le-au dat la schimb budincă de prune, foarte apreciată de germani. Drept mulțumire, germanii au adus până în liniile britanice cadavrele soldaților scoțieni uciși cu câteva zile înainte, în timpul ultimelor lupte. S-au schimbat informații despre prizonierii căzuți în ambele tabere și despre răniții care se aflau în spitalele militare sau muriseră deja, ofițerii putând acum să anunțe comandamentul și familiile camarazilor decedați. Și ofițerii au făcut schimb de cadouri – eșarfe contra mănuși, drept mulțumire pentru informațiile obținute.

Germanii au adus între linii butoaie de bere, din care s-au servit toți cei prezenți, aliații primind și ziare germane, în care erau prezentate cu mult fast și optimism victoriile germane de pe Frontul de Est. Din mărturiile participanților, se observă clar că nu s-a discutat despre război sau politică, ci doar că toți doreau să ajungă acasă teferi și cât mai repede, și să se revadă ca buni prieteni după război.

Un soldat britanic și-a întâlnit bărbierul din Londra, german, care l-a tuns și l-a bărbierit pe fostul său mușteriu pe loc, printre ceilalți soldați care se distrau sau jucau fotbal. Fotbalul, foarte popular și la acea vreme, era practicat de soldați chiar în spatele liniilor, în zilele liniștite. Unii soldați britanici chiar își aduseseră cu ei mingile de fotbal de acasă. De Crăciun, unde nu exista minge de fotbal, s-a folosit cu succes ori o conservă de carne, ori un sac umplut cu paie, jocul fiind la grămadă, fără a stabili echipe, reguli și arbitri.

Cei ce aveau aparate de fotografiat au făcut și poze, un ofițer britanic anunțându-i în scrisori pe cei dragi de acasă că va mai urma un armistițiu și de Anul Nou, fiindcă germanii vor să vadă pozele!Unele dintre aceste poze au ajuns destul de repede, până la sfârșitul anului, în presa americană și engleză, pe viitor fiind interzis soldaților din prima linie de a avea și de a folosi astfel de aparate.

Foto:1) Fotografie cu soldaţi germani și britanici, fraternizând lângă satul belgian Ploegsteert, sau „Plugstreet”, cum l-au numit englezii. Aici a avut loc una dintre cele mai cunoscute fraternizări de Crăciun, culminând cu un mare meci de fotbal între soldaţii celor două armate

2) Ofiţeri și soldaţi germani și britanici pozează în timpul fraternizării pe un sector de front din Belgia

Tenorul german Kirchoff, aplaudat de soldaţii francezi, a oferit şi un bis

În unele sectoare, armistițiul a însemnat doar un răgaz pentru a aduna și îngropa morții, neavând loc acte de fraternizare.

În timpul fraternizării, ofițerii, dar și soldații, puteau observa foarte bine, de aproape, starea inamicilor – vârsta, starea fizică generală, moralul, unii soldați menționând în scrisori sau jurnale că, după ce au avut contact direct cu inamicii, care arată mult mai rău fizic decât ei, nu le mai e frică de atacul la baionetă asupra pozițiilor adversarilor şi că îi pot bate cu ușurință…

Pericolul era însă ca ofițerii inamici să se apropie de tranșee și să observe mai ales pozițiile fortificate din spatele acestora. Cei care se apropiau prea mult erau invitați cordial să se depărteze, iar, în unele cazuri, cei care au intrat în tranșeele adverse pentru discuții la un pahar au fost luați prizonieri pe loc.

Pe frontul din Ardeni, celebrul tenor Granier, de la Opera din Paris, a cântat colinde, fiind ascultat cu evlavie de ambele tabere.

Prințul moștenitor al coroanei germane, și comandant al Armatei a Cincea Germane, Wilhelm, a făcut o vizită trupelor sale din zona Argonne, unde un tenor german, Kirchoff, a cântat în tranșee, fiind ascultat și aplaudat la scenă deschisă de soldații francezi, ieșiți din tranșee pe parapet. Kirchoff a trebuit să ofere auditoriului și un bis.

La Dixmude, soldații belgieni i-au rugat pe germani să le trimită familiilor lor din zona ocupată scrisori și felicitări și să-i anunțe că sunt bine.

În fine, în unele sectoare s-a dat ordinul clar să nu se încerce niciun fel de contact amical cu duşmanul, nimeni să nu iasă din tranșee și nimeni să nu se apropie – un ofițer britanic, mergând spre tranșeele germane, a fost ucis cu un foc de armă de un lunetist dintr-o altă unitate. Germanii au trimis scuze imediat, alături de cadavrul ofițerului prea încrezător. Unele unități habar n-aveau ce se întâmplă în sectorul vecin…

În alte sectoare, războiul a continuat nestingherit, nefiind nici măcar armistiții de scurtă durată, pentru a aduna și îngropa morții. Lângă Ypres, colinda germană a fost răsplătită cu grenade de către francezi, iar la est de Reims, germanii care au ieșit din tranșee să ceară un armistițiu au fost mitraliați imediat.

Pe Frontul de Est, singura zonă unde nu a avut loc niciun fel de fraternizare sau chiar armistițiu a fost frontul sârbesc. În Galiția, austro-ungarii au primit ordin să nu tragă decât dacă sunt provocați. Rușii au respectat însă Crăciunul sărbătorit de imperiali. Mai mult decât atât, laPrzemyśl, rușii au pus trei brazi împodobiți în fața fortificațiilor imperiale, trimițând și un mesaj de îmbărbătare apărătorilor. În alte zone ale frontului, soldații au ieșit din tranșee, s-au întâlnit între linii și au schimbat țigări și schnappsaustriac pe pâine și carne rusească. În 7 ianuarie, imperialii au respectat și ei Crăciunul rusesc.

Foto:Prima pagină a ziarului „The Illustrated London news”, din 9 ianuarie 1915. explicaţia spune totul:„Lumina Păcii în tranșee în ajunul Crăciunului:un soldat german iniţiază armistiţiul spontan, apropiindu-se de liniile britanice cu un brăduţ de Crăciun”

Pe 31 decembrie, la ora 00:00, soldații au tras în aer

Ofițerii și subofițerii din trupele de artilerie au auzit doar pe 25 sau 26 despre extraordinara fraternizare din prima linie și au venit și ei pentru a vorbi cu germanii și a face schimb de suvenire și mâncare.

În seara zilei de 26 decembrie, generalul britanic Sir Horace Smith-Dorrien a vizitat tranșeele și a observat starea de „apatie”, dar, spre norocul tuturor, nu a fost martorul vreunei fraternizări. Aflând a doua zi despre ce se întâmplase în anumite porțiuni ale frontului, a cerut imediat nume de ofițeri și de unități implicate în fraternizare, pentru a se lua măsuri disciplinare. Nimeni nu a fost deferit Curții Marțiale. Se cunosc doar cazuri în care ofițerii au fost degradați, iar soldații au făcut pușcărie de maxim 60 de zile.

Pauza a fost benefică și pentru reparatul tranșeelor și a altor elemente defensive – părțile și-au cerut împrumut unelte sau chiar bucăți de sârmă, cu care au reparat parapeții tranșeelor și au refăcut rețeaua de sârmă ghimpată din fața acestora.

O dată fraternizarea pornită și derulată ca între prieteni de-o viață, a fost foarte greu pentru ofițeri să își bage soldații înapoi în tranșee. Majoritatea doreau să continue distracția de Crăciun, între tranșee sau în adăposturi, dar laolaltă cu noii prieteni. Cea mai radicală soluție, de ambele părți, a fost să se ceară sprijinul artileriei, care a bombardat zone dintre tranșee, soldații fiind astfel nevoiți să fugă în adăposturi.

În data de 26, unele trupe germane au refuzat să tragă înspre englezi, motivând că acum nu mai sunt inamici, ci sunt prieteni buni, executând ordinul abia când ofițerii i-au amenințat că vor fi împușcați pe loc! Episoade asemănătoare s-au derulat și în liniile engleze. Forțați de ofițeri, soldații din ambele tabere au tras… în aer.

Pe 31 decembrie, la ora 00:00, soldații au tras în aer, în mijlocul chiotelor de bucurie că au intrat în noul an. În loc de artificii au fost folosite rachete de semnalizare. A doua zi, probabil pentru a împiedica o reluare a fraternizării, unele sectoare germane au fost lovite rău de artileria britanică, artileria germană dându-i imediat replica.

Ecou și urmări

Ziarele britanice au sărbătorit armistițiul, pe prima pagină, cu titluri pompoase și laudative la adresa celor implicați în acest gest de pace. Comandamentele armatelor erau însă cât se poate de oripilate și năucite de informațiile ajunse în presă, mai ales de fotografiile arătând soldați britanici râzând alături de germani, bând împreună, ca în timp de pace. Varianta oficială a fost, în mod normal, că astfel de evenimente nu au avut loc, că dacă au avut loc au fost izolate și că toți cei care vor avea de gând să mai facă așa ceva vor suporta cele mai drastice consecințe, astfel de fapte fiind considerate trădare. Presa din Franța, supusă unei cenzuri care funcționa cu strășnicie, nu a publicat aproape nimic. Autoritățile germane au negat și ele astfel de întâmplări imposibile, totul fiind pus pe seama propagării unor bârfe, glume, șarade ale unor soldați răniți și sedați de la vreo infirmerie.

Fraternizări de mai mică amploare și durată au avut loc de Paște și de Crăciun în 1915. Deja, din 1916 încolo, condițiile în care fusese dus războiul nu mai permitea o apropiere între soldații inamici, umanitatea nu mai ieșea acum la iveală atât de pregnant și de festivist. Urmau marile masacre de la Verdun, Ypres, Somme și de pe Frontul de Est. Despre toate acestea, în episoadele viitoare.

Bibliografie:

Max Hastings – Catastrophe:Europe Goes to War 1914, 2013

Meetings in No-man’s Land – Christmas 1914 and Fraternisation in the Great War, 2007.

Michael Snow – Oh Holy Night. The Peace of 1914, 2009