Coțofenești, operațiunea de denigrare a Reginei Maria
În perspectiva luptelor grele, decisive, care se anunțau în vara anului 1917, în multe așezări din Bacău, Vaslui, Bârlad au apărut spitale de campanie. Printre acestea se număra și cel de la Coțofenești, o localitate din județul Bacău, aflată în proximitatea zonelor Mărăști, Mărășești, unde, în vremea Primului Război Mondial, s-au dat cele mai glorioase și mai însemnate bătălii ale Armatei române.
În jurul acestui spital avea să se construiască un veritabil folclor bazat pe bârfe, zvonuri, s-au scris pagini în ziare, două romane, au avut loc anchete, iar unii dintre memorialiști s-au referit la cele petrecute aici. Până și în America anilor ’20 s-a scris despre Coțofenești, iar în România Socialistă episodul de la Coțofenești a fost utilizat ca muniție pentru propaganda antimonarhistă.
Activitatea spitalului, coordonată de soţia generalului Arthur Văitoianu
Spitalul de la Coțofenești avea zece pavilioane, fusese proiectat de către arhitectul D. Hârjeu și ridicat de trupele generalului Arthur Văitoianu în aprilie-mai 1917. Era un spital cu o capacitate mare, de 1.200 de paturi, iar conducerea lui îi fusese încredințată Silviei Văitoianu, soția generalului Văitoianu, secondată de Cella Delavrancea. Şeful medicilor francezi era dr. Le Lorier.
Personalul era compus din trei echipe de chirurgi francezi și români, alături de care lucrau Cella Delavrancea, soția și două dintre fiicele generalului Văitoianu, fiica doctorului Romalo, Marion Racoviță, soțiile lui Grigore Filipescu și dr. Costinescu. Chiar și Arabella Yarka petrece aici un scurt stagiu, ea fiind una dintre puținele memorialiste care, printre rânduri, își descrie curajos iubirile din vremea când se afla departe de soțul său, de care și divorțează după război. Dintre medicii străini, la Coțofenești se aflau membri ai Misiunilor militare franceze, engleze și americane: doctorii Devaux, Championniere, Veuillet, căpitanii englezi Lampson și Evans, colonelul american Henry Anderson. Pe aici trece chiar și faimosul colonel canadian Joe Boyle. Colonia sanitară de la Coțofenești mai avea o popotă pentru români și una pentru francezi, iar la aceasta din urmă li se servea masa și doamnelor din înalta societate.
Casa celor patru vânturi
Regina Maria ajunge pe 2 august 1917 la Coțofenești, unde, din spusele sale, sunt 500 de răniți. Regina remarcă și descrie pitorescul peisaj din jurul spitalului: „Aici mi-au clădit generalul Văitoianu și Jean Chrissoveloni o căsuță frumușică din lemn, pe un mic deal deasupra spitalului, unde am o îndoită vedere spre Trotuș și spre munți. Am putut să mă duc să-mi inspectez căsuța, clădirea cea mai frumoasă, mai bine potrivită și mai practică ce-am văzut vreodată. Mi-e drag acest locaș”.
Regina Maria, în pridvorul „Casei celor patru vânturi“ de la Coţofeneşti
Între 22 august și 1 septembrie 1917, în momentele cruciale ale luptei de la Mărășești, Regina Maria se stabilește la Coțofenești. În Jurnalul său, suverana descrie viața cotidiană, dar și vizitele primite. Sosesc ca oaspeți Regele Ferdinand, prințul Carol, generalul Averescu, membri ai corpului diplomatic.
După această perioadă, regina se întoarce la Iași, întrucât obligațiile sale nu-i permit să stea în mirificul peisaj al Coțofeneștilor, dar revine frecvent. Cel mai mult stă în 1918, din aprilie până în 3 iulie, când, la plecare, primește vestea că Joe Boyle, marea sa iubire, a avut un atac de apoplexie. Acestea sunt însă detaliile și descrierile idilice ale Coţofeneştiului ale unei regine care petrece aici clipe scurte care o ajută să-și poată duce mai departe misiunea. Mai avem o mărturie în culori calde, cea a unui rănit, căpitanul T.D. Radu, autor al unui roman memorialistic intitulat De pe pragul morții la spitalul din Coțofenești, asupra căreia vom reveni.
„Ofițerii și surorile de caritate… se tăvăleau pe podelele sălii”
Dar colonia sanitară de la Coțofenești capătă un trist renume: un loc al depravării, al orgiilor nerușinate organizate de medicii străini și doamnele de la vârful aristocrației în proximitatea eroilor care suferă. Aceste vești se răspândesc mai ales în toamna anului 1917 și, ulterior, în iarna și primăvara lui 1918.
Sigur, zvonul și bârfa sunt amplificate și de contextul puternic ideologizat al epocii: soldații bolșevici și adepții lor români colportează povești despre orgii și petreceri cu aluzii la familia regală, la soțiile și fiicele miniștrilor și generalilor Armatei române. De fapt, toată lumea bârfește pe... toată lumea. Într-o zi se petrece declicul.
Un articol publicat multe decenii mai târziu, în 1971, creionează coordonatele episodului şi adună şi toată zvonistica aferentă, inserând pasaje largi dintr-un articol apărut în SUA în perioada interbelică: „A fost în 1917... Coțofănești era la marginea Armatei române și servea [drept] Cartier General al Statului Major al Armatei române și al corespondenților de război. Servea în același timp ca un spital provizoriu pentru soldații răniți. Regina Maria, cele două fiice ale sale: Elisabeta și Maria, și un număr de doamne de la Curte se «sacrificau» în mod benevol pe altarul patriotismului, îngrijind de răniți. [...] Într-o noapte a fost adus de pe front un soldat grav rănit care suferea cumplit din cauza hemoragiei”.
Nu a fost găsit medicul de serviciu, a fost trimis un soldat după acesta, iar soldatul s-a dus la un pavilion unde era o petrecere: „Goi, [alţii] pe jumătate dezbrăcați, ofițerii și surorile de caritate în diferite poziții se tăvăleau pe podelele sălii care erau acoperite cu covoare scumpe de blană. Într-un alcov cânta muzica”. Soldatul a mai chemat și pe alți camarazi, care, „la vederea orgiei ce se petrecea înlăuntru’’, au dat foc pavilionului.
„Când ofițerii și soldații din bărăcile din vecinătate au venit la locul incendiului au aflat o societate «îmbrăcată foarte delicat». [...] În această patriotică societate erau: Maiestatea Sa regina României, Maria Hohenzollern, într-un capot de noapte vișiniu; prințesa Maria actuala consoartă a lui Alexandru, regele Iugoslaviei; prințesa Elisabeta...”
Vestea incendiului de la Coţofeneşti se răspândește peste tot, în Moldova, la București, iar mai târziu, peste ani, știrea ajunge chiar în ziarele din SUA.
Generalul Văitoianu, în fruntea comisiei de anchetă
Odată cu instalarea noului guvern Averescu, la sfârșitul lui ianuarie 1918, generalul ordonă crearea unei comisii care să ancheteze ce s-a petrecut la Coțofenești. Conducerea comisiei este încredințată... generalului Arthur Văitoianu.
Regina Maria alături de răniţi, în septembrie 1917
Constantin Argetoianu notează: „Cu simpatia față de ofițerii francezi care-l caracteriza, generalul Averescu [...] a ordonat o anchetă la fața locului, dar, lucru ciudat, a însărcinat cu această anchetă tocmai pe generalul Văitoianu, ale cărui trei demoazele erau printre cele mai des citate ca fiind capul răutăților de la Coțofenești. Voluminos, cu interogatorii și cu mărturii amănunțite, raportul generalului Văitoianu a fost bineînţeles negativ. După indulgentul părinte, nu se întâmplase în tot cursul anului 1917 la Coțofenești nimic reprobabil din punct de vedere moral, căci cele câteva chefuri, prin care se serbase sosirea sau plecarea câte unui medic, nu depășiseră niciodată limitele de veselie și de bună ținută obișnuită în petrecerile tineretului. Depoziția unui soldat care văzuse pe gaura cheii o pereche dezbrăcată și într-o pozițiune care, dacă mai lăsa ceva de dorit, nu mai lăsa nimic de ghicit, nu părea întemeiată ‒ după credința raportorului ‒ decât pe o încercare de răzbunare față de un medic francez cunoscut pentru severitatea sa”.
Pe parcursul anului 1918, filogermanii din parlamentul și guvernul lui Marghiloman mai aruncă săgeți asupra reginei, cerând anchetarea faptelor de la Coțofenești, însă ancheta trenează, Puterile Centrale pierd războiul, Marghiloman pleacă de la putere, iar învingătorii închid pentru totdeauna acest subiect.
FOTO: MUZEUL MILITAR NAŢIONAL „REGELE FERDINAND I“, ARHIVELE NAŢIONALE ALE ROMÂNIEI, MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI