Costumele lui Adam

Multă vreme stilul de îmbrăcăminte înzorzonat a caracterizat atât moda feminină, cât şi pe cea masculină, materialele fine, preţioase, precum dantela, brocartul sau mătasea fiind folosite intens pentru obiectele vestimentare bărbăteşti. Costumul masculin modern a apărut târziu, în secolul al XIX-lea, pentru ca, în zilele noastre, să se limiteze la zona protocolarului. O istorie lungă şi complicată, cu intrări şi ieşiri din modă...

Dantelă, brocart, mătase, pudră, perucă. Funde, pantofi cu toc înalt, cârlionţi. Nu, nu suntem în budoarul vreunei doamne, ci al unui domn din secolul al XVIII-lea. În dulapul acestuia puteam găsi, iată, un costum din brocart mov, imprimat cu auriu, vestă lungă de aceeaşi culoare, cămaşă din dantelă, ciorapi din bumbac, pantofi cu toc, perucă şi tricorn;un costum tipic pentru bărbatul acelor timpuri. 

Istoria consemnează că primul preşedinte american, George Washington, purta, la prima sa apariţie în public, haină din brocart, cămaşă din dantelă, nasturi din argint, pantofi cu toc şi catarame de diamant. 

Consolidarea democraţiei şi glorificarea omului comun au dus la o simplificare a stilului de îmbrăcăminte. Însă nu democratizarea Americii a produs, în fapt, acest fenomen, ci mai degrabă un filfizon de la curtea regală britanică.

Inovaţiile lui Beau Brummell

În anul 1666, regele Charles al II-lea al Angliei, luând exemplul regelui Ludovic al XIV-lea şi al Curţii de la Versailles, a impus la curtea englezească un tip de costum compus dintr-o haină lungă, cravată, perucă, pantaloni până la genunchi şi pălărie. La începutul secolului al XIX-lea, Beau Brummell, unul dintre filfizonii de la curtea regală britanică, redefineşte şi adaptează costumul masculin în ton cu noile tendinţe ale vremii:bărbaţii trebuie să poarte haine bine croite şi cravate asortate. Simplitatea noului stil şi culorile sobre contrastează puternic cu stilul extravagant de până atunci. Tot Brummell introduce baia zilnică ca regulă şi parte a toaletei masculine. În această perioadă apar costumele alcătuite din haina închisă la culoare, pantalonii deschişi şi vesta, cămaşa albă, cravata şi pantofii înalţi. Epoca victoriană aduce cu ea redingota, care, iniţial nu era doar neagră, ci şi de alte culori;un obiect vestimentar devenit popular, un standard pentru viaţa de zi cu zi a unui gentleman.

Costumul modern masculin apare mai târziu, în secolul al XIX-lea, şi e o simplificare a celui de pe vremea lui Charles al II-lea. La mijlocul acelui secol începe să fie purtată haina de dimineaţă, mai puţin oficială, cu tăietură în faţă. Chiar dacă nici redingota, nici haina de dimineaţă nu ar putea fi încadrate la categoria costume masculine, întrucât nu erau însoţite şi de pantaloni de aceeaşi culoare, ele trebuie menţionate datorită popularităţii lor, mai ales la întâlnirile de afaceri. Începutul erei edwardiene – vorbim acum de începutul secolului XX – scoate în afara modei redingota şi haina de dimineaţă, pentru a începe să pună în valoare silueta masculină.

Stilul Ivy League

Tot la finele secolului al XIX-lea, în Statele Unite ale Americii apare şi devine popular un tip de haină largă, fără pense la piept, o variantă scurtată a redingotei, denumită ulterior, în anii 1950, când moda a fost reluată, stilul Ivy League. Acest tip de costum a fost creat de Brooks Brothers şi a rămas pentru americani un punct de referinţă până azi. Costumul propus de Casa de croitorie Brooks Brothers, specializată în haine prêt-à-porterşi în uniformele proiectate şi croite pentru Garda Naţională, era mai degrabă lipsit de formă, în aşa fel încât să se poată potrivi oricărei siluete. Era confortabil (sau, cel puţin, aşa ar fi vrut designerii de la Brooke Brothers) şi urma linia naturală a umerilor. Buzunarele erau acoperite şi hainele aveau un rând cu trei sau patru nasturi. A fost primul costum produs pe scară largă, în intenţia de a acapara tot mai mult public.

Decenii de experimente şi inovaţii

Anii 1920 sunt ani de experimentări în materie de vestimentaţie masculină. Bărbaţii încep să asocieze tot mai mult pantalonii cu haina costumului purtat. Jacheta scurtă devine o prezenţă frecventă în moda timpului, în timp ce redingota – numită şi „haina prinţului Albert” (soţul reginei Victoria) – ajunge să fie purtată doar de cei mai conservatori dintre englezi. În Marea Britanie, cravata neagră ia locul celei albe. Acum apare prima haină sport, utilizată pentru prima oară de ducele de Norfolk, şi hainele din flanel, impuse tot de un englez – prinţul de Wales. În timpul unei călătorii în America, în 1924, acesta apare purtând pantaloni din acest material, iar moda e preluată de Cary Grant şi de Fred Astaire şi dusă până în 1940.

În 1920, bărbaţii încep să poarte şi pantaloni lungi şi largi la costumele lor. Pantalonii aveau de obicei circa 50 de cm circumferinţă în jurul gleznei. Tinerii purtau deseori pantaloni şi mai largi, cunoscuţi sub numele deOxford bags(Pungile din Oxford). Manşeta pantalonilor apare şi ea imediat după Primul Război Mondial, iar stilul respectiv supravieţuieşte până la următoarea conflagraţie mondială. Tot în jurul anilor 1920 încep să se poarte şi pantalonii cu pense. Betelia pantalonilor era mult deasupra taliei, iar această modă şi-a păstrat vitalitatea până în anii 1940.

Costumele la un rând de nasturi fac parte din trend tot prin 1920, iar cele la două rânduri sunt purtate mai degrabă de bărbaţii în vârstă şi mai conservatori. Cei care voiau să fie pe culmea valului în materie de modă purtau veste la două rânduri (cu câte patru nasturi pe rând) şi o haină la un singur rând. Reverele hainelor la un rând erau deseori largi şi ascuţite, cum cereau exigenţele vremii.

La începutul anilor 1930, aceste tendinţe au continuat şi au fost împinse la extrem. Înainte de 1935, bărbaţii preferau costumele şi vestele croite pe talie, dar în anul cu pricina s-a produs o modificare stilistică fundamentală:au început să fie croite haine mai largi (şi, deci, mai comode), turul pantalonilor a început să aibă manşetele mai strâmte, la fel şi mânecile hainelor de la costum. Aceste tendinţe au fost acceptate cu greutate de bărbaţi, iar vesta a continuat să fie croită pe talie. Prin 1940, vestele au început să fie mai largi şi, în mod paradoxal, mai inconfortabile;în revistele de modă ale timpului bărbaţii se plângeau că noile veste alunecau mereu când se aşezau ori se aplecau.

„Revoluţia păunilor” – un mix vestimentar bogat

Anii 1960 aduc noi schimbări. Mărimea reverului e semnificativ redusă, jachetele au o tăietură dreaptă, fără talie marcată. Această perioadă a fost denumităRevoluţia Peacock– o sintagmă popularizată în America de George Frazier, editorialist la publicaţiile „Esquire” şi „Boston Globe”. „Revoluţia” începuse în Londra şi se referea la un mix vestimentar bogat, care includea de la jacheta orientală Nehru până la costumul edwardian. Aşadar, în contrast cu anii 1950, când opţiunile vestimentare erau cât se poate de limitate, bărbaţii aveau acum sumedenie de variante.

Încurajat de această deschidere, designerul Ralph Lauren încerca să-i convingă pe americani să accepte stilul elegant al costumelor pe care le confecţiona. Acestea erau versiuni ale hainelor lejere şi confortabile cu doar doi nasturi create de Paul Stuart, în 1954. Unul dintre fanii costumelor lui Stuart a fost preşedintele Kennedy, care le-a şi popularizat în timpul scurtei perioade cât s-a aflat la Casa Albă. Ralph Lauren venea cu îmbunătăţiri, modernizând costumul lui Stuart prin utilizarea de noi materiale, prin lărgirea reverelelor şi cambrarea jachetei pe talie. Succesul lui Lauren a fost mai degrabă unul modest, mulţi americani preferând să rămână fideli costumelor confortabile.

Tunica lui Nehru, alternativă la costumul vestic

Târziu, în anii 1960-1970, aşa-numita jachetă a lui Nehru devine foarte populară, mai ales în SUA, odată cu influenţa crescândă a culturii orientale. Haina Nehru era, la origine, un tip de îmbrăcăminte indiană atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, mai exact o tunică lungă, dreaptă şi închisă în faţă cu nasturi până sus, la gât. Era purtată de nobilimea indiană la curte, dar a devenit cunoscută în lumea occidentală în a doua jumătate a anilor 1940, pe vremea primului ministru indian Nehru. Acest tip de îmbrăcăminte reprezenta alternativa la costumul vestic, care nu era pe placul orientalilor. Haina Nehru e cunoscută şi sub denumirea de Jodhpurisau Bandhgala.

Cel care a adoptat acest stil (şi l-a făcut cu adevărat celebru) a fost omul de televiziune american Johnny Carson (1925-2005), comediant, cunoscut ca gazdă a emisiunii The Tonight Show.Realizatorul a primit şi premiul Emmy, iar show-ul său a fost considerat cel mai bun în anii 1960-1970, stilul său de conversaţie la televizor fiind apoi adoptat de vedete precum Jay Leno şi David Letterman

Costumul – povară pentru bărbatul care nu e om de afaceri

În 1970, costumele ajustate pe corp reintră în modă, iar stilul permite reîntoarcerea la vestă. Cele trei piese ale costumului apar asociate cu muzica disco, popularizate mai ales prin filmul „Saturday Night Fever”(1977, regie John Badham), peliculă în care costumul strâns pe trup era piesa de rezistenţă. Opoziţia socială faţă de cultura muzicii disco a dus însă la moartea acestui ansamblu vestimentar. Anii 1980 aduc noi simplificări:haina devine lejeră, iar vesta dispare.

Costumul cu două rânduri de câte trei nasturi aşezaţi paralel e, se pare, de inspiraţie marinărească, iar cel care l-a făcut popular e ducele de Kent. Astfel de haine au fost la modă iniţial între 1930 şi 1950, după care au revenit în trend între 1980 şi 1990. „Am venit aici îmbrăcat într-un costum şi toată lumea a zis că arăt ca un vagabond. Douăzeci de ani mai târziu, Marlon Brando a venit îmbrăcat într-un hanorac şi toată lumea a picat în extaz. Asta arată cât de mult a progresat Hollywood-ul”, observa cu ironie Humphrey Bogart, unul dintre bărbaţii cei mai eleganţi pe care i-a avut vreodată cetatea filmului. Progres au ba, costumul masculin a ajuns azi mai degrabă o povară pentru bărbatul care nu e neapărat şi om de afaceri. Acest stil de îmbrăcăminte a eşuat în zona protocolarului, ocolit dacă se poate, suportat cu stoicism dacă nu. Izolarea costumului-uniformă în zona aspiranţilor de pe Wall Street înseamnă, de fapt, victoria generaţiei blue-jeans a lui Bill Gates şi a bluzelor pe gât purtate de Steve Jobs. Nu e doar o victorie vestimentară, ci şi una culturală.