Cortina de fier sexuală: închisori vestimentare

În cea mai mare parte din nordul și vestul Indiei, în țările musulmane, dar şi în cele europene cu o mare concentrare de populaţie de credinţă musulmană, femeile urmează reguli draconice de acoperire a corpului. Iată, în cele ce urmează, o scurtă istorie a şalului în spatele căruia se ascund astăzi aceste femei...

Simbol al modestiei şi al respectului social cu care e datoare, conform tradiţiei, femeia, șalul indian, dupattacum se mai numește, nu poate fi desprins de contextul în care a luat naștere. Pentru cei care nu știu, dupattaeste o eșarfă lungă, rectangulară, cu funcții vestimentare multiple:de la acoperământ al capului la cordon și capă.

Nici vorbă despre dupattaîn civilizația antică, spun istoricii. Nici măcar dovezile arheologice găsite la Mohenjadaro(printre care se numără statuia unui rege-preot datând de pe vremea civilizației Harrapa, purtând un soi de şal peste umeri) nu sunt suficiente pentru a plasa cu certitudine șalul indian atât de departe în preistoria civilizaţii hinduse. Însă mai toţi istoricii sunt de acord că, la începuturi, dupattaera un obiect vestimentar utilizat atât de bărbați, cât și de femei pentru acoperirea corpului de la talie în sus. Textele vedice descriu trei piese vestimentare:cămaşa de corp, numită nivil, o robă cunoscută sub numele de vasasşi o altă îmbrăcăminte pusă deasupra căreia i se spunea adhivasa. Aceasta din urmă era foarte asemănătoare dupatteide astăzi (sau chaddar-ului, un şal-voal în spatele căruia se ascund în zilele noastre atât femeile hinduse, cât şi cele musulmane) şi era purtată de toţi, indiferent de sex.

Nu se știe exact când șalul a devenit exclusiv feminin, însă de foarte multă vreme fără el nu se poate. Multe femei din această parte a globului au declarat că se simt dezbrăcate fără acest obiect vestimentar sub care au fost învățate să se ascundă și care, spun ele, le face să se simtă în siguranță, India având proasta reputaţie a unei ţări în care abuzurile împotriva femeii şi violurile sunt comune şi o formă de afirmare a masculinităţii. Viaţa femeilor e dură şi ele ar face orice pentru a se proteja, devenind complice, de frică, la politica de desexualizare impusă de tradiţie. Un lucru e cert:istoria șalului nu poate fi desprinsă de cea a familiei orientale.

Cod vestimentar foarte strict

Cel mai interesant aspect al vieții de familie în Orientul tradiţional musulman (dar şi hindus) este așa-numitul purdah(pardaîn persană), în traducere perdea;adică o separare nu doar simbolică a genurilor. Este vorba despre practica, obişnuinţa comunităţilor din regiuni prevalent-musulmane de a izola femeile, segregarea sexuală a comunităţilor fiind un reflex al tradiţiei coranice. Cortina de fier a Orientului (în fapt, de mătase, de in sau de bumbac) a trasat riguros graniţa dintre sexe, forţând femeile să urmeze un cod vestimentar (şi nu numai) foarte strict. În cea mai mare parte din nordul și vestul Indiei, în țările musulmane, dar şi în cele europene cu o mare concentrare de populaţie de credinţă musulmană, femeile urmează reguli draconice de acoperire a corpului, evitând aparițiile şi contactele publice, indiferent că este vorba despre rude prin alianță sau pur și simplu de străini.

Astfel de practici le feresc pe femeile orientale de privirile indiscrete ale străinilor. Prestigiul feminin se câștigă în treburile casnice, doar femeile din castele inferioare sau din cele „de neatins” (paria, dalit, secţiune socială care reprezenta aproape 25% din populaţia Indiei în 2011) având permisiunea de a munci în afara gospodăriei, pe șantiere sau în alte locuri, contra unei sume de bani din care să poată trăi.

Cum trebuie însă să se îmbrace femeia indiană din castele inferioare pentru a arăta cuviincios și modest? Simplu:cu haine care să-i acopere pielea, iar pe cap cu un voal de sub care cu greu poate fi zărită. Este de așteptat ca femeile să nu iasă din casă decât însoțite de bărbați ai familiei sau însoțitori aprobați tot de familie. Restricțiile vestimentare rămân în picioare și atunci când vine vorba de oamenii mai în vârstă sau de rudele prin alianță, unei femei indiene fiindu-i interzis să se arate acestora fără a avea capul acoperit cu dupatta.Googhateste o variantă de voal pe care femeile hinduse din India de Nord îl trag peste față mai ales în prezența unui bărbat mai în vârstă. Uneori capătul care atârnă al sariului (pallu) poate juca rolul acestui voal.

Ţinutele tradiționale, incomplete fără dupatta

Dupatta este nelipsită de pe capul şi umerii femeii indiene și atunci când se duce să înalțe rugăciuni la templu. Cunoscută și sub alte denumiri precum chunni, chunariși odhni, dupattaa suferit diverse modificări impuse de timpurile moderne. Astfel, există mai multe stiluri de a purta o dupatta. De la încrucișarea lateralelor peste sâni lăsând capetele să curgă libere peste umeri, la legarea peste talie sau acoperirea întregului corp sub forma unei cape. Ultima tendință este aceea de a purta dupattapeste un umăr în timp ce capătul opus este sprijinit pe braț. Oricum ar fi ținutele tradiționale, ele sunt incomplete fără dupatta. Dacă veșmintele sunt simple, ele pot fi asortate cu o dupattabogat ornamentată și cusută cu mărgele și paiete.

Parte a ținutei tradiționale, dupattanu putea să lipsească dintre hainele de nuntă. Astfel, alături de tunica numită kurtași pantalonii chooridaar, voalul este purtat de miresele din comunitatea de musulmani vorbitori de urdu din Hyderabad, alături de bijuterii impresionante. Este vorba despre tika, un medalion format din diamante neșlefuite purtat pe frunte, suspendat cu ajutorul unui șirag de perle, jhoomar, un ornament în formă circulară fixat pe partea laterală a capului, nath, un inel de nas continuat cu un șirag de mărgele din rubin și perle, chintaak, o cravată bătută cu pietre prețioase, karanphool, cercei în formă de flori care acoperă lobul urechii de care atârnă clopoței, satlada, un colier format din mai multe șiraguri de perle, smaralde, rubine și diamante.

Dupatta, pe post de drapel

Recent, jurnalistul Mark Magnier nota în „LA Times” că în istoria Pakistanului acest obiect vestimentar – deopotrivă esență de feminitate, subiect de film, de literatură și simbol cultural;în fapt, câteva uncii de bumbac sau mătase – și-a croit drumul de pe umerii femeii în istoria modei, metamorfozându-se apoi în simbol al protestului politic, pentru a devenit accesoriu cerut cu insistență de fundamentaliștii islamici. Dupattaa fost, astfel, un simbol cu mai multe fațete pentru istoria Pakistanului, o sursă de feminitate și de protest, precum și un instrument de opresiune și izolare. În India și Pakistan dupattaa fost drapelul improvizat de activiste pentru Liga musulmană. În primii ani după separarea de India, în Pakistan dupattaa făcut parte din uniforma femeilor care se aflau în slujba Gărzii Naționale organizate pentru a purta războiul din Kashmir.

La mijlocul anilor 1970, în timpul loviturilor de stat şi al dictaturii militare, Pakistanul devine un stat mai conservator, iar dupattaun simbol tot mai controversat. Femeilor jurnaliste de la posturile TV li s-a ordonat să-și acopere capul, ca parte a radicalizării religios-naționaliste din Pakistan. Cele care au refuzat să o facă au fost concediate. Benazir Bhutto, personaj quasi-legendar în istoria recentă a Pakistanului, prima femeie prim-ministru a ţării, fiică a unuia dintre puţinii civili care au condus guvernul pakistanez în anii ’70, a marcat un moment de referinţă în istoria emancipării femeii, apărând fără chaddarsau dupatta. Fusese educată la Oxford şi până în ultimele clipe ale vieţii a purtat doar un şal simbolic, de multe ori pus pe după gât. A fost asasinată de adversarii ei fanatici. Şi, foarte aproape de noi, acum câteva săptămâni, iraniana Maryam Mirzakhani, prima femeie care a câştigat prestigiosul premiu Fields pentru matematică, a stârnit o întreagă dezbatere pozând fără dupatta. Chiar şi astăzi femeile care apar fără voal riscă lapidarea publică. Tonul inflamat al imamilor musulmani s-a mai calmat însă după ce însuşi preşedintele Iranului, Hassan Rouhani, a preluat această poză pe contul său de Twitter, felicitând-o pentru performanţă.

Cu toate acestea, continuă să existe femei hărțuite pentru că nu poartă dupatta;elita pare să fi optat însă pentru abandonarea eșarfei, considerând-o nimic mai mult decât o povară. În Franţa, de pildă, voalul islamic este interzis, iar zilele trecute un diplomat belgian specializat în protocol a sfâşiat în centrul Bruxelles-ului voalul de pe chipul unei trecătoare întrucât legea interzice burkha(şi, implicit, celelalte piese vestimentare care acoperă figura femeilor). Incidentul a declanşat un adevărat scandal diplomatic pentru că voalul sfâşiat de demnitarul belgian acoperea faţa unei prinţese din Qatar care voia să afle în ce direcţie se află faimosul Grand Hotel.

Dezbaterea despre dupattaa aprins presa occidentală. Unii cred că, până la urmă, nu este important dacă o femeie poartă sau nu voalul, ci dacă este liberă să aleagă dacă să îl poarte sau nu. E o chestiune de perspectivă, notează presa democratică, astfel că dupattapoate fi atât un instrument de control, cât și o cheie către libertate.