Coroana lui Saitapherne, Istoria unui fals de la Muzeul Luvru

La sfârșitul secolului al XIX-lea un caz avea să devină amplu discutat în frumoasa capitală franceză, acest caz avea în prim-plan o așa-zisă ‘’descoperire’’ arheologică care la vremea respectivă fusese clasificată de către experții din cadrul Muzeului Luvru drept o piesă antică de origine scită. Piesa se prezenta sub forma unei coroane masive, coroana părea la prima vedere originală, fiind decorată cu scene mitologice dar și cu inscripții grecești, conform acestora coroana fiind făurită de către grecii din vechea colonie pontică Olbia1  și oferită drept cadou unui presupus rege scit numit Saitapherne.

Negustorul de artă rus, Schapschelle Hochmann, a oferit o poveste complexă a piesei la vânzarea acesteia, spunând că frumoasa coroană a fost descoperită în Olbia, ruinele acesteia aflându-se actualmente în Oblastul Mykolaiv, la marginea Mării Negre, Ucraina de astăzi (la acea vreme, în 1896, regiunea era parte componentă a Imperiului Rus). Inscripția de pe piesă se potrivea cu o alta descoperire antică din zonă, descoperire cercetată și publicată la vremea respectivă, bijutierul care a produs această operă inspirându-se din descoperirile locale pentru a produce o piesă cu un aspect cât mai apropiat de obiectele antice din zonă. Aparent, principala problemă a constat în simplul fapt că Muzeul Luvru nu s-a documentat suficient înainte să achiziționeze bunul.²  

Descoperirile arheologice de origine scită și grecească din Imperiul Țarist erau la mare căutare la sfârșitul anilor 1800. Muzeele din Europa Occidentală doreau să achiziționeze vestigii descoperite în aceste zone, cu precădere piese descoperite în siturile de pe coasta Mării Negre. Un ziar din Viena a scris un articol despre descoperirile făcute de țăranii ruși din aceste locuri, țăranii din zonă începând să se sperie de faptul că Imperiul Țarist le va confisca descoperirile, articolul a dat un impuls Luvrului să considere în mod foarte serios achiziția de bunuri din Rusia. Negustorul Hochmann a expus la Viena în 1896 o parte dintre aceste descoperiri arheologice, aici fiind inclusă și presupusa Coroană a lui Saitapherne. Coroana măsoară aproximativ 18 cm și cântărește în jur de 500 de grame, piesa fiind lucrată integral din aur masiv. Scenele de pe coroană prezintă momente cotidiene ale sciților dar și scene din Iliada lui Homer, precum înfățișări ale lui Agamemnon și Ahile. Muzeul Curții Imperiale din Viena și The British Museum nu au dorit să o achiziționeze, în schimb, Muzeul Luvru a acceptat oferta, plătind la acea vreme o sumă destul de consistentă de bani, circa 200.000 de franci de aur.

Un profesor din Saint Petersburg, pe numele său Vesselovsky, dar și alții, au început să aibă dubii cu privire la piesă, aceștia publicând în anul 1896 cercetările efectuate, lucrările arătau faptul că ‘’descoperirea’’ arheologică nu reprezenta altceva decât o făcătură contemporană. Muzeul Luvru nu a luat în considerare cercetările efectuate de către ruși și s-a opus ferm acestei poziții, susținând în continuare că piesa este o descoperire arheologică foarte importantă și originală. Curând a erupt un conflict între presa din Paris și angajații de la Luvru, tema conflictului fiind autenticitatea coroanei scite.³

Obiectul a ridicat suspiciuni atât presei cât și istoricilor, în mare parte acestea fiind legate de faptul că piesa nu prezenta urme care să confere veridicitate, cu precădere urme de uzură cauzate în mod natural de expunerea la elementele naturale, elemente precum precipitații sau urme ale solului, dar nici zgârieturi sau lovituri pronunțate, părți îndoite sau alte astfel de uzuri care în mod normal trebuiau să fie prezente pe un obiect cu o presupusă vechime de peste 2000 de ani. De asemenea, coroana a fost achiziționată de muzeu tocmai datorită stării aproape perfecte în care aceasta se afla, în urma acestor observații era destul de clar faptul că piesa era un fals, negustorul piesei urmărea clar câștigul financiar și nu prestigiul academic sau alte astfel de motivații.⁴

Veștile au ajuns în final în orașul Odessa, descoperindu-se faptul că cetățeanul rus, pe numele său, Israel Rouchomowsky, un faimos bijutier din zonă, a făcut această coroană în atelierul său. Acesta se ocupase de-a lungul timpului cu făurirea unor bijuterii și monede ce imitau aproape perfect piese originale din perioada antică. Coroana a fost dovedită drept un fals în anul 1903, în urma unor cercetări amănunțite. Muzeul Luvru a devenit ulterior victima unor alte achiziții de falsuri, precum un bust al lui Leonardo Da Vinci. Printre cei mai vocali critici ai muzeului au fost cercetătorii și academicienii germani din Berlin. Cu toate că unele surse vorbesc despre faptul că piesa cântărea aproximativ 500 de grame, alte surse vorbesc despre faptul că greutatea acesteia era considerabil mai mare, piesa având 800 de grame.⁵

Sursele diferă și când vorbesc despre prețul original plătit de Muzeul Luvru pentru achiziționarea piesei, unele vorbind de 200.000 de franci de aur, altele de 260.000.⁶  Coroana avea o formă de inspirație persană, inscripția grecească de pe aceasta se traducea în următorul fel ‘’Senatul și poporul Olbiei către Marele și Invincibiliul Saithapernes’’. Interesant este faptul că directorul Muzeului Imperial din Viena, Bruno Buchner, a refuzat piesa, considerând-o nimic altceva decât un fals grosolan, notând faptul că urmele de uzură sunt prezente numai în zonele neimportante și fără imagini, fapt ce atestă o încercare a bijuteriului de a o deghiza drept o piesă istorică originală dar în același timp de a-i păstra frumusețea intactă, The British Museum a invocat același motiv. Bijutierul din Odessa s-a deplasat personal la Paris pentru a confirma faptul că piesa este un fals, a făcut acest lucru în fața mulțimii și a angajaților de la Luvru.⁷

 Acesta s-a deplasat în urma unui articol publicat în ziarul ‘’Le Matin’’, în articolul respectiv fiind publicată o scrisoare a unui alt bijutier rus numit Lifschitz, acesta a declarat că a fost martor la făurirea tiarei de către prietenul său, prietenul său fiind nimeni altul decât bijutierul din Odessa, mai sus menționatul Israel Rouchomowsky. Acesta a spus că negustorul care a venit cu coroana, Hochman, i-a cerut să i-o facă pentru a servi ulterior drept cadou pentru un prieten arheolog pe care îl are, oferindu-i cărți în care apar artefacte grecești și scite, cărțile în cauză fiind Bilder-Atlas für Weltgeschichte și Antiquités de la Russie Méridionale (Atlasul istoric ilustrat al lumii și Antichitățile Rusiei Meridionale ). Cei de la Luvru nu l-au crezut și i-au oferit bucăți de aur drept test pentru a confirma povestea, acesta a explicat faptul că a compus piesa din 3 bucăți de aur lipite, bijutierul le-a acceptat provocarea pentru a putea dovedi faptul că este capabil să reproducă un obiect similar, după finalizarea muncii, cei de la Muzeul Luvru l-au crezut, observând în cadrul acestui proces talentul său pentru confecționarea bijuteriilor . ⁸ 

Bibliografie

Archaeological Institute of America, Saitaphernes' Golden Tiara, 2009.
Ruffell Alastair, Majury Niall , Brooks William E. , Geological fakes and frauds, în Earth-Science Reviews Vol. 111, 2012.
Schulz, Matthias A History of Archeological Deceit Swiss Exhibit Features World-Class Forgeries, Der Spiegel, 2012.
Thomson de Grummond, Nancy, An Encyclopedia of the History of Classical Archaeology part 2, Greenwood Press, 1996, p. 1103.

Surse Online

‘’ https://archive.archaeology.org/online/features/hoaxes/saitaphernes_tiara.html ’’ accesat la 25.11.2017, ora 15:09.
’’ http://www.spiegel.de/international/zeitgeist/a-history-of-archeological-deceit-swiss-exhibit-features-world-class-forgeries-a-783676.html ’’, accesat la 25.11.2017 ora 16:00. 

Note

1 Olbia a fost o veche colonie grecească și ulterior romană de la Marea Neagră, aceasta a fost locuită între secolele 4 Î.Hr și 7 D.Hr.
2 Saitaphernes' Golden Tiara, Archaeology magazine, Archaeological Institute of America, 2009.
3 Idem
4 Alastair Ruffell, Niall Majury, William E. Brooks, Geological fakes and frauds, în Earth-Science Reviews, Vol. 111, 2012, Pp. 224-231. http://www-connexe.univ-brest.fr/geosciences/sedpal/pdf/064-granier-citation_001.pdf’’p. 229 
5  Matthias Schulz, A History of Archeological Deceit Swiss Exhibit Features World-Class Forgeries, Der Spiegel, 2011. http://www.spiegel.de/international/zeitgeist/a-history-of-archeological-deceit-swiss-exhibit-features-world-class-forgeries-a-783676.html ’’, accesat la 25.11.2017 ora 16:00.
6 Nancy Thomson De Grummond, An Encyclopedia of the History of Classical Archaeology Part 2, Greenwood Press, 1996, p. 1103. https://books.google.ro/books?id=LeE4CQAAQBAJ&pg=PA1103&lpg=PA1103&dq=the+tiara+of+saitaphernes&source=bl&ots=QKz6HOeuun&sig=kBK7qLU1VdSVK1Vf2X15UH3sWAg&hl=en&sa=X&ved=0ahUKEwjnrPj0tNrXAhWSqKQKHVRRBLw4ChDoAQhHMAY#v=onepage&q=the%20tiara%20of%20saitaphernes&f=false 
7  Idem, p. 11048 Archaeological Institute of America, op. cit. ‘’https://archive.archaeology.org/online/features/hoaxes/saitaphernes_tiara.html’’ accesat la 25.11.2017, ora 10:12 .