Constantinopolul. De la fondare la cucerirea otomană
A fost capitala Imperiului Roman. A fost construit pe şapte coline, împărţit în 14 regiuni şi era străbătut de un râu. A fost centrul politic, administrativ, economic, religios şi cultural al imperiului. Era un oraş exotic, aglomerat, cu cele mai somptuoase temple şi palate luxuriante. Acest oraş a fost martor la faptele simple ale unor generaţii întregi de locuitori, de la parade triumfale, inaugurări ale unor construcţii monumentale, ceremonii, încoronări, lupte politice, asedii, descoperiri, tranzacţii, capodopere culturale, crime şi comploturi. Era un oraş al divertismentului şi al modei care a prosperat de pe urma comerţului. Bine întărit, poziţionat şi apărat, oraşul avea să-şi menţină gloria milenară, respingând multe asedii inamice și rămănând cel mai mare oraş al creştinităţii. Acesta a fost Constantinopolul, Noua Romă.
29 mai 1453. Constantinopolul (Istanbul de azi), oraşul prosper şi glorios de altă dată, este atacat în valuri succesive de ieniceri de elită. Secţiuni din zidurile care păreau că vor străjui etern oraşul erau distruse de tunurile de mare calibru din fier ale turcilor, super-armele de distrugere în masă ale secolului XV. Chiar dacă trupele bizantine şi genoveze panicate erau copleşite de forţele otomane, însuşi împăratul bizantin, Constantin al XI-lea, şi-a aruncat regalia purpurie şi a condus ultimul atac de apărare, până când a fost doborât.
Constantinopolul este ocupat de forţele turceşti ale sultanului Mahomed al II-lea după 57 de zile de asediu. La catedrala Hagia Sofia s-a desfăşurat ultima liturghie creştină, unde se refugiaseră mulţi dintre cei care nu au putut contribui la apărarea oraşului, ca femei, copii şi bătrâni. Din nefericire, nici catedrala n-a fost scutită de jaf căci invadatorii au spart uşile, sperând că cele mai mari comori ale oraşului se aflau în catedrală. Catedrala a fost profanată şi jefuită, iar enoriaşii au fost luaţi sclavi, femeile au fost violate, iar bătrânii şi copii au fost ucişi. Sultanul a ordonat transformarea catedralei într-o moschee. Un ulama (învăţat musulman) s-a urcat pe amvon şi a recitat Șahada. Păşind pe ruinele palatului Boukoleon, cunoscut ca Palatul Cezarilor, sultanul Mahomed al II-lea a rostit cuvintele celebre:„Păianjenul ţese draperii în palatul Cezarilor;bufniţa vesteşte ceasurile în turnurile lui Afrasiab”.
Ocuparea otomană a fost doar un capitol din îndelungata istorie a oraşului, cu momente de glorie şi decandenţă. Căci ruinele cu vârste înaintate, cândva monumente grandioase ale acestui oraş nemuritor, au multe istorisiri despre fapte măreţe şi momentele de cumpăna la care au fost martore.
Străvechiul Byzantion (657 i.en.-324 e.n.)
Populaţie:30 000 de locuitori
Povestea oraşului începe dinainte să dobândească denumirea de „Constantinopol”. A fost fondat în anul 657 î.e.n. de către colonişti greci din oraşul-stat Megara, aflaţi în căutare de aventuri, teritorii şi oportunităţi. Fondatorul ar fi fost Byzas conform legendei. Oraşul şi-a menţinut independenţa ca oraş-stat până când a fost anexat de regele Darius I al Imperiului Persan în 512 î.e.n. Darius îl vedea ca pe un potenţial loc pentru construirea unui pod din strâmtoarea Bosfor către Europa. A rămas sub stăpânirea perşilor până în 478 î.e.n.. când o coaliţie de greci conduşi de generalul spartan Pausianias a contracarat invazia persană. Oraşul-stat a fost capturat de greci şi subordonat atenienilor şi ulterior spartanilor după 411 î.e.n. În secolul IV î.e.n., însuşi regele Filip al II-lea Macedoniei, a încercat să-l asedieze, asta până când conform legendei, câinii oraşului au lătrat şi au alertat locuitorii care au trecut în apărare. În 150 î.e.n., Byzantion a încheiat un tratat cu Roma aflată în ascensiune, oferind tribut în schimbul recunoaşterii statutului de independenţă. Era recunoscut pentru poziţia sa geografică, fiind dificil de asediat şi capturat, căci era amplasat la intersecţia celor două mari axe comerciale:una verticală care unea bazinul pontic prin Marea Marmara şi Marea Egee de Marea Mediterana, şi cealaltă, orizontală, terestră, care unea Europa de Asia. În mod regretabil, împăratul roman Septimius Severus l-a asediat, capturat şi l-a distrus. Istoricul Cassius Dio l-a criticat pentru că a distrus un oraş cu potenţial ce putea să devină o baza de operaţiuni împotriva barbarilor din Pontus şi Asia. Severus l-a reconstruit spre sfârşitul domniei, redenumindu-l Augusta Antonina, fortificându-l cu noi ziduri, cunoscute ca Zidurile lui Severus.
Fondarea oraşului lui Constantin (324-337)
Suprafaţa oraşului după construirea zidurilor constantiniene:6 km2
Populaţie:150 000 de locuitori
18 septembrie 324, Chrysopolis:locul bătăliei dintre doi împăraţi:Constantin din vest şi Licinius din est. Iniţial, cei doi împăraţi erau amici şi colaboraseră împotriva altui împărat rival, Maxentius. Constantin, care a avut o viziune în anul 312 ce l-a convins să se convertească la creştinism şi l-a motivat să-l înfrângă pe Maxentius, era hotărât să preia conducerea ca unic împărat al unui imperiu unitar. După ce a încheiat o alianţă prin care s-a căsătorit cu sora lui Constantin, Licinius şi-a înfrânt şi el la rândul său rivalul din est, Maximinus Daia, dobândind conducerea provinciilor orientale. Alianţa s-a dovedit friabilă căci numai unul singur putea să fie împărat. Licinius a suferit o înfrângere catastrofală în bătălia maritimă de pe Hellespont. La Crysopolis, armata lui Licinius lupta sub semnul străvechilor zei păgâni, pe când armata lui Constantin lupta sub stindardul creştin, labarum. Licinius, superstiţios, a interzis trupelor să se uite la el. Constantin, printr-o manevră ingenioasă, a lansat un atac frontal masiv asupra trupelor lui Licinius, acestea din urmă fiind nimicite. Licinius s-a predat la Nicomedia, iar Constantin l-a iertat, dar după câteva luni i-a ordonat execuţia. Constantin a devenit astfel unicul împărat fără rival al unui imperiu unitar. Constantin a început să iniţieze reforme pentru a consolida biserica creştină. Vedea însă Roma ca un oraş slab şi decadent ce şi-a pierdut gloria de altădată, fiind plin de politicieni corupţi şi o masă de populaţie sărăcită. Constantin simţea nevoia să-şi schimbe reşedinţa. A văzut Byzantion ca un oraş ideal, prosper, bine păzit şi poziţionat, fiind înconjurat de apă din trei părţi, uşor accesibil pe uscat doar dinspre vest, având acces la frontierele dunărene şi eufratiene. O legendă spune că împăratul Constantin a avut o inspiraţie divină.
Împăratul, cu lancea în mâna, a trasat conturul suprafeţei oraşului ghidat de Isus . Legenedele au avut un rol ideologic şi propagandistic.Au fost aduşi lucrători din toate părţile, precum şi materiale, iar pentru înfrumuseţare, au fost folosite monumente păgâne din Roma, Atena, Alexandria, Efes şi Antiohia. La lucrări au participat chiar 40 000 de goţi foederaţi.
Lucrările de construcţie a oraşului au început în noiembrie 324 şi s-au încheiat în 336, oraşul fiind inaugurat pe 11 mai 330.Noul oraş, ca şi Roma, era străbătut de un râu-Lykos, a fost construit pe şapte coline, împărţit în 14 regiuni, era ornamentat şi dotat cu clădiri publice, devenind un oraş demn de statutul de metropolă imperială. Noul oraş nu avea însă prerogativele vechii Rome, neavând pretori, tribuni sau chestori, ci doar un proconsul. Avea senatori cu titluri de clarus, nu de clarissimus ca în Roma. Nu avea utilităţi şi servicii de almentare, poliţie, statui, temple, canale, apeducte ca Roma. Marmura, coloanele, columnele, chiar şi uşile şi gresia au fost confiscate din alte temple ale imperiului şi transportate la noul oraş. Multe dintre lucrările artistice greco-romane au fost transportate pe străzile noului oraş. Împăratul a stimulat mutarea multor cetăţeni în noul oraş, oferindu-le noilor locatari terenuri drept cadouri. Pe 18 mai 332, Constantin a anunţat distribuirea gratuită de alimente către locuitorii noului oraş. 80 000 de raţii de mâncare erau oferite zilnic din 117 de puncte de distribuire în întregul oraş. A adus aristocraţia din Asia Mică să clădească palate în noul oraş. Constantin a numit noua piaţă centrală al vechiului Byzantium ca Augustaeum, fiind pavată cu marmură. În piaţă se vindeau manuscrise şi se executau pedepsele publice. Noul senat-curia a fost instaurat în basilica din partea estică. În partea sudică a pieţei a fost construit marele palat imperial cu o intrare principala ceremonială din bronz.
Palatul imperial era împărţit în:
Chalke (vestibul) care comunica cu exteriorul
Tricliniumul cu 19 paturi-sala de recepţie vastă, luminată de sus, dotată cu 19 paturi după model roman în care se ţineau festivităţile şi ospăţurile de sărbători religioase
Palatul Daphne –cu trei oratorii
Biserica Sfântului Ştefan în care se celebrau căsătoriile imperiale
Kathisma-edificiu cu vestiare, sufragerii, săli de recepţie şi pentru gărzi
Palatul Porphyr
Apartamentele imperiale private
În complexul Palatului Imperial era Sala celor 19 paturi ce dată din secolul IV, fiind câte nouă paturi de fiecare latura, această sala fiind utilizată pentru dineuri şi cine festive, aproape fiecare sărbătoare civilă şi religioasă fiind urmată de un dineu la care participau şi invitaţii împăratului, şi principala sală de desfăşurare a ceremoniilor, Sala de Aur, construită în secolul VI, semănând cu Bazilica San Vitale, pereţii fiind împodobiţi cu aur, copacii decoraţi cu nestemate şi păsări de aur ce cântau melodii, iar tronul din aur masiv era flancat de doi lei din aur, ca şi cum părea că cobora treptat din cupola sălii, până ajungea la nivelul pardoselii.Principala Poartă a Palatului Imperial era o poartă din bronz, fiind refăcută în secolele VI-X, deasupra fiind construită o capelă. Până în timpul crizei iconoclaste, poarta era decorată cu portretul lui Hristos.
Lângă palat a fost construit Hipodromul pentru cursele de cai, echivalentul unui „stadion de azi” care putea găzdui 80 000 de spectatori. Hipodromul avea o intrare principala în partea nordică, partea monumentală. De o parte şi de altă erau grajdurile unde erau ţinuţi caii. În momentul în care începea cursa, porţile erau deschise. Deasupra intrării monumentale erau trei cai de bronz auriţi. Caii de bronz se află în prezent în Piaţa San Marco. Constantin a renovat Băile publice ale lui Zeuxippus . La vestul intrării către Augustaeum a fost Million, monument ce măsură distanţele în Imperiul Roman de Est. Partea centrală a Constantinopolului a fost utilizată pentru construirea mănăstirilor şi multe locuinţe se aflau în zona ţărmului. Nu exista un sistem de canalizare, de aceea tăbăcării aruncau pieile în mijlocul oraşului. Dinspre Augustaeum a fost construit Strada Mese, dotată cu colonade. Coborând de pe prima colină şi urcând pe a doua colină, strada traversa la stânga Pretoriumului sau curtea de judecată, se întindea apoi către Forumul lui Constantin unde era a două clădire a Senatului şi o columnă cu o statuie aurită a lui Constantin în postura zeului Helios, încoronat cu un halo cu şapte raze, cu privirea spre răsăritul Soarelui (ceea ce ne arată că străvechea religie romană politeistă încă se mai menţinea). Turnul lui Constantin cel Mare se afla pe stradă Mese, având formă circulară, împodobit cu statui. Statuia lui Constantin s-a prăbuşit în urma unui cutremur . De aici, strada Mese se prelungea către Forumul Taurului şi apoi spre Forumul Bovis, şi se termina pe cea de-a şaptea colină Xerolophus şi către Poartă de Aur a Zidului Constantinian. Cisterna Basilică a fost construită pentru a alimenta oraşul cu apă.
Un medalion figura la aceea vreme, ce prezenta busturile a două femei cu cască şi lauri (cele două Rome, cea veche şi cea nouă), însă numai una purta sceptrul imperial. Noua Romă trebuia să restabilească vitalitatea şi prosperitatea imperiului şi să menţină unitatea acestuia. Între zidurile sale avea să se realizeze fuziunea elementelor romane, greceşti, orientale şi creştine.
Pe 11 mai, anual, aveau loc festivităţi de cerebrare a construirii oraşului, manifestate prin jocuri la hipodrom, procesiuni în jurul unui car alegoric care transporta statuia împăratului, înălţată pe coloana de porfir, construită pe timpul lui Constantin. Primul perfect al oraşului a fost Honoratus care a preluat mandatul din 359 până în 361.
Noul oraş avea să poarte numele de Constantinopol-oraşul lui Constantin.
Constantinopolul în perioada marilor migraţii (337-527)
Suprafaţa oraşului după construirea zidurilor theodosiene:14 km2
Populaţie:250 000 de locuitori
9 august 378, Adrianopol. Împăratul Imperiului Roman de Est, Valens, umbla abandonat de gărzile sale pe un câmp de luptă. Majoritatea cavaleriei sale a dezertat, iar trupele sale de soldaţi au fost nimicite în urma unei ambuscade a unor vizigoţii revoltaţi. Se spune că a scăpat cu o gardă şi s-a adăpostit într-o cabană de ţărani. Cabana a fost incendiată de vizigoţi, împăratul Valens pierind în flăcări. Înfrângerea romanilor la Adrianopol a produs panică şi agitaţie în imperiu, mai ales la Constantinopol.
Palatul Hebdomon, construit chiar din ordinul său, pe malul Propontidei, în apropiere de Poarta de Aur, a fost locul unde toţi împăraţii, de la Zeno la Vasilisc, au fost încununaţi şi aclamaţi. Un apeduct numit după numele său avea să alimenteze oraşul cu apă adusă de la 100 km de oraş .
În 381, importanţa oraşului a fost recunoscută, al doilea conciliu ecumenic desfăşurându-se în acest oraş. Prin canonul al III-lea se recunoştea poziţia Episcopului de Constantinopol. În 395, oraşul a devenit oficial capitala Imperiului Roman de Răsărit. În 451 s-a desfăşurat cel de-al IV-lea conciliu ecumenic la Calcedon, iar prin canonul al XXVIII-lea, se stabilea că primul loc aparţinea vechii Rome, dar părinţii acordau onoruri egale religioase şi politice şi noii Rome-Constantinopol, acesta bucurându-se de prezenţa împăratului şi a senatului. Senatul a fost creat de Constanţiu al II-lea, fiul acestuia.
Teodosiu I, care a unit imperiul pentru ultima dată, a fondat Biserica Sfântului Ioan Botezătorul pentru a adăposti craniul acestuia, a ridicat un stâlp memorial în Forumul Taurului şi a transformat templul zeiţei Afrodita într-un sediu al perfectului pretorian. Arcadius a construit un nou forum numit după el în apropierea zidurilor constantiniene.
Teodosiu al II-lea a fortificat capitala imperiului roman de est cu noi ziduri de 18 metri înălţime pentru a preveni invazia hunilor conduşi de Uldin, ce a avansat spre Tracia . Aceste ziduri impenetrabile care păreau că vor rezista şi vor apăra capitala pentru eternitate . În 425, Teodosiu a fondat o universitate în apropiere de Forumul Taurus. În timp ce Roma decădea şi era jefuită de vizigoţii lui Alaric, ba de vandalii lui Genseric, sau ameninţată direct de hunii lui Attila, Zidurile Constantinopolului se dovediseră impenetrabile şi nicio populaţie „barbarica” nu cuteza să asalteze capitala ce prospera datorită legăturilor strânse cu bogatele provincii orientale.
Poporul imperial era o altă instituţie, locuitorii Constantinopolului reprezentând poporul imperial. Era împărţit în deme ca:
dema albaştrilor-elita aristocraţiei senatoriale, susţinători ai ortodoxiei
dema verzilor-populaţia activă a oraşului, negustori, meşteşugari, fierari, susţinători ai monofozismului
Au loc dese ciocniri între cele două deme, precum cele din 445 ce au fost extrem de violente, începute la hipodrom şi continuate pe străzile oraşului. Demele participau la desemnarea şi aclamarea împăratului. Locul de întâlnire dintre împărat şi poporul imperial era hipodromul, deşi aceştia nu prezentau rezultatele politicii.
Forumul lui Teodosius cel Mare avea formă pătrată, preluat după modelul forumului de la Roma. Acolo erau gravate marile victorii ale acestuia. Strada Mese ajungea până la poartă de aur a oraşului. Porţile erau placate cu foiţa de aur şi capela din zidul lui Constantin era decorată cu statui. Zidul lui Teodosius al II-lea avea trei porţi, una mare centrală de aur, în care intra împăratul, între două porţi mai mici, iar pe zid erau înălţate statuie unor elefanţi.Zidul lui Constantin nu a rezistat, pe când din zidul lui Teodosius s-au păstrat mici porţiuni, acesta fiind construit între 408-413.
Apa adusă era păstrată în cisterne imense. Cisterna Basilica a fost construită în secolul IV şi refăcută de Iustinian. Se spune că turcii au descoperit-o abia în timpul unei secete puternice. Exista o cisternă în Palatul Imperial, însă nu a rezistat.
Constantinopolul în epoca lui Iustinian (527-565)
Populaţie:500 000 de locuitori
13 ianuarie 532, Constantinopol-în Hipodrom, bandele au declanşat dezordine şi violenţă pe străzi, luând amploare o revoltă majoră împotriva împăratului Iustinian, tânăr şi fără experienţă, care atunci era preocupat cu tratativele cu perşii. Bandele erau alcătuite din ortodocşi şi monofiziţi care îşi disputau credinţele şi erau organizaţi în deme ce se diferentiau prin culori, ranguri sociale şi convingeri religioase. Erau precum simpatizanţii unor partide politice sau microbiştii unor echipe de fotbal de azi.
Răsculaţii strigau „Nika” (Victorie) şi doreau înlăturarea împăratului . Incendiile produse de ei au cuprins şi Bazilica Sfânta Sofia, biserica aflată la nord de Augstaeum, şi au înconjurat Hipodromul de lângă palatul imperial gata să-l asalteze. Unii senatori au văzut evenimentul ca pe o oportunitate de a-l înlătura pe împărat după un conflict privind impozitele. Răsculaţii erau înarmaţi şi erau controlaţi de aliaţii lor din Senat. Doreau demiterea perfectului Ioan Capadocianul, responsabil pentru colectarea impozitelor, a chestorului Tribonian, responsabil pentru rescrierea codului de legi şi înlăturarea împăratului Iustinian. Anarhia se instalase în Constantinopol. Chiar când era gata să cedeze şi să se retragă, împăratul Iustinian a fost motivat şi încurajat de nevasta sa, împărăteasa Teodora, ce i-a spus „Dacă numai în fugă e mântuirea, refuz să fug. Cei care au purtat coroana nu trebuie să supravieţuiască pierderii ei.” Împăratul era gata să evacueze palatul, căci marea îi era accesibilă. Dar Teodora a insistat că ea va rămâne în oraş, spunându-i că „regalitatea este un giulgiu purpuriu”. Iustinian, îmbărbătat de cuvintele împărătesei, a ordonat reprimarea brutală a revoltei. 30 000 de răsculaţi au fost ucişi.
În anul 533, înainte de plecarea în campanie din Africa, corabia generalului Belizarie a fost ancorată în faţa palatului imperial. Patriarhul a oferit rugăciuni pentru succesul campaniei. La întoarcerea sa din 534, victorios, generalul se întoarce cu comorile romanilor recuperate din mâinile vandalilor învinşi. Comorile ce proveneau din Templul de la Ierusalim, jefuite de romani în anul 70, aduse în Cartagina de către vandali după jefuirea Romei în 455, aveau să fie de acum înainte depozitate în Biserica Sfântului Polieuct, fie în Biserica Învierii sau Biserica Nouă. Hipodromul a căpătat o semnificaţie politică tot mai mare, căci era locul unde împăratul era aclamat de către popor şi se adresa ori îi critică deschis pe senatori şi miniştri. Ordinea publică devenise o chestiune politică critică pentru împăratul Iustinian.
Iustinian le-a ordonat arhitecţilor Anthemius din Tralles şi Isidor din Milet să construiască o nouă catedrală, Hagia Sofia, în locul bisericii incendiate. Se spune că această minune arhitecturală creştină decorată cu mozaicuri interioare are o cupola ce pare să fie susţinută de însuşi Dumnezeu. Era direct conectată cu palatul, încât familia imperială putea să participe la liturghii fără să mai traverseze străzile. Inaugurarea a avut loc pe 26 decembrie 537, împăratul exclamând:„Oh, Solomon, te-am întrecut!”. Hagia Sofia a necesitat 20 000 de livre de aur pentru a fi construită. Tot Iustinian a ordonat arhitecţilor să renoveze biserica sfinţilor apostoli construită de Constantin, concepute să aibă forma unei cruci transversale cu cinci cupole şi ornamentate cu mozaicuri frumoase. Această biserică avea să devină locul de veci a tuturor împăraţilor bizantini. Iustinian s-a preocupat de alte aspecte ale oraşului şi a dat legi prin care interzicea construirea clădirilor la o înălţime mai mare de 30 metri. Deşi ciuma a ucis 40% dintre locuitorii oraşului, populaţia a atins numărul de 500 000 de locuitori în timpul domniei lui Iustinian.
Din păcate, aventurile şi campaniile lui Iustinian aveau să se dovedească falimentare şi fatale pentru imperiu pe termen lung.
Constantinopolul în evul întunecat bizantin (565-717)
Populaţie:250 000 de locuitori
Din secolul al VII-lea, avarii şi bulgarii au început să-şi impună controlul asupra Balcanilor, ameninţând Constantinopolul dinspre vest. Din est ameninţau perşii sasanizi ce ameninţau provinciile orientale. Heraclius, fiul unui exarh din Africa, a navigat spre capitală şi s-a proclamat împărat. Găsind oraşul într-o situaţie militară deplorabilă, era decis să mute capitala la Cartagina, dar a fost convins de populaţia oraşului să se răzgândească. Cetăţenii îşi pierduseră dreptul la grâu gratuit din 618 când Heraclius realizase că oraşul nu mai era alimentat cu cereale din Egipt în urma războaielor cu perşii. Populaţia capitalei a început să scadă la jumătate. Heraclius a reuşit totuşi să între pe teritoriu persan şi să restaureze status quo-ul bizantin în 628.
Din 674 până în 678, s-a declanşat seria de atacuri musulmane din Peninsula Arabă abia islamizată. Provinciile orientale au fost pierdute, iar teritoriul bizantin a fost redus la Asia Mică şi Balcani. Dar zidurile teodosiene impenetrabile şi „focul grecesc” aveau să ţine Constantinopolul păzit încă mult timp de acum înainte. Însuşi Khan Tervel al Bulgariei, canonizat ulterior, a contribuit la salvarea Constantinopolului în cel de-al doilea asediu, primind titulatura de salvatorul Europei.
După cucerirea Ierusalimului de arabi, Constantinopolul revendica titlul de centru al lumii creştine. Heraclius a adus Sfânta Cruce la Constantinopol unde a rămas până în 1204.
Constantinopolul în timpul renaşterii macedonene (717-1025)
Populaţie:800 000 de locuitori
Din vara 717, flota arabă devasta comunităţile rurale, colecta provizii şi prăduia oraşele. Armata arabă a ajuns la Constantinopol, izolandu-l, construind un zid de asediu dublu din piatră. Împăratul Leo era gata să ofere o răscumpărare în aur, dar Maslama, comandantul arab, i-a transmis că nu poate încheia pace cu învinşii. Flota arabă a sosit la 1 septembrie şi a impus blocada asupra capitalei, tăind linia de comunicaţie dintre Bizanţ şi Marea Neagră. Dar un escadron bizantin i-au atacat cu „focul grecesc”, produs incendiar de calităţile napalmului ce nu putea fi stins decât cu nisip şi urină. Vase întregi au fost incendiate. Leo a organizat un lanţ de vase între oraş şi Galata, blocând intrarea în Cornul de Aur. Iarna anului 718 a fost foarte dură pentru arabi. Neavând provizii, arabii erau înfometaţi şi au ajuns să-şi mănânce cămilele şi caii, ba chiar au recurs la canibalism. Unii au măturat zăpada şi au mâncat muguri. Armata arabă a fost devastată de foamete şi epidemii. În primăvară, deşi au venit întăriri noi, şi Constantinopolul a primit ajutorul bulgarilor. Pe 15 august 718, primind ordine de la Califul Umar, Maslama şi-a retras armata după 13 luni de asediu. Părea că oraşul Constantinopol era încă păzit de Fecioara divină.
Anul 740. Împăratul Leo al III-lea a iniţiat un program de renovare a zidurilor teodosiene ce erau deteriorate de atacurile frecvente, finanţat de o taxă specială aplicată tuturor cetăţenilor imperiului.
Teodora, văduva împăratului Teofilus, mort în 842, a jucat un rol că regent cât Mihai al III-lea era încă minor. Mihai, când a preluat tronul în 856, a devenit recunoscut pentru beţiile sale. Apărea în stare de ebrietate la hipodrom într-un car şi ridiculiza religia. A exclus-o pe Teodora din palat, exilând-o la o mănăstire din Gastria. Mihai a fost asasinat în anul următor, iar Teodora a fost eliberată, trăind în palatul Sfântului Mamas şi primind o reşedinţa rurală în Palatul Anthemian.
În 860, din Kiev, Askold şi Dir, doi şefi varegi, au traversat Bosforul cu 200 de vase, devastând mănăstirile şi alte proprietăţi din Insulele Prinţului. Oryphas, admiralul flotei bizantine, l-a alertat pe împăratul Mihai care a respins invazia cu multă cruzime.
În anul 980, împăratul Vasile al II-lea a primit un cadou de la Prinţul Vladimir de Kiev:6000 de războinici varegi.Vasile şi-a format astfel o gardă nouă, cunoscută ca Garda Varegilor, recunoscută pentru ferocitate şi loialitate. În 1038 a fost dispersată în cartiere de iarnă în thema Thracesiana după ce un vareg a încercat să violeze o ţărancă ce s-a apărat şi l-a ucis până la urmă. Varegii i-au aplaudat gestul, oferindu-i posesiuni şi au expus corpul varegului violator în public fără înmormântare. După moartea împăratului, varegii au jefuit palatele imperiale.
Cartea Eparhului, care datează din secolul al X-lea, oferă descrieri detaliate despre viaţă comercială şi organizarea oraşului din acele vremuri. Negustorii erau organizaţi în corporaţii supravegheate de Eparh, care se preocupă de chestiuni privind producţia, preţurile, importul şi exportul. Fiecare ghildă deţinea monopol. În timpul crizei iconoclaste din secolele VIII-IX, statui, icoane şi picturi creştine au fost distruse, inclusiv portretul lui Hristos de pe uşile porţii Chalke. Constantin al V-lea a convocat conciliul din 754 în care condamnă venerarea icoanelor, de aceea, de acum se pictau doar copaci, plante şi animale. Biserica Sfintei Fecioare din Blachernae părea că a fost transformată într-un „depozit de fructe şi crescătorie de păsări”. După moartea lui Leo al IV-lea în 780, împărăteasa Irina a legalizat venerarea icoanelor după cel de-al doilea conciliu de la Niceea din 787. Criza iconoclastă a revenit în secolul IX, fiind rezolvată de împărăteasa Teodora în 843 care a restaurat venerarea icoanelor. Relaţiile dintre Roma şi Constantinopol se tot înrăutăţeau.
Palatul imperial a fost mărit de succesorii lui Constantin până în secolul XI, devenind un complex de apartamente în care locuiau membrii familiei imperiale şi anturajul, biblioteci, capele, biserici, birouri şi un penitenciar, decorat şi ornamentat de grădini şi terenuri de joc. În secolul XI, clădirile aflate în cadrul complexului aveau 100 de hectare, fiind dificil de întreţinut, Reşedinţa imperială a fost ulterior mutată la Palatul Blacherne. În secolul IX, împăratul Teofil a construit palatul Bucco Leon.
Constantinopolul Comnenilor (1025-1185)
Populaţie:450 000 de locuitori
În secolul al XI-lea, după catastrofala înfrângere de la Manzikert a bizantinilor în faţa turcilor, teritoriul imperiului s-a redus enorm. Papalitatea de la Roma şi Pariarhia de la Constantinopol s-au separat definitiv. Sub dinastia comnenilor, Bizanţul şi-a mai revenit. Dar în anii 1090-1091, pecenegii au atacat zidurile Constantinopolului. Împăratul Alexius I, cu ajutorul kipcakilor, i-a anihilat pe invadatori. În 1096, participanţii la prima Cruciadă s-au întrunit în capitală pentru a planifica cucerirea Ierusalimului.
Ioan al II-lea a construit mănăstirea Pantocratorului cu un spital ce era dotat cu 50 de paturi pentru săraci. Cu restaurarea guvernului central, imperiul s-a îmbogăţit, dar totuşi, cantitatea banilor în circulaţie a crescut dramatic. A fost construit Palatul Blachernae, cu lucrări rafinate de artă. Comerţul a prosperat cu oraşele-state italiene. Comercianţi veneţieni veneau la Constantinopol pentru a-şi vinde produsele şi chiar şi-au construit bresle în nordul Coastei de Aur. În timpul domniei împăratului Manuel I Comnenul, numărul străinilor în oraş crescuse la 60-80 000. Oraşul cuprindea şi o mică comunitate de 2500 de evrei. După moartea lui Manuel I, a urmat o perioadă de anarhie. Prinţesa latină Maria din Antiohia a acţionat ca regent pentru fiul ei surogat. Favoriza negustorii latini şi marii aristocraţi. A fost înlăturată de Andronikos I Comnenul având sprijin popular. A urmat o serie de masacre:zeci de mii de locuitori latini din vest au fost ucişi, inclusiv femeile, bolnavii şi copii, şi locuinţe şi biserici au fost jefuite. Cardinalul şi legatul papal, Ioan, a fost decapitat. Capul său a fost agăţat de coada unui câine şi târât pe străzi.Câţiva ani mai târziu, însuşi Andronikos a fost depus şi predat mulţimii care l-au torturat şi executat sumar pe Hipodrom. Pe plan artistic, mozaicurile erau tot mai realiste. Bucăţi de fildeş portretizau animale viu colorate-lei, elefanţi, vulturi şi grifoni. Biserici şi capele din Europa apuseană se inspirau după arta bizantină.
Constantinopolul în timpul exilului imperial (1185-1261)
Populaţie:200 000 de locuitori
Pe 25 iulie 1197, Constantinopolul a fost cuprins de un incendiu care a devastat cartierul latin şi zona din jurul Porţii Droungaros de pe Coasta de Aur. În 1203, comandanţii unor armate de cruciaţi ce trebuiau să se îndrepte spre orient, Filip de Suabia, Bonifaciu de Montferrat şi Dogele Veneţiei, excomunicaţi de papă, au pus la cale jefuirea Constantinopolului. L-au susţinut pe Alexius, fiul împăratului înlăturat, Issac. Dar Alexius al III-lea, nefiind pregătit şi neavând experienţă, cruciaţii au ocupat Galata, au distrus apărarea Coastei de Aur şi au intrat în port. Alexius a fugit, iar Alexius al IV-lea, noul împărat, a găsit trezoreria aproape goală. Neputând să se ţină de promisiunile făgăduite cruciaţilor, în ianuarie 1204, protovestiaritusul Alexius Murzuphlus a incitat la revoltă pentru a-l intimida pe împărat. Marea statuie a Atenei, creată de Fidias în antichitate, a fost distrusă. În februarie, Alexius al IV-lea a fost închis şi executat, iar Murzuplhus a preluat conducerea. A încercat să repare zidurile şi să reorganizeze viaţa socială, dar trupele şi gărzile erau demoralizate . Cruciaţii au condus un alt atac pe 6 aprilie, dar fără succes. Pe 12 aprilie au reuşit să atace Coasta de Aur. Alexius al V-lea a fugit şi el. Cruciaţii au jefuit, terorizat şi vandalizat Constantinopolul trei zile. Caii din bronz de pe Hipodrom au fost trimişi la Veneţia, la Basilica Sfântului Marcu. Statuia lui Hercule şi alte capodopore sculpturale au fost distruse. Biblioteca Constantinopolului a fost distrusă şi lăcaşuri de cult au fost devastate şi jefuite. Până şi mormintele împăraţilor din Biserica Sfinţilor Apostoli au fost vandalizate. Mii de civili au fost ucişi cu sânge rece, iar femeile au fost violate. Se spune că au fost furaţi 900 000 de mărci din argint, care au fost împărţite între cruciaţi. Hagia Sofia a fost vandalizată de soldaţi francezi şi flamanzi care dărâmau perdelele de mătase şi distrugeau cărţile sfinte şi icoanele. Unii se îmbătau voioşi în altar şi o prostituată a fost pusă pe tronul patriarhului să cânte o melodie franceză obscenă. Călugăriţele au fost batjocorite în mănăstirile lor. Dogele Veneţiei s-a instalat la Palatul imperial. Pentru următorul secol, Constantinopolul a devenit reşedinţa Imperiului Latin. Populaţia a scăzut masiv, oraşul a sărăcit şi a ajuns într-o stare deplorabilă, o treime din populaţie ajungând să cerşească pe străzi. Numeroşi curteni, nobili şi clerici au fost exilaţi. Hagia Sofia a devenit Patriarhia Latină a Constantinopolului. Zidurile erau tot mai slăbite de trecerea timpului şi cutremure. Bronzul şi plumbul erau extrase de pe acoperişurile clădirilor abandonate. Sculpturile monumentale şi alte capodopere artistice din metale preţioase erau topite pentru a fi produse monede.
Constantinopolul avea să fie recapturat de bizantinii conduşi de împăratul niceean Mihai al VIII-lea Palaiologos în 1261. Însă nimic nu mai avea să readucă oraşul la vremurile prospere şi stabile.
Constantinopolul:de la palaiologieni la otomani (1261-1453)
Populaţie:40 000 de locuitori
Palatul Blachernae a devenit reşedinţa imperială căci Marele Palat de pe malurile Bosforului ajunsese o ruină. În 1348, genovezii au construit Turnul de piatră Galata. Populaţia fiind în scădere, împăratul Mihai al VIII-lea a repopulat oraşul cu rezidenţi ce au fugit din oraş şi i-a relocat pe greci din Pelepones. Deşi populaţia crescuse pentru un timp la 70 000, ciumă neagră a devastat Constantinopolul.
Numai trebuia decât ca asediul otoman să încheie această istorie fabuloasă a oraşului. Din 2 aprilie până pe 29 mai 1453, Constantinopolul a fost asediat de forţele otomane conduse de tânărul sultan, Mahomed al II-lea. Forţe otomane alcătuite din 100 000-200 000 de soldaţi, cu 70 de tunuri de mare calibru şi 100 de vase au asaltat capitală bizantină care era apărată de 10 000 de soldaţi bizantini conduşi de împăratul Constantin al XI-lea. Traversând şi transportând navele din Galata la nord de Cornul de Aur pe un drum de trunchiuri de copac, turcii au asaltat frontal zidurile, respinşi cu mari pierderi. Au pătruns în oraş săpând tunele pe sub ziduri. În noaptea zilei de 22 mai, a avut loc o eclipsă de lună şi o ceaţă s-a aşternut peste oraş patru zile mai târziu, profeţind căderea oraşului. Apusul de Soare era tot mai înroşit printre norii denşi şi cenuşii şi reflexia sa asupra domului bisericii Hagia Sofia păreau să producă un joc de lumini şi flăcări, ca şi cum Duhul Sfânt părăsea oraşul. Toate acestea erau efecte rezultate a unui eveniment petrecut la mii de km: o erupţie vulcanică din Pacific.
În dimineaţa zilei de 29 mai, otomanii au iniţiat atacul final. Primul val de atacatori alcătuiţi din trupele asabi au ucis apărătorii oraşului. Al doilea val, alcătuit din soldaţii anatolieni, au copleşit apărarea bizantină de pe secţiunea de ziduri din nord-vestul oraşului, care era prăbuşită din cauza loviturilor de tun, chiar în locul unde cu două secole înainte, cruciaţii din 1204 pătrundeau în oraş prin acelaşi loc. Trupele de elită de ieniceri au reuşit în cele din urmă să pătrundă în oraş. Împăratul Constantin al XI-lea a fost ucis, murind în luptă pe străzile capitalei, deşi legendele spun că acesta a fost salvat de îngeri şi ascuns sub pământ, asemeni unui erou adormit care aşteaptă să fie trezit să preia oraşul şi să-i readucă gloria de odinioară. Giovanni Giustiniani, comandantul genovez al trupelor bizantine, a fost rănit şi a evacuat oraşul. Panica se instaurase în rândul locuitorilor, mulţi dintre ei adăpostiţi în lăcaşurile de cult căutând salvarea. Dar rugăciunile s-au dovedit zadarnice. Timp de 3 zile, soldaţii otomani au jefuit şi vandalizat oraşul, şi locuitorii au fost masacraţi, alţii au fost violaţi şi luaţi în sclavie.
Cucerirea Constantinopolului a fost un şoc pentru Europa creştină. Din păcate, preocupate mai mult de problemele lor interne, nici Regatul Angliei, nici Regatul Franţei, nici Imperiul Romano-German nu au venit în ajutor. Papa Pius al II-lea a încercat să declanşeze o cruciadă pentru recapturarea Constantinopolului, dar fără succes. Multe clădiri din capitală au fost transformate, unele având o soartă fericită, altele o soarta mai cruntă:Biserica Sfinţilor Apostoli a devenit mormântul sultanului Mahomed al II-lea, din Augustaion nu mai rămăseseră decât şapte fragmente din coloane în secolul XVI, pe Băile lui Zeuxippus a fost construit un Hamamı, Palatul Imperial a fost demolat, Cisterna Basilica a rămas ascunsă, iar Boukoleon a zăcut în ruine. Hipodromul, locul de odinioară de desfăşurare a curselor grandioase de cai, a fost uitat şi a zăcut în ruine, supravieţuind doar eternul obelisc egiptean al lui Tutmes şi coloana şerpuită ciobită care comemorează bătălia de la Plateea ce au asistat la civilizaţiile în momentele lor de glorie şi declin, la bătălii şi ulterior la spectaculoasele curse de cai, stând tăcute veacuri întregi . Blachernae a rămas singurul edificiu bizantin intact, alături de monumentul Milion. Secţiuni întregi din zidurile teodosiene ce se doreau a fi impenetrabile au fost distruse de forţă tunurilor şi au ajuns ruine, apeductul lui Valens a fost reparat, Biserica Hagia Irene a ajuns o armorerie, iar Catedrala Hagia Sofia a devenit moschee.Căderea Constantinopolului i-a inspirat pe renascentiştii italieni să studieze şi mai mult istoria Bizanţului. Mulţi savanţi şi artişti greci care au fugit din Constantinopol s-au stabilit în Italia, stimulând pasiunea şi interesul pentru cunoaşterea istoriei bizantine.
Surse:
Stelian Brezeanu-O istorie a Bizantului, Meronia, 2005
http://www.ancient.eu/Constantinople/
https://en.wikipedia.org/wiki/Constantinople
Mai multe poze/reconstituiri:
http://www.antoine-helbert.com/fr/portfolio/annexe-work/byzance-architecture.html