Comorile neştiute ale Botoşaniului: cetăţile îngropate, podul dacic şi arcul de triumf al regelui Carol I
Judeţul din nordul extrem al României deţine bogăţii arheologice ascunse atât de timp, cât şi de indiferenţa autorităţilor:cetăţile traco-getice cu tezaure îngropate în măruntaiele pământului, podul dacilor liberi de la Lozna sau misteriosul arc de triumf al regelui Carol I.
La doar 15 kilometri de Botoşani, în localitatea Stânceşti, mai multe valuri ciudate de pământ se ridică la marginea ogoarelor. Sunt înalte de peste 10 de metri, iar oamenii locului pot lămuri pe oricine cu privire la originea lor.
„Acestea sunt cetăţile dacilor de la Stânceşti. Au trăit aici de mult“, spune Ion Paladi, un bătrân de peste 80 de ani din zonă. La prima vedere, localnicul ar părea că fabulează. Cercetări arheologice din perioada 1960-1970 arată însă că, la Stânceşti, în zona numită de localnici Bobeică, s-au aflat într-adevăr două cetăţi dacice, lipite una de cealaltă.
Săpăturile au fost coordonate atunci de arheologii ieşeni Adrian şi Marilena Florescu. Aceştia au stabilit că ambele cetăţi ocupau împreună aproape 50 de hectare şi erau un bastion de apărare al traco-geţilor în faţa calăreţilor de stepă-sciţii, cimerienii sau sarmaţii. Practic, unul dintre cele mai mari sisteme de fortificaţii ale dacilor de pe teritoriul României.
„Sunt cetăţi de apărare, fără doar şi poate”, explică arheologul botoşănean Aurel Melniciuc, manager al Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Tradiţiilor Populare.
“Frapează prin suprafaţa lor. Sunt, cred, printre cele mai importante din ţară pentru perioada în care au fost datate. Adică secolele VI-III înainte de Hristos. Aici traco-geţii se apărau împotriva călăreţilor din stepele nord-pontice, în principal sciţii, dar şi a triburilor germane ale bastarnilor. Din ceea ce se ştie, se pare că cele două cetăţi nu ar fi fost cucerite. În orice caz, dau ideea unei organizări politico-militare închegate şi importante aici, pe teritoriul judeţului Botoşani“, spune Melniciuc (foto).
Din păcate, doar 10% din suprafaţa uriaşă a celor două cetăţi a fost explorată, în anii ‘60-‘70. De atunci şi până astăzi, arheologii au mai călcat doar ocazional pe la Stânceşti, fiindcă nu sunt bani pentru continuarea săpăturilor. „Este o lucrare de mare anvergură şi necesită fonduri importante. Este foarte greu pentru cineva să facă rost de o finanţare în acest sens“, spune un alt arheolog din Botoşani, Daniel Ciucălău.
Pământul sub care sunt îngropate cetăţile dacice de la Stânceşti a fost împărţit ţăranilor după 1991. Locurile în care se aflau aşezările şi turnurile cetăţii au fost transformate în ogoare şi au fost arate. Chiar şi astăzi, brazda plugului scoate la iveală piese de ceramică, vârfuri de săgeţi sau fragmente de vase.
„Aceste cetăţi trebuie salvate. Ele au fost declarate abia la sfârşitul anilor ‘90 monument istoric. Încercăm să facem împreună cu Consiliul Judeţean, cu oameni de ştiinţă, un proiect pentru a le salva. Expropriem terenurile, organizăm un şantier arheologic pe o suprafaţă mare şi poate recondiţionăm o parte din ele. Avem nevoie de fonduri însă. Este o crimă ce s-a întâmplat acolo“, spune Aurel Melniciuc.
Deşi autorităţile nu şi-au dat interesul să promoveze cetăţile de la Stânceşti, faima fortificaţiilor traco-getice a făcut înconjurul ţării în mediul arheologic. În timpul săpăturilor din anii ‘70, Adrian şi Marilena Florescu au găsit sub podeaua unei case din interiorul cetăţii câteva piese stranii.
După ce pământul a fost îndepărtat, aurul a început să strălucească. Un simbol ciudat, având cap de mistreţ, coadă de pasăre şi corp de peşte a văzut acum 45 de ani lumina zilei în mâinile arheologilor. Are aproape un metru lungime şi 100 de grame din cel mai pur aur. Lucrătura era de cea mai bună calitate. Alături de acest simbol păgân au mai fost descoperite patru piese din acelaşi aur masiv.
Obiectele au fost transportate imediat la Muzeul Naţional din Bucureşti, unde se află şi astăzi în Sala Tezaurului. Specialiştii spun că sunt piese de o valoare rară. Reprezintă piese de harnaşament şi probabil au aparţinut unei căpetenii scitice, răpusă de războinicii traco-geţi de la Stânceşti. „Pe teritoriul judeţului nu se găsea aur. Era de import. Luat, cred, ca pradă în urma luptelor dintre geţi şi sciţi. Tocmai de asta a fost şi ridicată cel mai probabil cetatea de la Stânceşti. Să ţină piept sciţilor. Dar sunt numeroase alte variante“, a completat arheologul Aurel Melniciuc. Comoara, estimată pe piaţa neagră la peste 150.000 de euro, a fost denumită „Tezaurul de la Stânceşti“.
Pe holurile Muzeului Judeţean de Istorie din Botoşani, într-o uriaşă casetă de sticlă, se află o altă comoară arheologică a judeţului. Este vorba despe un fragment dintr-un pod dacic din lemn, vechi de peste 2.000 de ani. Are mai mult de doi metri lungime şi a fost descoperit într-o mlaştină din localitatea botoşăneană Lozna.
Puntea din care face parte acest fragment şi despre care arheologii cred ar fi avut în jur de şase metri asigura dacilor liberi din secolele II-III după Hristos trecerea dintr-o parte în alta a mlaştinii. „Este o descoperire importantă din turbăria de la Lozna (n.r. – la 12 kilometri de localitatea Dorohoi). Acest fragment de pod asigura trecerea chiar peste turbărie. Aici au fost descoperite, de altfel, mai multe obiecte. Fie resturi de animale aruncate, fie obiecte din silex sau chiar metal“, spune Daniel Ciucălău, arheolog la Muzeul Judeţean de Istorie din Botoşani.
Podul îngropat pe fundul mlaştinii este unicat în ţară, dar şi în zona balcanică. Nicăieri nu s-a descoperit un vestigiu din lemn atât de bine conservat. Traversele din stejar sunt perfect păstrate, înnegrite doar de vreme şi de nămolul mlaştinii. Miracolul conservării naturale, spun arheologii, stă chiar în natura mlaştinii. „Turbăria este un mediu acid, care păstrează foarte bine obiectele. Inclusiv pe cele din lemn. Are o compoziţie chimică specială, care ajută la mumificare sau păstrare în stare foarte bună a lucrurilor“, explică arheologul.
„Este o descoperire unică făcută în timpul săpăturilor de la începutul anilor 2.000. Turbăria de la Lozna ascunde încă multe secrete. A fost explorată arheologic, dar nu complet“, spune Aurel Melniciuc. Mlaştina din adâncurile Botoşaniului ar putea ascunde chiar trupuri mumificate natural, precum cele descoperite în Irlanda şi în Danemarca.
În acest an, Muzeul Judeţean de Istorie din Botoşani n-are alocat însă niciun leu pentru săpături arheologice. Deşi este o descoperire uluitoare, podul de la Lozna are soarta cetăţilor traco-getice de la Stânceşti, când vine vorba despre promovare. Podul dacic de la Lozna şi-a găsit un loc doar pe holurile muzeului, nu şi în ghidurile de promovare turistică.
Pe lângă capitala ţării, Botoşaniul a avut, se pare, un arc de triumf. Astăzi nu mai există nici urmă din construcţia monumentală, dar istoricii spun că sunt mărturii certe privind existenţa lui.
Înalt de peste 10 metri, făcut din lemn, spun unii specialişti, sau din lemn cu suport de cărămidă, spun alţii, arcul de triumf ar fi fost acoperit în întregime cu simboluri regale, ornamente şi flori naturale. „Se spune că era un monument superb. Nu de inspiraţie franceză, precum cel din Bucureşti. Era mult mai mic, dar ceva deosebit, după cum se arată în mărturiile contemporanilor. Se pare că era amplasat undeva pe vechea Cale Naţională, între Casa Sommer şi Casa Moscovici, centrul vechi al Botoşaniului de astăzi“, spune Dănuţ Huţu, director al Direcţiei de Protejare a Patrimoniului Botoşani.
A fost construit în onoarea regelui Carol I al României. Monarhul ar fi dat dreptul oraşului de a avea un astfel de monument, ca urmare a eroismului arătat de soldaţii din Botoşani în timpul Războiului de Independenţă. Arcul de triumf a fost construit în 1906, arată documentele vremii, iar regele Carol I a venit special la inaugurarea monumentului, iar trupele române au organizat o paradă pentru feţele regale.
„A fost un eveniment excepţional. Toţi oştenii erau îmbrăcaţi ca la o paradă. Regele era, bineînţeles, prezent la această manifestare. Era cazat în casa uriaşă a baronului Moscovici, unul dintre cei mai importanţi oameni din oraş. Casa se păstrează şi azi. Arcul de triumf de la Botoşani era o construcţie din lemn, îmbrăcată în ornamente, cu simboluri regale şi flori. Există mărturii scrise“, spune Gheorghe Median, istoric din Botoşani.
Singura imagine care s-a păstrat este o carte poştală, unde monumentul apare în toată splendoarea lui în jurul anului 1920. Unii specialişti spun că monumentul a fost demontat după parada regală, în timp ce alţii susţin că a ars în urma incendiilor de la începutul secolului XX. Bătrânii din oraş susţin că ar fi văzut arcul de triumf în picioare şi după 1945. „Când eram eu copil, parcă mai era încă. Eu ştiu că l-ar fi dărâmat comuniştii, că avea legătură cu regele“, spune Toader Abalaşei, un octogenar botoşănean.