Comisia Monumentelor Istorice recomandă înscrierea Roşiei Montane în patriomoniul UNESCO

📁 Muzeele României
Autor: Redacția

Comisia Naţională a Monumentelor Istorice (CNMI) a trimis o scrisoare de recomandare către Ministerul Culturii pentru a include Roşia Montană în patrimoniul UNESCO.

Recomandarea vine după ce Pro Patrimonio, Academia Română, Ordinul Arhitecţilor din România, Uniunea Arhitecţilor din Romania şi ICOMOS România au trimis o scrisoare deschisă Comisiei Monumentelor Istorice şi Ministerului Culturii în care subliniază că Roşia Montană se conformează criteriilor şi îndeplineşte condiţiile solicitate pentru înscrierea în Lista Indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial."Valoarea excepţională a Roşiei Montane este recunoscută şi afirmată de un număr fără precedent de grupuri, instituţii şi organizaţii ale specialiştilor în domeniul cercetării şi protejării patrimoniului, dintre care este suficient să amintim aici doar ICOMOS, organismul consultativ al UNESCO pentru evaluarea obiectivelor culturale propuse pentru înscriere în Lista Patrimoniului Mondial. Ideea „părerilor extraordinar de împărţite ale specialiştilor” este invalidată de acest sprijin naţional şi internaţional masiv, pe care, desigur, îl cunoaşteţi şi nu îl mai puteţi ignora", se arată în scrisoarea organizaţiilor."Odată identificată valoarea excepţională a unui obiectiv, Convenţia Patrimoniului Mondial (art. 4) impune obligaţia declanşării procedurilor pentru protejarea obiectivului respectiv, iar includerea sa în Lista Patrimoniului Mondial este primul pas (...).Strategia de echilibrare a Listei Patrimoniului Mondial,   adoptată de Comitetul Patrimoniului Mondial în 1994, care tinde să fie invocată ca o piedică generalizată pentru propunerile venite din partea României sau a altor ţări europene, este în realitate un atu în cazul Roşia Montană, pentru că această strategie nu prevede doar echilibrarea geografică a listei (pe care o invocaţi), ci şi echilibrarea tipologică.În acest sens, tipologic, Roşia Montană se înscrie într-o categorie slab reprezentată în Lista Patrimoniului Mondial: obiectivele miniere.  Din punctul de vedere al oportunităţii înscrierii în Lista Patrimoniului Mondial în contextul strategiei de echilibrare, nu există nici o analogie între Roşia Montană şi Sibiu sau Peleş, la care s-au facut referiri, acestea din urmă aparţinând, într-adevăr, unor categorii de monumente supra-reprezentate în Listă: oraşe medievale europene sau palate şi reşedinţe europene. Aşadar, vă rugăm să reţineţi poziţia privilegiată a Roşiei Montane în raport cu strategia de echilibrare a Listei Patrimoniului Mondial, premisă importantă în procesul de includere în Patrimoniul Mondial", mai scriu organizaţiile.

Mai multe