Ciuma Bubonică apocaliptică a lui Caragea. Când ciumații erau jefuiți de ciocli și locuințele lor erau incendiate pentru a preveni epidemia din București

Bucureștenii au trecut prin situații mult mai grele în urma cu 200 de ani când Ciuma lui Caragea (1813-1814) a căpătat proporții apocaliptice ce s-au întins și extins pe mai bine de un an de zile de mari și grele încercări. Această calamitate ce venea ca o osândă peste societatea bucureșteană putea fi trecută lejer în rândul gravelor calamitățile naturale: cutremurele, incendiile și inundații, cu care populația era obișnuită. De menționat ar fi si faptul că ciuma lui Caragea adusă chiar de alaiul domnesc direct din miezul Constantinopolului venea pe fondul unei foamete ce erodase societatea bucureșteană( având debutul pe la începutul secolului al XIX lea). 

Caragea a paralizat Bucureștiul prefigurând premisele unei apocalipse

Așa cum incendiile din Capitală erau posibile din cauza materialelor din care erau realizate casele: respectiv lemn, acoperișuri din șindrilă sau din trestii, ciuma lui Caragea a paralizat Bucureștiul(întreruperea activității zarafilor, a activităților comerciale, a rutelor pe diverse poduri etc.), prevestind în mod mistic o apocalipsă. Inexistența unor spitale și a unei politici de igienizare (Kiseleff se va ocupa de acest aspect apoi Carol Davila și Iacob Felix) l-a determinat pe domnitor să ia o serie de măsuri necesare, care astăzi ar fi de neconceput în ochii contemporanilor.

Bolnavii au fost izolați și casele lor incendiate

După ce a decis izolarea bolnavii, a ordonat dezinfectarea caselor(cei atinși de ciumă să beneficieze de tratament și de un regim alimentar specific) care în limbajul vremii a însemnat arderea caselor contaminate din apropierea Văcăreștilor. Mai mult decât atât, Bucurestiul fiind în siajul dintre Orient și Occident, religia încă ocupa un rol determinant, extrem de important în momente de panică și grele încercări.

Frica de moarte a bucureștenilor a determinat bisericile să țină slujbe și rugăciuni pentru încetarea epidemiei

Astfel, Caragea decide că Sfântului Dumitru poate opri extinderea bolii și trimite preoții să plimbe sfintele moaștele prin oraș, până la Herăstrău, unde au fost expuse credincioșilor timp de mai multe zile pentru a liniști populația care de frică ăși părăsea locuințele fugind din București. În zadar a încercat Caraga prin preoți să aducă blesteme asupra celor care fugeau din Capitala. De multe ori, cei care evadau din București sfârșeau pe câmpuri , iar leșurile lor erau, cel mai probabil sfâșiate de câini. Frica de moarte atinsese cote alarmante, astfel încât bisericile țineau slujbe și se rugau pentru încetarea epidemiei.

Boierii o duceau bine și pe timp de epidemie. Aveau case voluminoase si dezinfectant din plin

Istoricul grec Dionisie Fotino scrie ca,,lăcuitorii sărmani ai mahalalelor” piereau „cîte o sută pe zi, fără a socoti pe acei ce mureau în spitalurile aşezate în afară din oraş”.

Mai mult decât atât boierii, din relătările lui Ioan Dobre din Mahalaua Batistei, se izolau în casele lor spaţioase, înconjurate de grădini, la adăpostul mijloacelor rudimentare de desinfecţie ale vremii: oţețul şi fumigaţia.

Cioclii – jefuitorii ciumaților care nu plateau taxe

Epidemia de ciumă din București a favorizat apariția cioclilor (oameni vindecați de ciumă care deveniseră imuni) care aveau îndeletnicirea de a curăța orașul de cei care mureau de ciumă. Desi parea un gest de generozitate din partea cioclilor care erau si scutiți de taxe pentru jobul lor, aceștia când culegeau defuncții și îi îngropau comiteau fapte mai mult decât reprobabile din punct de vedere moral. Ei trageau foloase din jefuirea bolnavii și plimbând cadavrele prin oraș după propria dorință, amplificând răspindirea ciumei.

Ionnescu-Gion descrie atmosfera la acea vreme în București: „Peste oraș domnea o tăcere grozavă, încât câinii urlau a pustiu, îngroziți și dânșii de-atâta singurătate”.