Cine erau parţii? Scurtã istorie

Cum au apãrut pe scena istorica parţii şi cine au fost? Exista o regiune denumitã Partukka sau Partakka pe care o cunoşteau destul de bine asirienii încã din secolul al VII-lea a.Hr., şi este probabil ca aceasta sã fi fãcut parte din Media. Media este cuceritã de Cyrus cel Mare (Kurush), fondatorul Imperiului Ahemenid.

Ahemenizii au stãpânit zona Iranului din 500 pânã în 330 a.Hr., autoritatea lor extinzându-se de la Dunãre pânã la râul Indus. Sub ahemenizi este atestatã o satrapie pe nume Parthava, probabil dobâbnditã prin cucerire între 546 si 539 a.Hr., în timpul campaniei lui Cyrus in sudul şi estul Mãrii Caspice. În acea vreme satrapie includea Hyrcania, localizatã într munţii Elbrus şi Marea Caspicã. Parthava experimenteazã o revoltã în 521 a.Hr., dar este supusã şi probabil rãmâne unitã cu Hyrcania pânã la moartea lui darius. Mai târziu se pare cã se separã de Hyrcania şi se uneşte cu Chorasmia. În armata lui Xerxes gãsim un contingent de parţi sub comanda unui anume Artabasus, fiul lui Pharnace, posibil satrapul Parthiei. Printre parţii ucişi în campania lui Xerxes in Grecia se numãrã şi un comandant de cavalerie pe nume Arsace, informaţie furnizatã de Eschil în piesa ”Perşii”. Ultimul conducãtor pe linia ahemenidã este Darius al III-lea Condomannus, învins de Alexandru cel mare. Aprţii luptã de partea perşilor împotriva lui Alexandru la Arbela şi satrapul Parthiei, Phrataphernes, I se predã liderului macedonean în Hyrcania, dupã cum ne povesteşte Arrian în ”Anabasis”).

Dupã înfrângerea de cãtre Alexandru, Amminapses, un part din Egipt, este învestit satrap al Parthiei, reunitã cu Hyrcania. În 318 a.Hr., Pithon, satrap al Mediei, captureazã teritoriul part şi instaleazã aici pe fratele sãu Eudamus. Dar ceilalţi satrapi intrã în panicã şi se unesc sub conducerea lui Peucestas din Persis pentru a-l alunga pe Pithon înapoi în Media. Dupã 316, provincia se pare cã se uneşte cu Bactria sub comanda lui Stasanor. Dar dupã aproape un secol de stãpânire macedoneanã şi apoi seleucidã, interminabilul rãzboi cu Egiptul îi slãbesc pe seleucizi atât de tare încât Diodotus din Bactria se revoltã şi se proclamã rege în circa 235 a.Hr., confrom istoricului Iustin.

Istoria timpurie

Originile parţilor sunt învãluite în ceaţã. Strabon afirmã cã primul Arsace era un om scit din tribul semi-nomad Parni, o parte din trbiul Dahi, nomazi care trãiau de-a lungul râului Ochus (Tejend sau Oxus), care au invadat şi cucerit Parthia. Strabon îi menţioneazã şi pe cei care presupun cã Arsace este de fapt un bactrian care scapã din mâinile lui Diodotus dupã o revoltã eşuatã. Iustin este de acord cã Arsace era scit. Se prea poate cã acesta avea origini Parni, dar este mai probabil sã fie vorba nu despre o invazie, ci despre migraţie care îi aduce în Parthia. Populaţia de aici nu va fi cunoscutã drept partã decât abia dupã ce migreazã spre sud în provincia persanã Parthava undeva înainte de 250 a.Hr. Documentele greceşti timpurii şi ahemenide se referã nu la parţii arsacizi, ci la locuitorii mai timpurii din Parthava.

Parţii sunt încurajaţi de succesul lui Diodotus şi în 274 a.Hr. se ridicã împotriva lui Andragoras, satrapul Parthiei în timpul lui Antichus al II-lea Theos (261-247 a.Hr. revolta este condusã de fraţii Arsace şi Tiridates. Arsace devine rege şi numele sãu devine titlul onorific pentru toţi urmaşii sãi regali. În timpul celui de-al doilea secol a.Hr., parţii sunt capabili sã-şi extindã stãpânirea în Bactria, Babylonia, Susiana şi Media, şi sub Mithridates al II-lea (123-88) cuceririle cuprind teritorii dintre Armenia şi India. Dupã victoriile lui Mithridate, parţii încep sã se revendice de la greci şi ahemenizi. Vorbeau de altfel o limbã similarã celei a ahemenizilor, foloseau scrierea pahlavi şi stabiliserã un sistem administrativ bazat pe preceptele ahemenide.

Epoca obscurã (95-57 a.Hr.)

Cea mai confuzã perioadã a istoriei parte curpinde ultimii ani ai domniei lui Mithridate al II-lea şi începutul domniei unice a lui Orodes în 57 a.Hr. în vreme ce Mithridate este încã la putere, avem emisiuni monetare de la Gotarzes I (95-90), Orodes I (90-80). Şi în perioada imediat urmãtoare domniei lui Mithridates, întâlnim suprapuneri de emisiuni provenind de la Orodes I, doi regi necunoscuţi (cam în 80-70), Sinatruces (77-70 a.Hr.) şi Darius din Media Atropatena. Phraates al III-lea se pare cã a consolidat controlul asupra teritoriului în anii de dupã 70, iar Orodes al II-lea poate sã se instaleze ferm pe tron în anul 57 a.Hr.

Contactul cu romanii

În anul 53 a.Hr. Crassus împreunã cu 40.000 de romani sunt învinşi de forţele parte ale lui Orodes al II-lea şi populaţiile de la Mediterana la Indus conştientizeazã puterea Parthiei. Dar pânã în 40 a.Hr. şi Roma trebuie sã recunoascã ascensiunea imperiului care sub comanda împãrţitã între Pacorus I şi Labienus, un roman, loveşte adânc în inima estului roman luând în stãpânire provinciile asiatice, Pamphylia, Cilicia şi Syria, ba chiar sudul extrem, Petra, Parthia impunându-se decisiv. Vreme de doi ani acest vast areal, atât de vital intereselor romane, este sub ocupaţie partã. Posesiunea Cariei şi poate a coastei ionice de cãtre strãini nu era atât de rea dacã ţinem cont cã mulţi romani erau originari din acele pãrţi ale lumii sau aveau faceri acolo. Ocupanţii au fost alungaţi de aici abia de cãtre Ventidius, în condiţile în care armata lui Antonius a fost învinsã şi a scãpat cu greu de decimarea totalã. Securea rãzboiului nu a fost îngropatã pe graniţa de vest a Parthiei în timp ce Parthia trebuie sã facã faţã şi altor ameninţãri din nord şi est. frontiera vesticã dintre posesiunile romane şi cele parte a fost treptat styabilizatã pe Eufrat, dar rãzboiul era mereu o opţiune, deşi marile campanii romane din 116, 161, 195, 217 şi 232 nu s-au concluzionat niciodatã cu cucerirea Parthiei.

Declinul

Aristocraţia latifundiarã partã câştigã putere şi influenţã datorita succeselor militare şi dominaţiei crescânde asupra pãmântului şi ţãranilor. Pe mãsurã ce îşi arogã tot felul de titluri şi drepturi, nobilii capãtã puterea de a sfida regalitatea şi de a se rãscula împotriva autoritãţii regale. Procedau astfel prin refuzul de a plãti cotizaţiile la stat sau de a participa la rãzboi, or acesta din urmã fusese sursa principalã a creşterii statului. În paralel, arsacizii se angajeazã în diverse lupte pentru succesiune care de multe ori se soldeazã cu asasinate şi fragmentarea autoritãţii, toate disensiunile interne contribuind considerabil la slãbirea imperiului. Dezorganizarea care a rezultat a favorizat incursiunile romane în teritoriile unde se aflau centre comerciale importante şi trezorerii regale. La putere se perindã regi slabi care nu pot umple vidul de putere şi axceastã redistribuţie a autoritãţii culmineazã cu încercãri directe de a rãsturna monarhia.

Sfârşitul imperiului

În 224, Ardaşir, guvernatorul part din provincia de unde erau originari ahemenizii, Persis (Fars), îl rãstoarnã pe conducãtorul Artabanus al IV-lea şi întemeiazã dinastia sassanidã. Ultimul rege part, Vologases al VI-lea, emite ultima monedã cu efigia sa în 228. Sassanizii aveau sã stãpâneascã Iranul pânã la cucerirea sa de cãtre musulmani din 641. Sassanizii, zoroastrieni fervenţi, intrã în conflict cu supuşii armeni care la începuturi erau şi ei zoroastrieni, dar trec apoi la creştinism. Anii de stãpânire sassanidã reprezintã o continuare a tradiţionalului conflict cu romanii din perioada partã. Referintele la Parthia dupã momentul 228 vor fi de fapt la Imperiul Sassanid.

Sursa:parthia.com