Cine au fost părinții lui Vasile Alecsandri?
Asupra originilor familiei Alecsandri au planat și planează, încă, mai multe semne de întrebare. Scriitorul Vasile Alecsandri a căutat să afle strămoșii săi, și „într-un elan de imaginațiune romantică”, a ajuns la concluzia originilor nobile italiene: „Familia mea este originară din Veneția. Pe timpul când această republică era în strălucire, un străbun al meu, om cu inimă îndrăzneață și cu spirit cavaleresc, veni în Moldova, se puse cu a lui spadă în serviciul țării, se căsători cu o româncă și deveni obârșia familiei Alecsandri. În una din călătoriile mele, am descoperit mai multe persoane cu același nume, în Veneția, în Padova și în Ferrara”. Documentele, însă, contrazic aceste afirmații ale scriitorului, după cum vom vedea în continuare.
O altă versiune este aceea a originilor evreiești. Zvonul devenit legendă a apărut în contextul candidaturii lui Alecsandri la tronul Moldovei și a fost, apoi, rostogolit de diverși autori, fără dovezi clare: Marco Antonio Canini, paharnicul Costandin Sion (de altfel, rudă cu familia Alecsandri, prin fratele său, spătarul Antohi Sion, care era cumnat cu vornicul Vasile Alecsandri, tatăl scriitorului), preluat, apoi, și de Ilarie Chendi, N. Zaharia ș.a.
Deși există multe neclarități cu privire la originea familiei Alecsandri, cel mai probabil, aceasta era de origine greacă, după cum mărturisește Iordache Alecsandri, fratele bunicului scriitorului: „Tatăl mieu, medelnicerul Alecsandru Alecsandri, de nație grec...”. Bunicul lui Vasile Alecsandri, Mihalache Alecsandri, logofăt și sameș al Mănăstirii Sf. Spiridon din Iași, fost cămăraș de izvoade, ridicat la rangul de sulger, a ținut în căsătorie pe Teodosica, fiica lui Necolai, fost cămăraș de izvoade, slujitor la aceeași mănăstire timp de mai mulți ani.
Mihalache Alecsandri a fost cămăraș de izvoade la Sf. Spiridon, fiul său, Vasile Alecsandri, a fost arhivist al Statului, la fel ca fiul său, scriitorul Vasile Alecsandri, de asemenea, arhivist al Statului: „O curioasă coincidență, trei generații de arhiviști”, după cum remarca Gh. Ungureanu.
Mihalache și Teodosica Alecsandri au avut trei urmași: Safta, Vasile (tatăl scriitorului) și Catinca. Safta Alecsandri a fost căsătorită întâia oară cu Vasile Mitrea, apoi cu banul Pavel T. Duca; cu cel din urmă a avut o fiică, Evharia, care a fost bunica dinspre tată a lui I.G. Duca, prim-ministru liberal asasinat de legionari în 1933.
La comemorarea unui pătrar de veac de la moartea lui Vasile Alecsandri, la serbările de la Mircești din august 1915, a participat și I.G. Duca, ministrul Instrucțiunii Publice la acea vreme, ca reprezentant al guvernului, dar și în virtutea unor „scumpe legături de rudenie și a unei și mai strânse intimități familiare”, după cum mărturisea în discursul rostit cu acest prilej. Catinca Alecsandri a fost căsătorită cu vornicul Iordache Brănișteanu, unchi al colonelului Nicolae Pisoschi, aghiotant și prieten al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, și văr cu bunicul istoricului Nicolae Iorga, Costache Iorga, primul avocat din Principatul Moldovei. Colonelul Nicolae Pisoschi a fost un personaj-cheie în alegerea lui Alexandru Ioan Cuza la 5 ianuarie 1859, fiind cel care l-a propus pentru candidatură.
Vornicul Vasile Alecsandri: „Bărbat cinstit și foarte destoinic”
Din Condica calităților persoanelor aflătoare în slujba Arhivei Statului pe anul 1849, aflăm că Vasile Alecsandri tatăl s-a născut la Iași în anul 1792, a învățat „în școlile Capitaliei”, cunoștea elinește, dar și că era un om cu stare „de sine câștigată”, de la părinți avusese numai „creștirea”: „Vasile Alecsandri bătrânul era bărbat cinstit, funcționar neprevaricator și foarte destoinic, fin și relativ cult, cunoscând foarte bine limba grecească pe care o vorbea în chip nu numai corect, dar și elegant, și având foarte serioase cunoștințe juridice, bineînțeles relative la legislația de atunci”.
Și-a început cariera ca sameș la Tighina, înainte de trecerea Basarabiei sub stăpânire țaristă. A fost ridicat la rangul de medelnicer în timpul domniei lui Scarlat Callimachi (1818), după care s-a înălțat treptat, prin vrednicia lui, până la cele mai înalte ranguri boierești: căminar (1823), spătar (1826), postelnic (1840), devenind vornic în 1844, „pentru slujbele jărtvite”.
Între anii 1821 și 1827, a fost sameș al veniturilor domeniilor mănăstirilor închinate și ale grecilor, ca din anul 1832 să ajungă cel dintâi funcționar al Departamentului Finansului, administratorul finanțelor întregii Țări a Moldovei. Având mare trecere pe lângă Domnitorul Grigore al V-lea Ghica, i s-a încredințat în anul 1849 postul de conducere al Arhivelor Statului, pentru „osăbitele merite” ce a „dizvălit prin îndeletnicire vreme de mai mulți ani în trebile Statului”, înlocuind pe Gheorghe Asachi, întemeietorul și organizatorul Arhivelor Statului la 1 ianuarie 1832.
„Portretele ce-l înfățișează îl arată ca bărbat frumos, cu ochii aceia mari care vor fi caracteristici familiei (se vor regăsi și la fiu și, mai departe, și la fiica acestuia; cu port bogat și cu o notă de eleganță și mai vizibilă în costumul oriental al epocii. Liniștit, sigur de sine, stăpânind – o viață de om – oameni și împrejurări, el adunase și un fond de înțelepciune practică, pe care o concentra în sfaturi. (...) Era și un om chivernisit pentru sine, cu pricepere în sporirea, administrarea și consolidarea averii sale”.
A avut în stăpânire casa de pe ulița Sf. Ilie din Iași (astăzi strada Vasile Alecsandri), unde avea să copilărească viitorul scriitor, casă care aparținuse moșului său, șatrarul Iordache Alecsandri, de la care a cumpărat-o cu 48 de galbeni olandezi. A avut în proprietate o vie la Copou, iar cu banii câștigați din comerțul cu sare și cereale a adăugat averii sale moșiile Mircești de pe malul Siretului, Borzești și Pătrășcani (Bacău), Moimești (Iași) și Foltești (Galați).
După incendiul din anul 1844, ce a distrus o parte a Iașilor, vornicul Vasile Alecsandri, membru în comisia pentru ajutorarea nefericiților, a dăruit din punga sa 6.000 de lei: „Bun, darnic și înțelegător față de copiii săi ca și față de cei nevoiași, avea mintea deschisă la curentele vremii; iar mărinimia de care poetul Alecsandri avea să dea dovadă în toate momentele și cauzele mari ale țării, întâi la tatăl său o văzuse și de la el o avea pildă”. Vornicul Vasile Alecsandri a fost însoțit cu Elena Cozoni (1800-1842), fiica pitarului Dumitrache Cozoni.
Elena Alecsandri, născută Cozoni. „Suflet Nobil și Îngeresc”
Mama scriitorului, Elena Cozoni (1800-1842), provenea, la rândul ei, dintr-o familie din Târgu Ocna cu probabile origini grecești, „femeie de neam bun, căutat, cinstit”, „frumoasă, fire gingașă, spirit religios”, „blândă, iubitoare de muzică și de o politețe rară”. În cunoscutul tablou al familiei Alecsandri, pictat de Niccolo Livaditi în anul 1837, Elena Alecsandri apare „ca o femeie elegantă, îmbrăcată și pieptănată după moda occidentală a timpului, surprinzător de tânără față de fiica sa, fată de 17-18 ani, ce-i stă alături”. Scriitorului îi plăcea a gândi că-i semăna la fire: de la ea pare a fi moștenit el felul său afectuos, discret, distins”. El era de părere că de pe latura Cozoni a familiei a moștenit calitățile „de jertfe pentru o cauză înaltă, de interes pentru cultură, vioiciune de spirit și istețime în vorbă, de blândețe și afabilitate”.
Elena Alecsandri a murit de „giunghiu” (pleurezie), la 3 februarie 1842. Însuși arhimandritul Vladimir Suhopan, rectorul Seminarului de la Socola, a rostit discursul funebru la înmormântarea ei, tipărit pe cheltuiala fratelui defunctei, serdarul Enacache Cozoni: „Ea păzea legea și credința, ea a îndeplinit datoriile sale către evgheniosul soțul său; pentru aceasta o au blagoslovit-o Dumnezeu cu mlădițele ei”. Slujba a fost oficiată de șase arhierei, dovadă a simpatiei și considerației de care se bucura acest „suflet nobil și îngeresc”.
A fost îngropată în cimitirul bisericii Sf. Spiridon din Iași. Vornicul Vasile Alecsandri s-a stins din viață doisprezece ani mai târziu, la 3 august 1854, de apoplexie („dambla”), iar slujba înmormântării sale a fost oficiată de trei arhierei, Mihai-Meletie Racoviță, nepotul de fiu al domnului Ștefan Racoviță al Țării Românești, Ghenadie Tripolios și Nectarie Hermeziu: „Ultima distincțiune pentru un om, a cărui viață n-a fost interesantă, dar rodnică și folositoare țării și familiei sale”. A fost îngropat tot în cimitirul bisericii Sf. Spiridon din Iași. Vasile și Elena Alecsandri au avut șapte copii, dintre care au supraviețuit doar trei: Catinca (1819-1857), Vasile (1821-1890), viitorul scriitor, și Iancu (1826-1884).
FOTO: MUZEUL NAŢIONAL AL LITERATURII ROMÂNE IAȘI, MUZEUL „VASILE ALECSANDRI“ MIRCEŞTI
Acest articol a fost publicat în numărul 234 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 iulie - 14 august 2021, și în format digital pe paydemic.com. Dosarul dedicat lui Vasile Alecsandri abordează și alte teme: „Veselul Alecsandri” (cariera sa politică), „Conacul de la Mircești”, „Alecsandri îndrăgostit”.