Cine a unificat regatele nordice?

Orașul Kalmar avea în jur de 2000 de locuitori, dar în vara anului 1397 numărul aproape că s-a triplat. Oamenii au pătruns masiv în oraș prin Västerport, cu strigăte și urale, toate prilejuite de încoronarea regală. Festivitățile erau la apogeu. Mirosul cărnii fripte îi îmbia atât pe localnici, cât și ep cei care străbătuseră distante mari pentru a ajunge la promițătorul loc.

Episcopii entuziasmați se plimbau pe străzi alături de țăranii curioși. În catedrala orașului era pregătit un tânăr de 14 ani, Eric de Pomerania, care urma să fie uns ca rege în fața invitaților. Pe lângă tânărul emoționat stătea o femeie scundă, subțirică, îmbrăcată în rochie, care îi zâmbea cu căldură. Numele ei era Margareta și nu era nimeni alta decât cea mai puternică femeie din nord.

Margareta, născută pentru a conduce

Margareta s-a născut în luna martie a anului 1353. Deja de mic copil era considerată un pion important în complicatul joc politic din lumea nordica. În calitate de fiică a regelui danez Valdemar Atterdag și a lui Helvig de Schleswig, era clar care îi era rolul. Debutul său politic are loc la vârsta de numai șase ani, atunci când este logodită cu fiul regelui suedez magnus Eriksson, Håkan Magnusson. Puțini dintre cei care asistaseră la petrecerea de logodnă a copilei firave au bănuit că 38 de ani mai tâziu ea va deveni cheia Uniunii de la Kalmar – cel mai mare proiect unificator al Scandinaviei.

Margareta a atrebuit să se căsătorească pe 9 aprilie 1363, când avea numai 10 ani, iar soțul său împlinise 22. Ceremonia fusese una foarte fastuoasă și avusese loc în Copenhaga. Încă era minoră, doar un copil. Soțul ei în schimb deja ajunsese de mult la maturitate și nu se sfia să se îndestuleze cu vin. A sărbătorit cu invitații zile în șir.

Margareta, acum soție, a fost nevoită să se stabilească în fortăreața de la Akershus în Norvegia. Deși era o prințesă, viața sa era departe de orice formă de regalitate. În octombrie 1370 îi scrie soțului său, adesea plecat, că ea și servitorii sufereau enorm de pe urma lipsei de mâncare și băutură și nu aveau niciodată cele de trebuința. Îl implora să facă la un fel să remedieze situația, altminteri servitorii aveau să o lase singură.

A rămas însărcinată la 17 ani. Dar nu era atât de îngrijorată de sarcină cât de faptul că slujitorii erau pe cale să o părăsească din pricina carențelor care dominau regiunea.

O fericire de scurtă durată

In decembrie 1370 au ajuns însă provizii și Margareta a născut un fiu, pe Olof. Când perspectivele păreau a se mai lumina, exista un potențial moștenitor al tronului, iar cetatea nu mai era chiar atât de nevoiașa, roata destinului s-a învârtit din nou. În primul rând soțul Margaretei a murit în 1380, iar Olof, la numai 17 ani, și-a pierdut și el viața după o excursie în Skåne – s-a îmbolnăvit brusc și a decedat în Falsterbohus în 1387. Regina era văduvă și nici măcar moștenitori nu mai avea. Cine avea să ramână la guvernare și cine va urma la tron?

Chestiunea se va agrava în anii următori. Suedia rămăsese fără rege și dorea să intre într-o uniune cu regatul Danemarcei și Norvegiei. În martie 1388, consiliul de coroană o alege pe regina Margareta drept locțiitoare cu drepturi depline în regatul suedez, “fru och husbonde”, după cum scrie în documentul care o împuternicea. Avea puteri depine și devenise și rege, și regină simultan.

Fiul său adoptiv, Eric de Pomerania, va fi cel care va deveni stăpân al regatelor nordice. În același ani când capătă puteri depline de guvernare, Margareta l-a adoptat pe nepotul său, Eric (1382-1459). A fost aclamat rege al Norvegiei în 1392, iar patru ani mai târziu l-au acceptat ca lider și danezii, și suedezii. În vârstă de numai 14 ani, copilul a fost încoronat drept rege al Suediei și Danemarcei pe 17 iunie 1397. Încoronarea a avut loc la Kalmar, iar uniunea politică ce a rezultat din acest eveniment a primit numele de Uniunea de la Kalmar, bazată pe două constituții, Kröningsbrevet și Unionsbrevet. Asocierea avea și un precedent, este vorba despre uniunea personală dintre Suedia și Norvegia din 1319.

Uniunea – o încercare nereușită de a obține stabilitate

Uniunea de la Kalmar a reprezentat un amalgam intre cele trei regate, legate printr-o uniune personală, având capitala la Copenhaga. Prin acest act s-a încercat și se spera o stabilizare a relațiilor politicedin și dintre țările nordice, precum și întărirea capacităților de apărare a acestora. Dar perioada cât a durat hibridul a fost mai degrabă marcată de agitație decât de liniște. Foarte pe scurt, Danemarca avea pretenții autocrate, dorind să ia deciziile importante în cadrul uniunii, în vreme ce suedezii manifestau o dorință din ce în ce mai puternică de independență, nemulțumiți de planul secund pe care îl ocupau.

În mod formal, Suedia a rămas în uniune cu regatul danez până ce Gustav Vasa a fost încoronat rege în 1523. În practică însă, aceasta părăsise uniunea cu mult mai devreme. Regina Margareta a lăsat de fapt ca moștenire o situație tensionata și cu mulți germeni de conflict. Eric de Pomerania a întâmpinat mari dificultăți în a menține uniunea în formula aleasă (de pildă răscoala de la Engelbrekt, 1434-1436).

Poate nu ar fi rău-venită o încercare de comparare a acestui proiect cu cel al Uniunii Europene de astăzi. Se poate observa o oarecare paralelă cu comisia europeană și alte organisme de decizie de la Bruxelles, precum și relațiile dintre acestea și statele membre.

La fel ca UE, scopul Uniunii de la Kalmar era acela de a asigura pacea dintre statele membre și promovarea unei politici de integrare. Uniunea nu a putut funcționa din cauza lipsei unei unități de interese, de exemplu în ceea ce privește chestiunile economice sau opțiunile de politică externă. Un alt factor care a contribuit la dezasamblare a fost conflictul constant dintre monarhia cu tendinte absolutiste și aristocrația suedeză. Criza din Uniunea de la Kalmar a dat naștere unor acute sentimente de aversiune față de danezi și au fost chiar episoade foarte sângeroase în acest conflict.

Margareta, puternica artizană a celui mai mare proiect de unificare din Scandinavia, a suferit o moarte cruntă la Flensburg, pe 28 octombrie 1412, din cauza ciumei, dar inițiativa sa a rămas cu adevărat faimoasă în istoria nordului.

sursa:So-Rummet.se