Cine a fost Gertrud Scholtz-Klink „femeia ideală a lui Hitler”, care a fost primita la Londra

În primăvara anului 1939, cu doar câteva luni înainte ca Europa să intre în război total, Londra a găzduit o vizită care astăzi pare greu de imaginat: cea mai importantă reprezentantă a femeilor din Germania nazistă, descrisă de Adolf Hitler drept „femeia nazistă perfectă”, a fost primită cu onoruri dineuri elegante și contacte politice la cel mai înalt nivel.

Numele ei era Gertrud Scholtz-Klink, Reichsfrauenführerin — conducătoarea oficială a femeilor din Reich și șefa Ligii Femeilor Naziste. Vizita nu a fost un accident diplomatic, ci rezultatul unei rețele de simpatizanți, conciliatori și admiratori ai fascismului din interiorul establishmentului britanic.

Ideologia „feminității naziste”

Numită în funcție în 1933, imediat după venirea lui Hitler la putere, Scholtz-Klink a devenit rapid una dintre figurile centrale ale aparatului ideologic nazist. Paradoxal, deși ocupa o poziție politică de prim rang, ea susținea public excluderea femeilor din viața politică reală.

În viziunea sa, femeia „adevărată” nu protesta, nu dezbătea și nu cerea drepturi. Rolul ei era matern, disciplinat, subordonat statului și rasei. În 1936, Scholtz-Klink a fost numită și la conducerea Biroului Femeilor din Frontul German al Muncii, având misiunea explicită de a mobiliza femeile în serviciul regimului.

Aceasta era femeia pe care o parte a elitei britanice a considerat-o demnă de invitație.

O invitație „respectabilă” pentru femeia ideală a lui Hitler

Pretextul oficial al vizitei a fost o invitație din partea Prunellei Stack, lidera Ligii pentru Sănătate și Frumusețe — o organizație de fitness feminin cu aproape 200.000 de membre în Marea Britanie și în imperiu. Stack, tânără, bogată și bine conectată, moștenise organizația de la mama sa și era căsătorită cu Lord David Douglas-Hamilton, membru al uneia dintre cele mai influente familii aristocratice britanice.

Legăturile nu erau deloc neutre. Fratele său prin alianță, Ducele de Hamilton, parlamentar conservator și simpatizant deschis al Germaniei naziste, participase la Olimpiada de la Berlin din 1936, unde se întâlnise cu Hitler, Göring și Joachim von Ribbentrop. Același duce va deveni, câțiva ani mai târziu, destinatarul tentativei bizare a lui Rudolf Hess de a negocia o pace separată între Marea Britanie și Reich.

Claridge’s și fascismul la costum

În timpul vizitei la Londra, Scholtz-Klink a fost onorată cu un banchet de gală la hotelul Claridge’s, organizat de Anglo-German Fellowship — o organizație care promova apropierea dintre cele două țări. Lista invitaților oferă o radiografie tulburătoare a simpatiilor epocii.

Printre participanți se aflau directori ai Băncii Angliei, amirali, magnați industriali, bancheri, editorul The Times și numeroși parlamentari conservatori. Printre membrii corporativi ai organizației figurau nume precum Unilever, Midland Bank, Thomas Cook, Lazard Brothers.

Nu era vorba de marginali sau excentrici, ci de nucleul respectabil al puterii britanice.

De la diplomație la extremism deschis

Dincolo de dineuri și recepții, vizita a avut și o dimensiune subterană. Scholtz-Klink a intrat în contact cu cercuri fasciste britanice implicate în discuții care vor duce, în 1939, la formarea Right Club — o organizație antisemită fondată de deputatul conservator Archibald Ramsay.

Scopul declarat al clubului era „eliminarea influenței evreiești” din Partidul Conservator. Printre membri se număra William Joyce, viitorul propagandist nazist cunoscut ca „Lord Haw-Haw”. Retorica era violentă, explicită și primea aplauze entuziaste.

Un reporter al Daily Worker a reușit să se infiltreze la o reuniune a Ligii Nordice, unde Ramsay declara că, dacă nu pot acționa „constituțional”, o vor face „cu oțel”.

Ultimul act al iluziilor

După vizita londoneză, Gertrud Scholtz-Klink s-a întors în Germania, reluându-și locul în apropierea lui Hitler. La scurt timp, Wehrmachtul a ocupat Cehoslovacia. În câteva luni, Europa era în flăcări.

Privită retrospectiv, vizita nu a fost doar un episod bizar, ci un simptom al unei orbiri politice profunde: convingerea că fascismul putea fi îmblânzit, negociat sau integrat în ordinea existentă. O iluzie plătită cu milioane de vieți.

 Sursa: turismistoric.ro