Cine a fost cu adevărat Jane Austen?
Pentru a sărbători Ziua Internaţională a Femeii, Viasat History prezintă poveştile emoţionante ale unor doamne extraordinare, care au marcat istoria şi vieţile oamenilor. Între acestea, scriitoarea Jane Austen.
Bazată pe scrisorile şi jurnalele reale ale lui Jane Austen, această dramă dezvăluie secretele misterioasei romanciere. Jane se apropie de 40 de ani şi nu a fost căsătorită niciodată. Pentru nepoata ei, Fanny Knight, o tânără frumoasă care caută cu disperare să se îndrăgostească, Jane este mătuşa favorită care îi oferă înţelepciunea şi cunoştinţele ce o vor ajuta în încercarea de a-şi clădi un mariaj fericit. Dar femeia care ştie să scrie atât de bine despre dragoste trebuie s-o fi trăit ea însăşi, nu-i aşa ? Jane nu-i mărturiseşte prea multe nepoatei sale, dar secrete există, şi Jane este forţată să examineze din nou motivele pentru care nu s-a căsătorit niciodată.
Viasat History
Vineri, 8 martie, ora 21.40
Tot pe 8 martie:
Katiuşa, micuţa războinică
Povestea Ecaterinei Ilarionovna Diomina, una dintre cele trei luptătoare sovietice din linia întâi care au devenit Eroi ai Uniunii Sovietice. Acum 45 de ani s-a făcut un documentar despre Katia Diomina (născută Mihailova). Camarazii săi au căutat-o în toată ţara timp de douăzeci de ani şi, în cele din urmă, reîntâlnirea ei cu prietenii de pe front a făcut senzaţie.
Viasat History
Ora 19.50
Maica Tereza – Sfânta Întunericului
„Pentru ce trudesc? Dacă nu există Dumnezeu, atunci nu există nici suflet. Dacă nu există suflet, atunci tu nu eşti real, Iisuse!”, scria Maica Tereza în jurnalul său. Scrisorile şi notele publicate recent scot la iveală profunda criză spirituală a Maicii Tereza şi zdruncină din temelii imaginea de „călugăriţă pioasă”.
Viasat History
Ora 20.40
Secretele istoriei:Regina virgină
A fost o legendă încă din timpul vieţii, respectată pentru extraordinarele ei realizări. Domnia ei de 44 de ani a devenit repede cunoscută drept „era de aur” a Angliei – şi totuşi ştim puţine despre femeia care a fost Elisabeta I. Cine a fost „regina virgină” ? De ce nu s-a căsătorit niciodată ? A fost oare implicată, aşa cum au crezut mulţi contemporani, în misterioasa moarte a soţiei celui mai promiţător peţitor al ei ? Şi ascundea ea un secret care a determinat-o să interzică să i se facă autopsia după moarte ?
Viasat History
Ora 23.15