Cinci dintre cele mai crude instrumente de tortură ale tuturor timpurilor
De-a lungul istoriei, oamenii au dezvoltat o gama variată de metode ingenioase de tortură ca formă de pedeapsă pentru diverse infracţiuni sau doar pentru a obţine informaţii de la cei interogaţi. Iată, prin urmare, o scurtă listă a celor mai crude şi odioase metode şi istrumente de tortură care au ieşit la iveală din cele mai întunecate unghere ale istoriei.
5. Metoda picăturii chinezeşti
Deşi nu era dureroasă sau distructivă prin natura ei, metoda picăturii chinezeşti este adesea considerată ca fiind una dintre cele mai epuizante metode concepute vreodată. Această modalitate de tortură a fost adesea folosită de Inchiziţia Spaniolă, fiind totodată una dintre primele metode de tortură umană.
Victimele erau imobilizate de o masă de lemn, iar apă rece sau cladă le era picurată pe frunte, ulterior, după cum se spune, înnebunindu-le pe acestea. Într-un episod din Mythbusterss-a pus în practică această metodă, iar protagoniştii au demonstrat că imobilizarea, combinată cu apa rece şi cu imposibilitatea de a şti când va cădea următoarea picătură, conduce la epuizarea mentală în doar câteva ore. Victimele pot fi cu uşurinţă alienate pe măsură ce încep să perceapă formarea unui spaţiu gol în central frunţii.
4. Leagănul lui Iuda
Leagănul lui Iuda, cunoscut şi ca scaunul lui Iuda, este un instrument de tortură inventat în Spania secolului al XVI-lea. Pe parcursul acestei torturi, vistima era aşezată, imobilizată cu un ham, deasupra scaunului ascuţit, de formă piramidală. Vârful era ulterior inserat în anusul sau vaginul victimei pentru ca apoi aceasta să fie coborâtă cu încetinitorul de un sistem de funii.
De obicei victima era dezbrăcată, astfel accentuându-se umilinţa la care era supusă. Uneori îi erau legate de picioare diverse greutăţi pentru a-i creşte victimei durerea şi, eventual, pentru a-i rupe ţesuturile orificiului.
Această tortură putea dura de la câteva ore la zile bune. Scaunul nu era niciodată spălat, aşa că, odată tortura încheiată, puteau surveni infecţii dureroase sau chiar decesul.
3. Zdrobitorul de degete
Acest instrument era adesea folosit pe parcursul interogatoriilor din perioada medievală. Era un dispozitiv simplu cu două rînduri de dinţi din metal. Se folosea pentru a zdrobi cu încetinitorul degetele celui interogat.
Această metodă de tortură era în special folosită pentru a obţine mărturisiri, informaţii de la prizonieri şi poate fi considerată extrem de dureroasă.
Mai târziu, un instrument similar, numit Bocancul, a fost utilizat adesea pentru a-i zdrobi victimei degetele de la picioare.
2. Măgarul spaniol
Similar cu Scaunul lui Iuda, dar considerat mult mai rău, Măgarul spaniol(de asemenea, cunoscut şi sub denumirea calul de lemn) a fost cu precădere folosit de Inchiziţia Spaniolă în perioada Evului Mediu Târziu. Cu formă triunghiulară, acest instrument din lemn, cu vârful în sus, era fixat pe patru picioare diametral opuse.
Victima era obligată să se aşeze pe acest instrument ca şi când ar sta în şa, iar diverse greutăţi îi erau ataşate de picoare pentru a creşte agonia acesteia şi pentru a preveni o eventuală cădere.
Conform surselor istorice, victimele erau uneori despicate ca rezultat al greutăţilor prea mari ataşate de picioarele acestora.
1. Metoda coşciugului
Pe parcursul Evului Mediu această metodă de tortură se număra printre cele mai întrebuinţate, după cum putem observa şi în diversele filme care îşi plasează acţiunea în Europa medievală. Victime sunt dezbrăcate şi apoi închise într-o cuşcă din metal, construită după forma corpului uman. Victimele supraponderale erau adesea forţate să încapă în cel mai mic coşciug pentru a le accentua senzaţia de anxietate şi lipsă de libertate. Apoi, cuşca era agăţată de un copac, de un eşafod sau de zidurile oraşului.
Infracţiunile grave, precum hărţuirea sau crima, erau pedepsite prin închiderea în coşciug până în momentul morţii. Victimele, de obicei, mureau de sete, foame sau hipotermie în cursul zilelor următoare. Uneori, spectatorii aruncau cu pietre sau mâncare stricată în victime şi astfel acestea erau supune durerilor şi umilinţelor publice. După ce victima murea, carnea acesteia era devorată de păsări şi insecte, lăsând în urmă doar un schelet.
Cu toate acestea, coşciugul nu era folosit doar pentru execuţii, dar şi ca pedeapsă temporară pentru infracţiunile minore, inculpaţii fiind lăsaţi în cuşca din metal pentru câteva zile.