Cetatea Neamţului l-a înfruntat pe Mahomed al II-lea cuceritorul Constantinopolului

„Drumul merge prin acelaşi ţinut înflorit de sămănături şi pajişti în toate culorile, prin aceeaşi linişte a pădurilor mari, spre Cetatea Neamţului. De la o vreme însă, el coteşte în stânga, taie apele, împrăştiate în şuviţe vioaie şi clare, ale Neamţului şi atinge, supt veche clădire de apărare, şirul munţilor împăduriţi, cu temelia goală, de piatră tare verde-sură“– astfel descria Nicolae Iorga, în 1918, drumul către vechea Cetate a Neamţului. Astăzi restaurată, cetatea a rămas un veritabil punct de atracţie pentru turiştii care ies din defileul Bistriţei – şi, fie şi numai din acest motiv, găsim de cuviinţă să rememorăm istoria acestui element-cheie în sistemul defensiv al Moldovei.

Situată aproape de vârful cel mai înalt al culmii Pleșului, Cetatea Neamţ străjuia Valea Moldovei și a Siretului, ca și drumul care trece peste munte în Transilvania, de la Târgu-Neamţ la Pipirig, peste Petru Vodă, prin Poiana Largului spre Pasul Tulgheșului. Cetatea a fost construită în timpul lui Petru I Mușat (1375-1391), în perioada de consolidare a statului medieval Moldova.

La construcţia ei au fost folosiţi meșteri care mai lucraseră probabil și la alte fortificaţii;stilul gotic, evident, la porţi și la ferestre, demonstrează prezenţa unor meșteri din afara Moldovei, probabil de la Bistriţa și Rodna. Prima atestare documentară a cetăţii datează din 1395, anul în care regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, înainte de a fi înfrânt de oștile lui Ștefan I Mușat la Hindău, emite un act de cancelarie „Ante Castrum Nempch“. Confruntarea trupelor celor doi a constituit şi primul botez al focului pentru Cetatea Neamţului, care a rezistat cu succes în faţa oștilor dușmane.

Epoca de glorie a cetăţii corespunde domniei lui Ștefan cel Mare, care, înţelegând bine rolul fortificaţiilor pentru creșterea capacităţilor de apărare a ţării, a întărit cetăţile moștenite de la înaintașii săi și a construit altele noi, întreaga Moldovă fiind străjuită de un puternic sistem devensiv. Lucrările întreprinse în vremea sa au constat în supraînălţarea vechilor ziduri, ridicarea celor patru bastioane ale curţii exterioare și construirea podului în formă de arc, sprijinit de 11 piloni din piatră. În partea de nord-est a fortului s-a săpat un nou șanţ de apărare, mult mai adânc și mai larg, flancat de patru bastioane semicirculare cu ziduri groase și rezistente, cu înălţimi de până la 30 de metri. Zidăria era prevăzută cu creneluri și ferestre înguste prin care apărătorii puteau să lovească dușmanii. Astfel întărită, în 1476, Cetatea Neamţ a făcut faţă asediului impus de Mohamed al II-lea după luptele de la Războieni. Aplicând tactica atragerii dușmanilor într-un loc favorabil oștirii sale, Ștefan cel Mare va opune, în iulie 1476, o dârză rezistenţă în faţa armatei otomane de circa 200.000 de ieniceri şi spahii, condusă de însuși sultanul Mohamed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. La Valea Albă-Războieni, la circa 25 de kilometri de Cetatea Neamţ, oastea moldovenească de numai 12.000 de oșteni s-a apărat cu încăpăţânare, utilizând fortificaţiile pregătite cu puţin timp înainte de sfârșitul lunii. Cu trupele împuţinate, Ştefan cel Mare a oprit înaintarea turcilor, iar la căderea nopţii s-a retras spre pădurile seculare învecinate. Crezând că domnitorul Moldovei s-a adăpostit în Cetatea de la Neamţ, sultanul a decis asedierea acesteia.

Sperând să intimideze mica garnizoană prin numărul impresionant al trupelor, turcii n-au reuşit s-o cucerească;mai mutl:a trebuit să facă faţă atât arcașilor, care au răspuns prin lovituri sigure din spatele meterezelor, cât și tunarilor, care au lovit în plin oastea otomană.

Mănăstire în timpul lui Vasile Lupu

În afară de funcţia sa militară, Cetatea Neamţ a avut de-a lungul întregului Ev Mediu un important rol în privinţa protejării drumurilor comerciale și ocrotirea schimburilor de produse din zonă, care aducea venituri semnificative vistieriei ţării Moldovei. Pază puternică instaurată pe văile râurilor din preajmă, de-a lungul cărora existau puncte de vamă și locuri de popas, târguri și centre meșteșugărești, cetatea a garantat pentru perioade relativ îndelungate dezvoltarea vieţii economice, în ciuda deselor incursiuni ale armatelor străine și a unor vicisitudini de ordin natural sau molime.

Pe măsura înăspririi dominaţiei turcești și a progresului realizat în tehnica de luptă, rolul cetăţilor moldovene va scădea începând cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea. După distrugerea parţială a unor construcţii interioare, în vremea lui Alexandru Lăpușneanu (1564), și după refacerile ordonate de Ieremia Movilă, în anul 1600, Cetatea Neamţ își va deschide porţile în faţa armatelor celui care a realizat prima unire a tuturor românilor:Mihai Viteazul. Prefăcută în mănăstire de Vasile Lupu (1646) și apoi distrusă parţial de Dumitrașcu Cantacuzino în 1675, Cetatea Neamţ va mai avea forţa de a scrie o ultimă pagină de eroism în 1691, când, apărată de un grup mic de plăieși, va rezista asediului armatei polone conduse de regele Ioan Sobieski. După distrugerea ordonată de Mihai Racoviţă în 1717, cetatea își pierde total importanţa militară.