Cele mai mediatizate crime care au rămas nerezolvate
Când o crimă nu este rezolvată, ea devine o provocare continuă. Victimele nu obţin dreptate, cei dragi nu sunt împăcaţi sufleteşte, iar societatea rămâne în continuare sub sabia lui Damocles. Există astfel de cazuri, care nu şi-au găsit soluţionarea nici după zeci de ani, cazuri mediatizate la vremea respectivă şi care acum încă pun semne de întrebare.
Crimele lui Jack Spintecătorul
Unul dintre cele mai cunoscute cazuri de crime rămase nesoluţionate este cazul celor 11 prostituate omorâte de către aşa numitul Jack Spintecătorul. Crimele s-au petrecut în 1888, în districtul londonez Whitechapel, şi sunt cunoscute ca fiind unele dintre cele mai brutale crime din istorie. Identitatea bărbatului nu a fost aflată nici până în zilele noastre.
Cazul John Middleton Clayton
Asasinarea lui John Middleton Clayton a avut loc pe 29 ianuarie 1889, în Pinkerton, Arkansas. Clayton în acel moment îşi pleda cazul pentru a obţine un loc în Congres. Crima a avut loc chiar în faţa casei acestuia, şi cu toate că s-a oferit o recompensă de 5, 000 de dolari, au fost implicaţi toţi detectivii din Pinkerton şi au existat mai mulţi oameni suspectaţi, nimeni nu a fost cu adevărat acuzat. După moartea sa, oficialităţile au aflat că cel care candida împotriva sa a fraudat alegerile.
Cazul Vampirului Atlas
În 1932, în Stockholm era omorâtă o prostituată în vârstă de 32 de ani, fiind găsită la 48 de ore de la moartea sa. Cu toate că în acea perioadă uciderea prostituatelor era un lucru des întâlnit, femeia care fusese omorâtă printr-o lovitură la cap, se pare că îi fusese scurs din corp tot sângele. Din lipsa tehnologiei şi a martorilor, misterul crimei a rămas nerezolvat.
Băiatul din cutie
În nordul Philadephiei, pe 25 februarie 1957, a fost găsit corpul plin de răni şi vânătăi al unui copil de numai 6 ani. Trupul micuţului era înghesuit într-o cutie de carton, lăsată la marginea drumului. Cu toate că oribila crimă a fost mediatizată, nu s-a aflat nici numele copilului, nici autorul crimei.
Cazul cadavrelor cu mască
În august 1966, doi îngrijitori au părăsit împreună locul de muncă pentru a merge la o benzinărie. Trei zile mai târziu au fost găsiţi morţi de către un adolescent. Lucrul cel mai ciudat este acela că amândoi purtau costume impermeabile şi măşti de protecţie împotriva radiaţiilor care nu aveau un orificiu pentru vedere. La locul crimei au mai fost găsite sticle de apă goale, două prosoape şi un carneţel pe care erau scrise cuvintele 16:30 be at agreed place, 18:30 swallow capsules after effect protect metals wait for mask signal. De ce erau acele obiecte în jurul lor, de ce erau îmbrăcaţi în acel fel, şi mai ales cine a comis crima a rămas un mister.
Zodiacul
Povestea criminalului cunoscut drept Zodiacul rămâne unul dintre misterele criminalisticii din toate timpurile, urmându-i lui Jack Spintecătorul. Criminalul a ucis oameni în zona San Francisco, în perioada decembrie 1968-octombrie 1969, dar detectivii cred că a omorât şi înainte. El a ucis şapte oameni, în tot acest timp el trimiţând indicii codate poliţiei prin intermediul ziarelor locale. Cazul Zodiacului rămâne deschis şi astăzi, fiind interogaţi până acum peste 2500 de suspecţi.