Cele mai mari și mai bune tunuri din Al Doilea Război Mondial. Tunul lui Hitler putea trage proiectile de 7 tone la o distanță de 47 de kilometri
Pentru a corecta neajunsurile apărute în timpul Primul Război Mondial, proiectanţii au recurs la o serie de inovaţii în anii interbelici: saboţi folosiţi la un tun pentru a trage proiectile mai mici decât diametrul interior al ţevii, proiectile cu încărcătură tubulară, fus de proximitate (fus care detonează la distanţă un dispozitiv exploziv).
De asemenea, piesele de artilerie antitanc au fost mult îmbunătăţite, având în vedere că tancul va fi folosit în mari bătălii de blindate. Tancurile, la rândul lor, vor fi echipate cu tunuri de 75 mm (T-34) şi chiar de 88 mm (Tiger I). Principala deosebire dintre aceste două războaie constă în faptul că tunul nu mai este principala mașină de război și nici măcar unica piesă de artilerie. Chiar dacă apăruseră în ultimii ani ai Primului Război Mondial, fără efecte notabile: tancurile, transportoarele blindate, lansatoarele de rachete și, nu în ultimul rând, aviaţia, au schimbat mult modul în care s-au desfășurat acţiunile militare. Vom prezenta câteva dintre cele mai cunoscute și folosite modele în acest război.
Majoritatea tunurilor utilizate au fost de calibru mare. Tunul francez de 105 mm, fabricat de Schneider (model 1936), este una din principalele arme pe care francezii le-au aruncat în luptă la începutul războiului. Franţa a avut 139 de tunuri din acest model la debutul războiului. Multe dintre ele vor fi capturate de armata germană şi reutilizate. Parte dintre acestea au intrat în înzestrarea Armatei Române după 22 iunie 1941, când România a intrat în război alături de Germania nazistă. Britanicii s-au bazat pe tunul britanic BL Howitzer de 182,9 mm. Acest tun de calibru greu a fost folosit de englezi în operaţiunile militare din Africa de Nord şi în luptele din Franţa, după debarcarea din Normandia (1944). Unul dintre cele mai cunoscute tunuri din acest război și nu numai a fost tunul Howitzer sovietic D1 de calibru 152,4 mm (model 1943). Este considerat a fi una dintre cele mai valoroase piese de artilerie ale URSS dezvoltate în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Mobilitatea şi puterea mare de foc îl fac să fie încă în dotarea multor state ex-sovietice chiar şi în prezent. A fost folosit inclusiv în Războiul din Vietnam.
Dacă ar fi să vorbim de cel mai mare tun autopropulsat al Germaniei Naziste, nu putea să nu amintim Mortier de asalt Thor (calibru 600 mm). Fiecare proiectil cântărea aproximativ 2 tone. Mortierul Thor a fost utilizat în bombardarea fortăreţelor sovietice de la Brest-Litovsk şi Sevastopol, la bombardarea rezistenţei poloneze din Varşovia, Bătălia din Ardeni şi cea de la Remagen (unde a fost folosit pentru distrugerea podului Lundendorff). Una din principalele piese de artilerie americane este desigur tunul M1 Howitzer de 240 mm. M1 a fost cel mai puternic tun de câmp din dotarea artileriei americane din cel de-Al Doilea Război Mondial. Cu acest tun se puteau lansa proiectile explozive de 160 kg la o distanţă de 23 km. A fost proiectat împreună cu o versiune de 8 inch care avea ţeava mai lungă.
M1 s-a dovedit foarte eficient împotriva ţintelor germane puternic fortificate. A mai fost ulterior folosit şi în Războiul din Coreea (1950). Mai este folosit şi astăzi în cadrul fortificaţiilor construite în Taiwan. Obsesia lui Hitler pentru cel mai mare tun, indiferent de costuri și resurse, se poate vedea și în proiectarea și dezvoltarea tunului german pentru infanterie SIG 33 (calibrul 149,1 mm). Acesta a fost cea mai mare armă din punct de vedere al calibrului, care a fost clasificată în istorie ca armă de infanterie. De fapt, a fost proiectată ca armă antitanc. Tot la acest capitol putem include și tunul de cale ferată german Schwerer Gustav. Această armă a fost fabricată de compania Krupp, având impresionantul calibru de 800 mm. Putea trage proiectile cu o greutate de 7 tone la o distanţă de 47 de kilometri. A fost folosit, împreună cu alte tunuri de calibru greu, în asediul Sevastopolului (1941-1942).
La încheierea războiului, a fost distrus pentru a nu cădea în mâinile Armatei Roşii. Ar mai fi de remarcat și mortierul japonez pentru infanterie de 150 mm. Este mortierul japonez pentru infanterie, care a fost folosit în bătălia de la Iwo Jima şi în China. Nu se cunosc cu exactitate performanţele sale, în schimb se știe că mortierul a avut 3 versiuni, care variau în funcţie de lungimea ţevii.