Cele mai faimoase furturi de bijuterii din istorie

Şase cazuri de furturi de bijuterii, petrecute de-a lungul a mii de ani în toată lumea, au fost incluse într-o listă a celor mai emblematice tâlhării din istorie, într-un material al cotidianului The Independent.

În jurul anului 1.100 î. Hr., mormântul regelui Sobekemzaf II din Teba, din a XVII-a dinastie, a fost jefuit. Regii egipteni erau înmormântaţi alături de felurite bogăţii, inclusiv bijuterii preţioase. Fapta a fost descoperită în jurul anului 16 al domniei lui Ramses al IX-lea, procesul hoţilor fiind consemnat într-un papyrus.

În 1.303, o bandă de tâlhari din Londra a furat, în decurs de trei zile, bijuterii în valoare, atunci, de 100.000 de lire sterline. Hoţii găsiseră o criptă sub Catedrala Westminster, în care erau ascunse lucruri de valoare. Cinci bărbaţi au fost executaţi, iar cinci călugări, ajutoare ale hoţilor, au fost închişi în Turnul Londrei.

În timpul Revoluţiei Franceze, în 1792, diamantul albastru al Regelui Louis al XVI-lea a fost furat. Piatra preţioasă a fost descoperită abia în 1812, în Londra şi, momentan, se află la Institutul Smithsonian din Washington.

Însemnul Ordinului Sfântului Partick, păstrat la Castelul Dublin, a dispărut din seiful său cu patru zile înainte de vizita Regelui Edward al VII-lea, în 1907. Cel care păstra cheile, Arthur Vicars, a susţinut că adjunctul său a fost de vină. Bijuteria nu a fost găsită niciodată.

Vera Krupp, o înstărită personalitate americană şi proprietară a unui inel cu diamant de 275.000 de dolari, a fost tâlhărită de trei bărbaţi, la ferma ei din Las Vegas. Aceştia au furat inelul, bijuteria fiind găsită, ulterior, în căptuşeala hainei unui hoţ. În 1968, Richard Butron a cumpărat inelul pentru soţia sa, Elizabeth Taylor.

Cel mai recent furt major de bijuterii a avut loc în 2009, în Londra, când bijuterii de 40 de milioane de lire sterline au fost furate de la Mayfair. Hoţii au ameninţat vânzătoarea cu arma şi au fugit cu toate bijuteriile din magazin. Bijuteriile nu au fost, deocamdată, descoperite, deşi nouă persoane sunt judecate pentru acest caz.

Mai multe