Cele mai eficiente tunuri din Primul Război Mondial

La izbucnirea Primului Război Mondial, doar Germania avea în înzestrarea sa un număr considerabil de tunuri de câmp de tip Howitzer. Tunurile cele mai eficiente în dotarea artileriei germane erau cele de calibrul 105 mm și 150 mm, foarte eficiente împotriva războiului de tranșee.

Majoritatea statelor implicate în prima conflagrație mondială au mizat pe mobilitatea tunurilor lor de calibru 75 mm sau 76 mm, în special Franța și SUA. La izbucnirea Primului Război Mondial, au început să fie folosite pe scară largă proiectilele șrapnel ca armă antipersonal.

Fiecare proiectil șrapnel era încărcat cu gloanțe sferice care se împrăștiau în urma unei explozii pe un anumit punct de pe o traiectorie reglată. E un proiectil care făcea numeroase victime, având în vedere că exploda deasupra pământului.

Pe lângă tunurile produse înainte de începutul acestui război mai pot fi consemnate o serie de piese de artilerie cu adevărat remarcabile: tunul german K-17, tunul rusesc de calibrul 107 mm (model 1910), tunul autopropulsat – Gun Carrier Mark I (foto sus).

Unul dintre cele mai bune tunuri marca Krupp pe care le-a avut Germania în Primul Război Mondial a fost tunul german K-17. Fiecare proiectil lansat putea ajunge la o distanță de 16,5 km.

După semnarea Tratatului de la Versailles (1919), Germaniei i s-a interzis să dețină acest tip de tun. O parte au fost vândute în Suedia și România, dar multe dintre ele au fost ascunse și folosite la apărarea de coastă în cel de-al Doilea Război Mondial.

Tunul rusesc de calibrul 107 mm (model 1910) a fost probabil unul dintre cele mai performante piese ale Armatei țariste. Inițial tunul a fost făcut de compania franceză Schneider, dar ulterior a fost produs de uzina Kirov. Arma a fost folosită ulterior și în Războiul civil izbucnit în 1917.

Pe lângă tunurile clasice, o premieră pentru Primul Război Mondial a fost apariția primului tun autopropulsat în Marea Britanie. A fost proiectat în 1916 și produs până în iulie 1917. Cu toate că a fost proiectat ca tun autopropulsat, în realitate a fost folosit ca transportor blindat. În proiect ar fi trebuit să aibă un tun de 5 inch (127 mm) sau unul de 6 inch (152,4 mm).

Acest text este un fragment din articolul „Artileria din Evul Mediu şi până astăzi: o istorie regăsită a tunului de câmp” apărut în Historia Special nr. 10, disponibil în format digital, pe paydemic.com.