Cele mai bune 13 filme istorice care merită văzute
Filmele istorice sunt deopotrivă transpunerea pe peliculă a unor evenimente care au avut loc, dar și interpretarea pe care i-o oferă regizorul, scenaristul și actorii implicați. Selecția de 13 pelicule pe care am făcut-o și pe care v-o prezentăm mai jos ține seama de mai multe criterii:topurile internaționale, impactul pe care l-au avut la public, lung-metraje, filme artistice (non-documentare), dar și gradul de reflectare a adevărului istoric în aceste filme. Pentru a fi mai obiectivi am exclus filmele istorice românești, urmând să redactăm un alt articol dedicat acestui subiect.
13. Regizat de Roman Polanski, The Pianisteste povestea lui Władysław Szpilman, pianist și compozitor polonez de origine evreiască. Filmul este bazat pe autobiografia lui Szpilman (interpretat de Adrien Brody), în care acesta rememorează anii războiului:invazia germană, intrarea naziștilor în Varșovia și deteriorarea condițiilor de trai pentru evrei;înființarea ghetoului varșovian, cu foametea și violențele de aici;deportările către lagărele morții și munca forțată la care Szpilman este supus. Reușind să scape de masacrele ce au urmat revoltei din ghetou din 1943 și Insurecției Varșoviene din august 1944, Szpilman este în cele din urmă descoperit un ofițer Wehrmacht, care însă îi cruță viață atunci când află că evreul este pianist. Intre cei doi se naște o relație ciudată, călăul cruțându-și victima de dragul muzicii.
12.Filmul „12 Years a Slave”, câștigător al mai multe premii Oscar în 2013, relatează povestea lui Solomon Northup, un negru liber care trăieşte în statul New York în perioada de dinaintea Războiului Civil din SUA. Solomon trăieşte de pe urma a două meşteşuguri:e un tâmplar priceput şi un muzician talentat.
Doi indivizi îi propun să se alăture lor pentru a da spectacole bine plătite de cântat la vioară. Bucuros de aprecierea ce i se arată şi de posibilitatea de a câştiga mai mult, Solomon pleacă într-o scurtă călătorie cu cei doi străini spre Washington DC, fără să-şi anunţe soţia. A doua zi de dimineaţă se trezeşte drogat, legat şi închis într-o celulă a unui negustori de sclavi. Când Northup declară că e un om liber şi îi sunt încălcate drepturile, e bătut şi avertizat să nu mai vorbească vreodată de viaţa sa la New York. Alături de alţi sclavi de culoare, Solomon e transportat cu un vapor spre New Orleans, iar pe drum unii mor de la o epidemie. Un marinar îl ajută pe Solomon şi îi duce soţiei sale o scrisoare din care aceasta să afle ce s-a întâmplat, însă cum Northup nu ştie să spună care îi va fi destinaţia, familia nu poate ajunge la el să-l salveze. Timp de 12 ani, Solomon rămâne sclav şi are mai mulţi stăpâni, printre care unul deosebit de crud, Edwin Epps. Când ajunge să lucreze ca tâmplar alături de canadianul Samuel Bass, un aboliţionist, Solomon are în sfârşit încredere să-şi spună povestea. Bass îi trimite o scrisoare soţiei lui Solomon, care-l trimite la plantaţie pe Henry Northup, un avocat alb, a cărei familie l-a avut cândva sclav pe tatăl lui Solomon şi l-a eliberat. Avocatul va contacta autorităţile pentru a-l elibera în cele din urmă pe Solomon.
11. Pelicula Spartacus, din 1960, este considerată un reper în istoria cinematografiei. Una dintre capodoperele cinematografice din toate timpurile, Spartacus este un film absolut înălţător realizat de genialul şi bulversantul regizor Stanley Kubrick.
Povestea sclavului rebel transformat în cel mai feroce gladiator al Imperiului Roman are un ritm delirant, o succesiune incredibilă de secvenţe grandioase şi o suită de recitaluri actoriceşti de excepţie. Kirk Douglas, Laurence Olivier, Peter Ustinov şi Tony Curtis au marcat iremediabil istoria celei de-a şaptea arte în acest film în care s-au investit 12 milioane de dolari, o sumă fabuloasă pentru anii '60. Kubrick are meritul de a fi ataşat captivantei poveşti a lui Spartacus un tâlc aparte. Revolta stârnită de Spartacus este o alegorie subtilă care vizează universul politic şi artistic american dominat de o rapacitate patologică. Spartacus este cumpărat de infamul Lentulus Brutus (Peter Ustinov), proprietarul unei şcoli de gladiatori. Setea de sânge a coruptului senator roman Marcus Licinus Crassus (Laurence Olivier) este de nestăvilit, iar iscusinţa lui Spartacus este desăvârşită. El va ajunge cel mai bun gladiator al Imperiului, şi va fi răsplătit de frumoasa Varinia (Jean Simmons). Când va afla că iubita sa a ajuns sclavă în patul ignobilului Crassus, Spartacus aprinde focul rebeliunii. Conducând 78 de gladiatori, Spartacus va zdruncina din temelii Roma după ce va aduna în jurul său alte sute de suflete asuprite. Filmul are un apogeu unic în istoria filmului, intensitatea ultimelor scene fiind literalmente copleşitoare. Se estimează că la realizarea acestora s-au folosit 10.000 de figuranţi.
10. Filmul, regizat de Clint Eastwood, Letters from Iwo Jima ("Scrisori din Iwo Jima") spune povestea impresionantă a bătăliei pentru insula Iwo Jima din Pacific dintre armatele americană și japoneză. Câteva decenii mai târziu, au fost dezgropate mai multe sute de scrisori din pământul sterp al insulei.
Scrisorile împrumută chipurile și vocile celor care au luptat acolo. Soldații japonezi sunt trimiși în Iwo Jima știind că este extrem de probabil să nu se mai întoarcă. Printre ei se afla Saigo (Kazunari Ninomiya), un brutar care vrea sa trăiască doar ca să apuce să vadă chipul fiicei sale nou-născute; Baron Nishi (Tsuyoshi Ihara), un campion olimpic la echitație, cunoscut în întreaga lume datorită talentului și onoarei sale; Shimizu (Ryo Kase), un tânar fost polițist militar al cărui idealism nu a fost încă pus la încercare de război și locotenentul Ito (Shidou Nakamura), un militar sever care ar accepta mai degrabă să se sinucidă decât să se predea. Cel care conduce defensiva este generalul lt. Tadarnichi Kuribayashi (Ken Watanabe), ale cărui călătorii în America i-au dezvăluit natura lipsită de speranța a războiului, însă i-au oferit de asemenea un fel de strategică capacitate de înțelegere privind felul în care să lupte împotriva armatei americane. Cu mijloace limitate de apărare, dincolo de voința sa și roca vulcanică din care este făcută insula, tacticile fara precedent ale gen. Kuribayashi transformă ceea ce fusese prevăzut a fi o înfrângere rapidă și sângeroasă în aproape 40 de zile de confruntare eroică.
Acest film nu poate fi separat de construcția pe care regizorul Clint Eastwood, laureat al Premiului Academiei ("Million Dollar Baby", "Unforgiven") a realizat-o împreună cu filmul"Flags of Our Fathers", care prezintă povestea aceluiași conflict din perspectiva soldaților americani. Prin acest dublu proiect de film fără precedent, filmat consecutiv pentru a fi prezentat în ordine secvențială, Eastwood caută să prezinte bătălia din Iwo Jima – și, implicit războiul din Pacific – ca pe un conflict nu numai armat, ci și între culturi diferite.
9. Lawrence al Arabiei prezintă biografia lui T.E.Lawrence, un tânăr locotenent în armata britanică în timpul Primului Război Mondial, ce ajunge să intre în slujba Prinţului Feisal, liderul unei armate Arabe. Lawrence decide să stea mereu lângă Feisal şi să-l ajute atât cât poate.
Aventurile lui sunt descrise de un jurnalist, Jackson Bentley. Bazată pe fapte reale, pelicula prezintă periplul uneia dintre cele mai controversate figuri ale primei jumătăţi a secolului al XX-lea, aventurierul T.E. Lawrence, ofiţer britanic, în întreprinderea sa de a uni triburile arabe şi a le obţine independenţa de Imperiul Otoman în timpul Primului Război Mondial, ca şi drumul său spre a deveni Lawrence al Arabiei, aşa cum l-a reţinut posteritatea. Filmul se deschide cu moartea sa, în 1947, pentru a se întoarce în urmă cu 30 de ani, în Arabia. Împrietenindu-se cu Ali Ben El Kharish, unul din conducătorii revoltei, reuşeşte să coaguleze, prin forţă şi diplomaţie, triburile arabe, inclusiv pe cele ale prinţului Feisal, şi, pentru cîţiva ani, armata în fruntea căreia se impune reprezintă una dintre cele mai mari ameninţări pentru statul turc. Britanicii îl folosesc pentru controlul zonei Suezului, pentru ca ulterior, văzând succesele repurtate de arabi, să îi considere aliaţi. După încheierea războiului devine evidentă imposibilitatea menţinerii unităţii triburilor, astfel că Lawrence sfârşeşte prin a se retrage din viaţa publică.
8 Pelicula The King's Speech(Discursul Regelui) spune povestea bărbatului care a devenit regele George VI al Marii Britanii, tatăl actualei Regine a Marii Britanii. După ce fratele său abdică, George (supranumit "Bertie") își asumă tronul. cu multă frică și spaimă.
Afectat de o bâlbâială nervoasă ce nu părea să se termine și considerat incapabil să fie rege, Bertie apelează la serviciile unui logoped neortodox, pe nume Lionel Logue, pentru a-l ajuta. După un set de tehnici neașteptate și înflorirea unei prietenii imprevizibile, Bertie devine adevarata voce, care inspiră britanicilor curaj să treacă peste momentele grele din vremea celui de-Al Doilea Război Mondial.
7 Filmul Hotel Rwanda, apărut în 2004, dezvăluie povestea tulburătoare a evenimentelor care au cuprins teritoriul Rwandei, când populațiile Hutu și Tutsi au provocat un adevărat război civil.
Dincolo de povestea personal a unui bărbat care a promis să-şi apere familia, acesta a sfârşit prin a fi un adevărat erou, salvând peste 1200 de oameni. "Hotel Rwanda" este o poveste adevărată al cărei erou este Paul Rusesabagina (Don Cheadle), un director de hotel din Rwanda, care îşi foloseşte curajul şi viclenia pentru a adăposti peste o mie de refugiaţi, ameninţaţi cu moartea. În timp ce restul lumii ignoră situaţia, Paul şi-a deschis inima şi a dovedit că până şi un singur om poate schimba ceva. Nici măcar un corp ONU de menținerea păcii nu poate să îi protejeze pe cei care sunt refugiați în hotel. Povesteaq este una extraordinară despre o lume pe care societatea civilizată o ignoră cu desăvârșire și unde atrocitățile depășesc orice imaginație.
6. Braveheart(1995) este considerat a fi unul dintre cele mai bune filme de război. Mel Gibson a regizat și interpretat un rol în acest film remarcabil care înfățisează războiul luptat de William Wallace (Gibson) pentru eliberarea Scoției de sub dominația Angliei.
Luptele sunt brutale și picturale, iar discursurile inspira. Un film istoric despre legendarul William Wallace, un film despre dragoste, trădare, rebeliune, curaj și nașterea unei națiuni. De mic copil William Wallace este confruntat cu consecințele devastatoare ale lăcomiei Regelui Angliei Edward the Longshanks. Cu trecere timpului, lucrurile nu se schimbă și, după ce-i este ucisa iubita de către englezi, William pornește o revolta care va cuprinde întreaga țară și va evolua într-un război de independență. Filmul este cu adevărat inspirațional.
5. Filmul Gandhi(1982) prezintă în trei ore biografia lui Mahatma Gandhi (Ben Kingsley), film turnat de Richard Attenborough. De departe este considerată cea mai bună biografie a acestui personaj legendar.
Gandhi a fost un avocat care a eliberat India de sub dominatia britanică. Unde William Wallace a luptat cu sabia, Gandhi a luptat împotriva violenței – fără violență și cu compasiune, devenind unul dintre cei mai prolifici revoluționari din istoria umanității. Filmul încearca să dezvăluie cât mai multe dintre evenimente esențiale ale vieții sale, expunând înțelepciunea ideii că fiecare îl poate lua ca model și îi poate calca pe urme. Britanicii erau ingrijorați că Gandhi va uni populația hindusă, musulmană și nu numai sub una singură, astfel că îl invita la discuții pe Jinnah. Gandhi intervine ca un adevarat lider și tot el este cel care va reuși în final să își elibereze țara de dominația britanică, folosind mijloace pacificatoare, oferind astfel speranță și inspirație generațiilor viitoare.
4 Jesus of Nazarethal lui Franco Franco Zeffirelli din 1977 prezintă pas cu pas viața lui Iisus Hristos, de la naștere până la răstignire.
Filmul prezintă nasterea, activitatea, procesul, moartea si invierea lui Isus Hristos, asa cum le cunoastem din Noul Testament. Este omul care a devenit un invatator considerat a fi excentric, care a adunat foarte multi urmasi, in timp ce vorbea de pace intr-o forma alternativa scripturilor evreice. Pana la urma Iisus cedează în fața conducerii religioase si civile din Palestina ocupata de Imperiul Roman, dar vocea lui a rămas auzită mult timp după moartea sa în crestinism, religie care predomina si in ziua de azi.
3 Il ultimo imperatore sau The Last Emperor, al lui Bernardo Bertolucci din 1987, tradus “Ultimul Împărat“, este povestea adevărată a lui Aisin-Gioro Pu Yi, cel din urmă împărat din dinastia chineză Qing.
Încoronat la vârsta de 3 ani, adorat de 500 de milioane de oameni, forţat în final să abdice, Pu Yi sfârşeşte în obscuritate, un simplu cetăţean al Republicii Populare. Actiunea se petrece între anii 1908 si 1967. Ținut prizonier în propiul castel, Pu Yi se căsătorește cu Wan Jung, sperând să scape de atribuții. Lucrurile evoluează, ajungând ca în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial să fie luat prizonier de către ruși. Ultimul său an de viață îl gasește angajat ca grădinar și făcând o ultimă vizită la Orașul Interzis. Un film de o splendoare vizuală unică, o fascinantă călătorie într-o altă lume, „Ultimul împărat” a câştigat nouă premii Oscar, învingând la toate categoriile la care a fost nominalizat.
2. Platoon, 1986. Filmul redă povestea unui grup de soldați americani în timp ce patrulează, luptă și își pierd viața în razboiul din Vietnam, totul prin ochii unui tânăr recrut. „Platoon“ este primul din cele 3 filme regizate de Oliver Stone despre războiul din Vietnam.
Înainte de filmari, toți actorii au trebuit să reziste unui stagiu de 13 zile de pregătire intensivă. Filmul a beneficiat de 8 nominalizari la Oscar, câștigând 4 premii (Cel mai bun regizor, Cel mai bun montaj, Cel mai bun film si Cel mai bun sunet). O curajoasa si emotionanta privire aruncata asupra vietilor soldatilor unui pluton american, in timp ce patruleaza, lupta si mor în junglele Vietnamului, vazuta din perspectiva unui tanar recrut. Atunci cand doi sergenți veterani intra in conflict, când unul dintre ei participa la masacrul unui sat intreg, tânărul trebuie să facă față unei crize morale, pus in fata unor confruntari atat cu ororile razboiului, cat si cu dualitatea omului.
1. Lista lui Schindler(Schindler`s List) – 1993. O alta capodopera cinematografică, câștigatoare a șapte premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film și cel mai bun regizor, Lista lui Schindler a cucerit atât criticii de arta cât și publicul in urma cu mai bine de 17 ani, atunci cand a fost lansata pe marile ecrane.
Filmul regizat de Steven Spielberg prezintă povestea adevarată a enigmaticului Oskar Schindler, membru al Partidului Nazist. Deși considerat un bărbat care profită de cei din jurul sau, acesta reușește să salveze viețile a mai bine de 1.100 de evrei în timpul Holocastului. Filmul este o întreagă mărturie emoționanta referitoare la efectele pe care le au războaiele asupra oamenilor. Dacă cei mai multi oameni le percep ca pe niste condamnari, altii, in schimb, le privesc asemenea unor noi inceputuri.