Cele două expediții ale ultimului război daco-roman (101-102, 105-106)
Nu ne vom ocupa aici de descrierea detaliată a campaniilor, despre care s-a scris atât. Insistăm asupra faptului că, de această dată, romanii cunoșteau multe detalii despre Dacia. În ultimii zece ani și mai bine, specialiștii veniți din Imperiu avuseseră grijă să transmită informații amănunțite despre comandanții daci, trupele lor, fortificații, drumuri, punctele slabe. Totodată, romanii cu siguranță cumpăraseră loialitatea multor comandanți daci. Planificarea fusese, deci, detaliată și campania putea începe fără probleme.
Anii 101-102
Știm că Traian a pornit de la Roma în 25 martie 101, iar armata romană a atacat pe cel puțin cinci coloane și direcții – două prin Banat, a treia de la Drobeta spre Sarmizegetusa, a patra dinspre Pannonia și a cincea probabil dinspre Galațiul de azi, spre curbura Carpaților. Flota pannonică și cea de pe cursul inferior al Dunării aduceau provizii și mutau trupe, asigurând și trecerea armatei peste un pod de vase, reprezentat pe Columnă. Traian știa că trebuie să profite de superioritatea sa numerică – de 1/2 sau chiar 1/3 – și să treacă destule trupe la nordul fluviului, încât niciun atac dacic să nu-l poată ține pe loc. Este clar că unități de cavalerie ale dacilor și aliaților au atacat capetele de pod romane, fără succes însă. Chiar dacă nu aveau șansa de a-i arunca pe romani înapoi peste Dunăre, aceste atacuri aveau menirea de a-i întârzia și a câștiga timp pentru Decebal. Dacii știuseră cu siguranță de ceva vreme despre pregătirile militare ale Romei, iar direcția atacului era evidentă.
Taraboste și războinic rănit în faţa liniei dacice. Astfel de scene au avut loc rar în timpul războiului, dacii nefiind în stare să ţină piept tăvălugului roman. Luptele s-au dat mai mult în zonele montane împădurite, unde dacii puteau face ambuscade și unde s-au luptat mai mult cu trupele auxiliare romane.
Pe drum ajunge în tabăra romană solia aliaților lui Decebal, scrisă pe o ciupercă imensă, mesajul fiind ca romanii să se întoarcă înapoi. Traian nu a putut da curs cererii, din motive obiective, iar scenele următoare de pe Columnă – aproape 20 la număr – îi arată pe comandanții romani sfătuindu-se și mai ales pe legionarii romani doborând copaci și construind masiv fortificații din bușteni, plus ritualuri religioase. Urmează bătălia – probabil celebra bătălie din același loc Tapae – pe timp de furtună (Iupiter Fulminans luptă de partea romanilor), în urma căreia dacii sunt înfrânți. Romanii dau foc unor așezări și încep să primească soli de pace. O scenă ulterioară îl arată pe Traian lângă un grup de civili daci – femei și bărbați cu copii, invitându-i să urce pe corăbii. Poate fi deja un semn al unei strămutări de populație făcute în timpul luptelor, fie pentru a-i proteja pe civili de război, fie sunt ostatici.
Dio Cassius scrie că, după victoria de la Tapae, sora lui Decebal a fost capturată, iar cavaleria maură a atacat din altă parte decât corpul principal, ucigând mulți inamici și făcând mulți prizonieri. Decebal cere din nou pace, iar venirea iernii îl face pe Traian să oprească ofensiva.
Este momentul în care Decebal – profitând de reașezarea trupelor romane, care au intrat în taberele de iarnă – a pornit diversiunea moesiacă, cândva în iarna anului 101-102, atacând cu o forță importantă de cavalerie dincolo de Dunăre, probabil direct în Dobrogea, cavaleria trecând peste gheața fluviului, care însă s-a rupt, nefiind destul de groasă, mulți găsindu-și aici sfârșitul. Totuși, se pare că mulți călăreți au reușit să treacă, copleșind probabil trupele romane reduse numeric din zona atacată. Traian a fost nevoit să pornească în fruntea pretorienilor și a trupelor de cavalerie spre Dobrogea, posibil ajutați de flotă, care profita și ea de dezghețul neașteptat. Lupta finală are loc noaptea – zeița Selena/Luna apare pe Columnă ajutându-i pe romani – și romanii ies din nou victorioși, masacrul din tabăra barbară fiind probabil imens.
Întors în munți, Traian reia asaltul, cucerind cetate după cetate, găsind într-una dintre ele mașinile de război și stindardele capturate de daci în anul 87 de la Fuscus.
Nemaiavând încotro, Decebal este nevoit să accepte pacea – să dea înapoi armele, mașinile de război și specialiștii romani, să predea dezertorii, să-și demanteleze cetățile și să se retragă din teritoriul cucerit de romani, să urmeze întocmai politica externă romană, să nu mai primească fugari, să nu mai accepte militari romani pe post de instructori. Este reconfirmat probabil rege clientelar și pierde teritorii imense în favoarea romanilor – practic, tot ce era la sud de Carpații Meridionali, cu trupe de ocupație la Sarmizegetusa și probabil în colțul sud-estic al Transilvaniei. Probabil că regele dac a fost nevoit să își mute centrul de putere în altă fortificație.
Anii 105-106
Romanii au început imediat construcția podului de la Drobeta, pe care îl vor termina în circa doi ani. Între timp, Decebal încalcă condițiile păcii, se reînarmează, își reconstruiește cetățile, trimite solie la neamurile barbare din jur și chiar la parți și îi atacă pe iazigi.
În 4 iunie 105, Traian pleacă din nou din Roma spre Dacia, pentru a tranșa chestiunea dacică, și este întâmpinat în Dacia și de civili daci binevoitori, după cum arată Columna. Decebal cere iar pace, care este însă respinsă, fiindcă, scrie Dio Cassius, mulți daci trecuseră de partea lui Traian, „și încă din alte pricini”.
Decebal încearcă să-l asasineze pe împărat prin dezertori, dar eșuează. Îl capturează pe Longinus, comandantul unei legiuni, iar în schimbul eliberării lui cere bani și retragerea romanilor. Longinus se sinucide însă și războiul continuă. Este foarte sigur că ostilitățile începuseră deja în Dacia înainte de venirea lui Traian, măcar în zona capitalei Sarmizegetusa, de unde a fost alungată garnizoana romană.
Atacul dincolo de Dunăre din iarna 101-102 a început cu un eveniment nefericit pentru daci și aliaţii lor. Gheaţa prea subţire a Dunării s-a rupt, mulţi războinici murind aici. Cu siguranţă, impactul atacului în Moesia ar fi fost mult mai mare dacă întreaga cavalerie ar fi trecut Dunărea.
Traian, scrie Dio Cassius, duce războiul „mai mult cu chibzuială decât cu înfocare, biruindu-i pe daci după îndelungi și grele strădanii”. Scenele de pe Columnă arată, într-adevăr, asalturi nemiloase ale romanilor, daci prizonieri și uciși, fortificații căzând. Ne putem doar imagina duritatea luptelor din această ultimă fază, când dacii nu mai aveau nimic de pierdut – ambuscade în păduri, bușteni, bolovani și căruțe cu materiale incendiare aruncate asupra asediatorilor pe versanții munților în flăcări, dar totul în zadar. Armata romană era de neoprit. Dacii își incendiază așezările și se retrag. O scenă de pe Columnă arată daci executând alți daci, iar alți daci se sinucid. Decebal fuge alături de garda lui călare, dar e urmărit, aproape capturat și se sinucide. Capul și mâna dreaptă îi sunt tăiate și duse lui Traian. O scenă de pe Columnă arată soldați daci capturând doi adolescenți daci – fiii lui Decebal?! Urmează alte scene de luptă și alți daci uciși și capturați.
Dio Cassius scrie că romanii capturează acea parte din tezaurul dac despre care știa un apropiat al lui Decebal, Bicilis, luat prizonier, care probabil își salvează viața sau libertatea divulgând ascunzișurile. Romanii îl aclamă pe Traian Imperator și serbează victoria. Partea cea mai grea a războiului se încheiase.