Cel mai vechi stat de plată ne dezvăluie cum erau plătiţi muncitorii mesopotamieni
Pe fostul teritoriu al Mesopotamiei, leagănul civilizaţiei, a fost descoperit unul dintre cele mai vechi artefacte din oraşul Uruk, Irakul de astăzi. Tableta inscripţionată cu scrierea cuneiformă datază din jurul anului 3300 î.Hr.
Se presupune că obiectul este, de fapt, unul dintre cele mai vechi state de plată existente. Pe tabletă sunt reprezentaţi oameni care mănâncă dintr-un bol şi beau dintr-un recipient conic. Bolul reprezintă „raţia”, pe când vasul reprezintă consumul de bere care era frecvent în acea perioadă. De asemenea, tableta este marcată, înregistrând cantitatea de bere destinată fiecărui muncitor în parte. Aşadar, artefactul mesopotamian este cel mai vechi ştat de plată existent, demonstrând, de altfel, care era clasificarea muncitorilor în acea perioadă şi că adesea plata lor se făcea în bere.
Plata cu bani şi conceptul adevărat de bani a început să existe abia din anul 3000 î.Hr., deci la 300 de ani de la crearea tabletei. Aşadar, în acea epocă, pentru anumite servicii se ofereau produse care avea valoare pentru oamenii de atunci:sare, aur, argint, ceai sau alcool. Dincolo de Mesopotamia, acest concept de a plăti muncitorii cu bere a fost adoptat şi în Egiptul Antic, în jurul sec. XXV î.Hr. De exemplu, tabletele descoperite atunci ne demonstrează că pentru un muncitor care lucra la Marea Piramidă erau destinaţi 5 litri de bere pe zi. De asemenea, unele tipuri de bere antică aveau erau folosite şi pe post de medicamente. De exemplu, un anume tip de vere nubiană, vechi de peste 2000 de ani era folosit ca antibiotic.
Această tabletă mesopotamiană este una dinte cele 130, 000 de astfel de artefacte cuneiforme din acea zonă, care se află la British Museum.