Ceauşescu le impune cetăţenie română mireselor de import
Nicolae Ceauşescu a avut o documentaţie vastă ca să-şi susţină punctele de vedere la Moscova. Cerea şi reglementarea cetăţeniei sovieticelor aduse în România.
Un impresionant material documentar a fost întocmit în vederea vizitei delegaţiei de partid şi guvernamentale conduse de Nicolae Ceauşescu în URSS. Sute de pagini au sintetizat activiştii secţiilor de relaţii internaţionale, propagandă, economice şi militare ale CC al PCR pentru pregătirea celor 17 puncte din lista românească de probleme. Voi fi mai de nestăpânit decât Gheorghe Gheorghiu-Dej, a fost mesajul lui Ceauşescu.Subtilităţi ascunseCeauşescu scosese la înaintare grei ai partidului din vremea lui Dej şi buni cunoscători, totodată, ai profunzimilor relaţiilor româno-sovietice:Maurer şi Bârlădeanu. Şi pe Gheorghe Apostol, semn că în conducerea românească nu pot fi exploatate disensiuni ale succesiunii. Conform protocolului, au fost incluşi ministrul de Externe, Corneliu Mănescu, şi ambasadorul României la Moscova, Nicolae Guină. Noii secretari ai CC ai PCR, Paul Niculescu-Mizil şi Manea Mănescu, au fost, de asemenea, în grupul lui Ceauşescu. De cealaltă parte a mesei de tratative s-au aşezat omologii lor în frunte cu Leonid Brejnev, preşedintele Consiliului de Miniştri, Alexei Kosîghin, reprezentantul sovietic în CAER, V.N. Novikov, şi secretarul CC, IuriAndropov.Ceauşescu avusese grijă şi să-l îndepărteze pe Alexandru Drăghici care părea pe-atunci omul lui de mare încredere. Manevrase anume lucrurile ca datele delegaţiei PCR în Franţa, conduse de Drăghici, să fie apropiate vizitei sale la Moscova. Contactele periculoase ale fostului ministru de Interne cu mare vechime (1952-1965) nu trebuiau de niciun fel favorizate.Pregătirile au fost amănunţite, mi-a relatat Alexandru Bârlădeanu, fost component al delegaţiei. Vizita din 3-11 septembrie 1965 a fost un veritabil eveniment ce ţinea de cutumele Kremlinului:orice nouă conducere a unei ţări socialiste trebuia să-şi înceapă vizitele în străinătate cu Moscova. Iar lista cu chestiunile ridicate o făcuse Ceauşescu. Le-a ales pe cele mai spinoase, cu intenţia de a atrage atenţia sovieticilor că va promova ferm spiritul Declaraţiei de independenţă din 1964, a afirmat martorul.Din păcate, din bogata documentaţie pusă la dispoziţia cercetătorilor de către Arhivele Naţionale Istorice Centrale lipsesc piesele cele mai importante:stenogramele întâlnirilor dintre Ceauşescu şi Brejnev. Sintezele şi notele, finalizate la sfârşitul lui august, clarifică parcursul relaţiilor bilaterale româno-sovietice pentru etapa Ceauşescu.Datorii din „răscumpărare"O chestiune jenantă se prefigura problema datoriei rezultate din „răscumpărarea" sovromurilor. În 1956, când acestea s-au desfiinţat, nu se declarase public că operaţia s-a făcut prin „răscumpărarea" de către români a participaţiei sovietice.Şi nu ieftin! Documentaţia întocmită în august 1965 arăta o datorie asumată de 9, 6 miliarde de lei. După reduceri efectuate de sovietici, rămâneau de plată 5, 3 miliarde. În 1965, asupra statului român grevau 3, 5 miliarde lei datorie din „răscumpărare". Experţii lui Ceauşescu apreciau însă că datoria a fost exagerată din mai multe motive. În primul rând, deoarece printre bunurile preluate ca fiind germane figurau şi cele aparţinând unor persoane juridice şi fizice române stabilite în ţări ocupate de nazişti în timpul războiului. Parte dintre acestea s-au regăsit în listele de pretenţii ale Austriei, Cehoslovaciei, Franţei sau Belgiei la lichidarea făcută de statul român arieratelor sale financiare.
Şi altă categorie o plătiserăm de două ori:partea din sovromuri provenită din despăgubirile de război către sovietici. Plus acţiunile maghiare de la minele Petroşani şi ale uzinelor Reşiţa care ar fi intrat sub incidenţa legii naţionalizării dacă nu le integrau sovieticii în participaţiile lor din sovromuri. Cu alte câteva enumerări de beneficii injuste, românii argumentau reducerea acestei datorii către sovietici până la suma de 1, 1 miliarde de lei. Soţiile „made în URSS"Aparent generată de legislaţia internaţională în vigoare, problema dublei cetăţenii va fi fost terbil de neplăcută părţii sovietice.Căci, urmând practicile Şcolii leniniste a Cominternului de şcolarizare a revoluţionarilor în scopul aplicării strategiile pentru victoria „cauzei", Moscova a şcolit şi elitele ţărilor în curs de sovietizare.Tinerii cu perspective-români, bulgari sau polonezi-au fost încurajaţi să se însoare cu colege sovietice. Prin căsătoria cu asemenea „fete de caracter" se obţineau în vremea lui Stalin şi puncte în plus la dosarul de cadre, acasă. Cum altfel putea fi cimentat mai deplin ataşamentul faţă de măreaţa UniuneSovietică?Nevestele veneau după bărbaţi în ţara lor de baştină, dar păstrau şi cetăţenia sovietică. După moartea lui Stalin şi desfiinţarea Cominformului, dubla lor cetăţenie începuse să deranjeze. Din strategiile lui Dej în pregătirea retragerii trupelor sovietice din România şi mai apoi a Declaraţiei din aprilie 1964 făcuse parte şi descurajarea acestor căsătorii. Şi chiar îndemnul la divorţ.Ceauşescu a mers în septembrie 1965 şi mai departe. A pus ruşilor pe tapet necesitatea reglementării dublei cetăţenii. O problemă gravă, specifică nota MAE, deoarece numai în intervalul ianuarie 1964-martie 1965 aproximativ o mie de cetăţeni sovietici obţinuseră prin căsătorie cetăţenia română, fără pierderea celei dintâi. Inconvenientele ce decurg din obligaţii duble - militare, politice, consulare, de recensământ etc. - ating relaţiile dintre state. Cu alte cuvinte, luaţi-vă gândul de la comanda coloanei voastre a V-a din România!"Fiecare nouă conducere din ţările socialiste începea vizitele în străinătate cu Moscova.''Alexandru Bârlădeanu membru al Biroului PoliticConsulat la ChişinăuAparent, fără legătură cu chestiunea anterioară, s-a pus problema înfiinţării unui consulat român la Chişinău. Din raţiuni practice şi istorice. Deoarece în iulie 1947 se înfiinţase Consulatul sovietic de la Constanţa pe baza unei convenţii care prevedea reciprocitatea. În sprijinul reciprocităţii, delegaţii români se pregătiseră şi cu o situaţie întocmită de MAE asupra imobilelor folosite de sovietici în România. Reprezentanţa comercială, agenţia TASS şi alte organizaţii sovietice utilizau nouă construcţii cu terenurile aferente, dobândite cu titlul de proprietate. Tot atâtea erau folosite de „reprezentanţi sovietici" prin intermediul armatei. Iar ambasada sovietică la Bucureşti închiriase, fără respectarea legislaţiei în vigoare, nu mai puţin de 11 clădiri.Tabloul caracatiţei imobiliare sovietice în România anului 1965 se completa cu sediul Consulatului sovietic din Constanţa şi vila fostului ambasador Manfred von Killinger la Bucureşti, confiscate ca bunuri ale inamicului german, deşi aparţinuseră statului român. Alte propuneri ale delegaţilor vizau înfiinţarea unei comisii mixte de colaborare economică şi anularea articolului 20 din Convenţia Dunării privind administrarea Dunării de Jos. Chestiunea restituirii bunurilor de tezaur figura aproape de capul listei.Solicitau, de asemenea, microfilmele documentelor Cominternului despre PCdR şi condamnarea comuniştilor români în procesele staliniste. Şi chiar accesul neîngrădit al cercetătorilor români în arhivele sovietice pentru această etapă, avansând ideea unui reprezentant permanent la Moscova. Nu era uitate nici documentele arhivei de stat, ridicate fără îndoială de sovietici în etapa consilierilor sovietici.Pe tema Tratatului de la Varşovia, partea română a susţinut: ideea unui comandament unic, dar cu funcţionalitatea unui organ deliberativ, de coordonare şi colaborare, care adoptă hotărâri exclusiv cu unanimitate de voturi; modificarea statutului privind Statul Major; armatele naţionale să fie subordonate guvernelor din ţările lor şi numai o anumită parte din efectivele lor, stabilite de guvernul fiecărei ţări, la dispoziţia Comandamentului unic; şi să înceteze regula ca la şedinţele Comitetului Politic Consultativ să participe şi primii secretari de partid şi primii miniştri. Cu lungi şiruri de citate se pregătise şi dosarul relaţiilor în blocul comunist cu China şi Albania. Pentru soluţionarea lor, partea română propunea organizarea unei conferinţe internaţionale.Românii şi pungile cu creveţi vietnameziO documentaţie amănunţită privea aportul românilor la susţinerea nord-vietnamezilor. În contextul celorlalte pregătiri, acestea apar ca un raport de bună purtare şi disciplină la comanda sovietică de a-i ajuta pe tovarăşii vietnamezi. Căci şi ajutorul acesta se complicase, după sciziunea Pekin-Moscova. Fiecare pol de putere acţiona cu scopul preeminenţei sale înviitorul Vietnamului roşu.Dar ce ştia cetăţeanul român despre asemenea interese? Unica sa legătură directă cu cauza vietnameză păreau pungile de creveţi deshidrataţi made in Vietnam. Cine-ar fi bănuit în vremea de-atunci imensa contribuţie a României la îndepărtatul război? După nota pentru discuţiile cu sovieticii, întocmită de MAE, oficialii vietnamezi le-au cerut românilor, pentru anii 1965-1966, un ajutor în valoare de 4, 5 milioane de ruble în maşini, truse medicale şi echipament sanitar, textile, asfalt şi porumb. Ceauşescu a răspuns aprobând ajutoare în valoare de 6 milionae de ruble. Başca o sută de burse pentru studenţi vietnamezi. Eram fruntaşi, aşadar, cu depăşiri de plan la cota „ajutorului frăţesc" pentru Vietnam. Nimic din toate aceste spinoase chestiuni nu va apărea în presă. Comunicatele date publicităţii, de ambele părţi, s-au rezumat la identitatea delegaţilor. Rosturile şi concluziile întâlnirilor s-au rezumat la menţionarea „schimburilor de păreri" asupra dezvoltării relaţiilor româno-sovietice pe mai departe şi la problemele actuale internaţionale. Într-o neîntreruptă „atmosferă cordială de prietenie frăţească şi înţelegere reciprocă".