Ce sunt umbrele sinistre apărute în Hiroshima și Nagasaki după atacurile nucleare din 1945

 După detonarea celor două bombe nucleare deasupra orașelor Hiroshima și Nagasaki în 1945, umbre negre rămase de la oamenii și obiectele care au fost prinse în raza exploziilor au fost descoperite peste tot pe străzile și clădirile distruse în urma atacurilor, scrie Live Science.

Este greu de conceput cum aceste umbre au surprins cel mai probabil ultimele clipe din viața victimelor, dar cum se explică existența lor?

Atunci când bombele au explodat, lumina și căldura intensă produsă s-au împrăștiat în toate direcțiile din punctul imploziei, potrivit lui Dr. Michael Hartshorne, administrator emerit al Muzeului Național de Știință și Istorie Nucleară din Albuquerque, New Mexico, și profesor emerit de radiologie la Școala de Medicină a Universității din New Mexico.

Obiectele și persoanele care le-au stat în cale au ferit obiectele din spatele lor, absorbind lumina și energia produse de explozii. Lumina dimprejur a albit cimentul sau piatra din jurul locurilor în care s-au format „umbre”. Cu alte cuvinte, aceste umbre sinistre sunt bucăți de drumuri sau clădiri așa cum arătau ele înainte de explozia nucleară. Doar că restul suprafețelor s-au albit, ceea ce face ca zonele colorate normal să arate ca niște umbre întunecate.

Energia intensă eliberată în timpul unei explozii atomice este rezultatul fisiunii nucleare. Armele atomice folosite în atacurile din 1945 erau alimentate de uraniu 235 și plutoniu 239 și au eliberat o cantitate masivă de căldură și radiații gamma cu unde foarte scurte.

Radiația gamma eliberată de bombele atomice s-a transmis sub formă de energie termică ce poate ajunge la temperaturi de 5.500 de grade Celsius. Când energia s-a lovit de un obiect, precum o bicicletă sau o persoană, ea a fost absorbită, protejând obiectele aflate pe aceeași traiectorie și creând un efect de albire în jurul umbrelor lor.

De fapt, probabil că au fost mult mai multe umbre inițial, dar cele mai multe dintre ele au fost distruse mai apoi de următoarele valuri de căldură provocate de explozie, potrivit lui Hartshorne. Atunci când bombele au explodat, lumina și căldura intensă produsă s-au împrăștiat în toate direcțiile din punctul imploziei.

Pe data de 6 august 1945, o bombă atomică poreclită „Little Boy” a fost detonată la 580 de metri deasupra Hiroshima, al șaptelea oraș japonez ca mărime. A fost echivalentă cu explozia a 16.000 de tone de TNT ce a emis un puls de energie termică care s-a răspândit prin tot orașul. Pulsul a șters de pe fața Pământului 13 kilometri pătrați de oraș – un sfert din populația orașului a murit instant.

Un alt sfert a murit din cauza radiației și a cancerului în lunile care au urmat. La trei zile după explozie, SUA au detonat o a doua bombă atomică, poreclită „Fat Man”, deasupra orașului Nagasaki.

Împăratul Hiroshito a anunțat capitularea Japoniei pe 15 august și a semnat declarația oficială pe 2 septembrie 1945, punând capăt ostilităților în Războiul din Pacific și, astfel, marcând sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Obiectele și persoanele care le-au stat în cale au ferit obiectele din spatele lor, absorbind lumina și energia produse de explozii.

Statele Unite au atacat cele două orașe japoneze în timpul războiului pentru importanța lor militară, dar, cu timpul, consecințele pe termen lung ale radiației eliberate în urma fiecărei explozii a stârnit îngrijorări despre folosirea bombelor.

Multe dintre umbrele întipărite în piatră s-au pierdut din cauza eroziunii. Câteva dintre umbrele nucleare au fost îndepărtate și păstrate în Muzeul Memorial pentru Pace din Hiroshima pentru ca generațiile viitoare să poată medita asupra acestor evenimente.

„Cred că este foarte important să ținem minte consecințele folosirii armelor nucleare”, a spus Alex Wellerstein, profesor asistent de studii în știință și tehnologie de la Institutul de Tehnologie Stevens din New Jersey.

„Este foarte simplu să vezi aceste arme ca pe niște instrumente de stat și nu arme de distrugere în masă. Umbrele nucleare servesc ca o amintire puternică a costului uman al utilizării armelor atomice.

Mai multe