Ce spun izvoarele despre „statul dacilor”
Problema statalităţii la daco-geţi a făcut să curgă foarte multă cerneală. Discuţiile pe marginea apariţiei, a formării unui stat dacic au fost aprinse între specialişti. Unii dintre ei au fost aprigi susţinători şi apărători ai statalităţii. Alţii au fost mai sceptici. Au existat şi unii care n-au acceptat-o.
Deci, de la bun început, nu există, nici pe departe, o umanimitate în ceea ce priveşte ideea statului la daci. Chiar printre autorii, de altfel specialişti remarcabili, care susţin existenţa statului există controverse legate de momentul începuturilor, a originii, întinderii statului etc. Coerenţa lipseşte, controversele au fost prezente. Indiferent de taberele în care s-au situat, cei care s-au ocupat foarte serios de această problemă, uneori până la nivelul unor amănunte exasperante pentru un neiniţiat în epigrafie ori în lectura textelor antice, toţi sunt de acord că izvoarele, documentele care să confirme, fie şi parţial, această teză sunt extrem de puţine. De fapt avem de a face cu un singur document epigrafic, în limba greacă, păstrat parţial, şi cu câteva fragmente de texte ale unor autori antici, cei mai mulţi necontemporani cu presupusele evenimente. Cel mai aproape de timpul în care s-ar fi petrecut evenimentele legate de activitatea lui Burebista, văzut ca iniţiator al statalităţii dacice, este, fără îndoială, Strabon (cca.64 î.Hr – 25 d. Hr). Lui îi aparţine şi afirmaţia că dacii şi geţii vorbeau aceeaşi limbă. Opera sa, Geografia, are în cuprinsul cărţii a VII-a referiri la spaţiul dacic şi la Burebista. Dar însuşi autorul a simţit multe din neajunsurile informării sale, cu toate că a dispus de o serie de date obţinute de la oameni în general bine informaţi, mai ales ofiţeri care au comandat armate în diferite părţi ale lumii antice, a unor călători poate şi a unor negustori. Simţind că nu toate informaţile pot fi credibile, Strabon şi-a luat unele rezerve. Să vedem însă pasajele privitoare la daco-geţi atât de des invocate în favoarea ideii de stat.
Strabon, Geografia, VII, 3, 11
„Lăsând la o parte trecutul îndepărtat al geţilor, întâmpările din vremea noastră sunt următoarele:Boerebistas, bărbat get, luând conducerea neamului său, a ridicat pe oamenii aceştia ticăloşiţi de nesfârşitele războaie şi i-a îndreptat prin abstinenţă şi sobrietate şi ascultare faţă de porunci, aşa în câţiva ani a întemeiat o mare împărăţie şi a susus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine;ba a ajuns să fie temut chiar şi de romani, pentru că trecea Istrul fără frică, prădând Tracia până în Macedonia şi Iliria, iar pe celţii care se amestecaseră cu ilirii i-a pustiit cu totul, iar pe boiii de sub conducerea lui Critasiros, precum şi pe taurisci i-a nimicit cu desăvârşire. Pentru a-şi convinge poporul, el şi-a luat ajutor pe Deceneu, un bărbat vrăjitor, care umblase multă vreme prin Egipt, învăţând acolo semne de proprocire mulţumită cărora susţinea că tălmăceşte voinţa zeilor. După câtva timp fusese socotit chiar zeu, după cum am mai spus când a fost vorba despre Zamolxis. Ca dovadă de cât îl ascultau (geţii) este şi faptul că ei s-au lăsat convinşi să-şi stârpească viile şi să-şi ducă viaţa fără vin. Cât despre Burebista, acesta a sfârşit prin a fi răsturnat de nişte răsculaţi, înainte ca romanii să fi pornit o armată împotriva lui. Cei ce i-au urmat, au îmbucătăţit întinderea stăpânită de el, în mai multe părţi. Acum de curând, când Caesar Augustus şi-a trimis armata împotriva lor, această putere (întindere) era împărţită în cinci părţi, însă atunci era în patru, căci asemenea împărţiri sunt vremelnice, schimbându-se după o împrejurare sau alta.”
Tot Strabon mai scrie:
„...O parte din teritoriul amintit dacii l-au prefăcut într-un pustiu, în urma războiului în care i-au biruit pe boii şi tauriscii – semninţii celtice de sub stăpânirea lui Critasiros(Geografia, VII, 5, 2)
„Strămutându-se în regiunea de lângă Istru ei, (boii) locuiau acum amestecaţi cu tauriscii, războindu-se cu dacii, până când acetia din urmă le-au şters neamul de pe faţa pământului. Teritoriul lor, care făcea parte din Illiria, a rămas loc de păşunat pentru turmele neamurilor vecine”.
În textul strabonian mai sunt câteva pasaje în care se face referire la geţi, dar nu au legătură cu subiectul nostru.
Cel de-al doilea document care este folosit la maximum este decretul în cinstea lui Acornion din Dionysopolis (astăzi Balcic) Este un document epigrafic, păstrat fragmentar. Se păstrează doar 49 de rânduri din care ultimele 20 aproape intacte. Redam mai jos partile lizibile si care ne interesează direct.
„ Împreună cu tovarăşii săi de drum cu unul fiu al lui Theodorus şi cu Epi........, pe cheltuiala lui personală, a plecat în solie călătorind departe şi ajungând la Argedava, la tatăl aceluia şi întâlnindu-l, totodată a obţinut de la el.... oraş.....şi-a dezlegat poporul.....”
„Şi în timpul din urmă regele Burebista ajungând cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia şi stăpânind tot teritoriul de dincoace de fluviu şi de dincolo şi a ajuns la acesta (la Burebista) în cea dintâi şi cea mai mare prietenie, a obţinut cele mai bune foloase pentru patria sa, vorbindu-i şi sfătuindu-l în ceea ce priveşte chestiunile cele mai importante......”
„Şi fiind trimis de regele Burebista ca ambasador la Cn (aeius) Pompeius, fiul lui Cnaeius, imperator al romanilor, şi întâlnindu-se cu acesta în părţile Macedoniei, lângă Heracleea Lyncestis, nu numai că şi-a îndeplinit cu bine însărcinările primite de la rege, câştingând pentru acesta bunăvoinţa romanilor, dar şi pentru patrie a purtat....”
În ceea ce priveşte izvoarele mai putem aminti şi pe Iordanes (De Getarum sive Gotharum origine et rebus gestis) care scria:
„ Apoi, în vreme ce la goţi (geţi) domnea Burebista, a venit în Gotia (Getia) Deceneu, pe timpul când Sylla a pus mâna pe putere la Roma. Primindu-l pe Deceneu, Burebista i-a dat o putere aproape regală. După sfatul acestuia goţii (geţii) au început să pustiască pământurile germanilor, pe care acum le stăpânesc francii.”
Acestea sunt sursele – izvoarele – pe care se bazează cei care susţin fondarea, existenţa şi persistenţa unui stat dacic al cărui început îl văd pe vremea lui Burebista. Fără a mai lungi povestea credem că despre Burebista şi performanţele sale politico-militare se pot spune următoarele:
1. Burebista a existat, a fost un foarte interesant personaj al antichităţii sec. I î.Hr, a fost un mare rege – cel dintâi – dar nu singurul dintre regii din Tracia! Deci din Tracia nu din Dacia! A stăpânit tot teritoriul din sudul Dunării, dar şi teritorii de la nord de Dunăre. Din aceste zone de nord îşi lansa atacurile asupra Traciei şi chiar a Macedoniei. Nu ştim cât de mult a stăpânit la nord de Dunăre, dar este cert că nu avea sub ascultare zonele intramontane sau Moldova centrală şi de nord.
2. Faptul că este recunoscut drept mare rege printre regii Traciei îl plasează ca personalitate politico-militară între Dunăre şi M-ţii. Haemus (Balcani), şi nu la nord de Dunăre. Din bazele sale din zona Dunării ataca Burebista provinciile romane Thracia şi Macedonia, nu de undeva din zona transilvana, ceea ce ar fi fost o imposibilitate nu doar militară dar şi logistică. Burebista era mare rege între regii Traciei rămaşi în afara orbitei şi ocupaţiei romane. Din aceste zone şi-a lansat atacurile şi asupra celţilor. Este vorba despre celţii amestecaţi sau nu cu ilirii (zona de nord, nord-est a Serbiei de astăzi, sau/şi sudul Ungariei de astăzi-Pannonia). Acolo se plasau la vremea sa tauriscii şi boiii, nu în zona transilvana unde celţii şi-au continuat nestingheriţi prezenţa.
3. Informaţia potrivit căreia Burebista s-a amestecat în problemele politice ale statului roman este sigură. Ambasada sa la Cneius Pompeius, de asemenea. Probabil că de aici a pornit şi ideea potrivit căreia Caesar ar fi dorit să intreprindă o expediţie dacică, cu intenţia de a-l pedepsi pe cel care s-a aliat cu inamicul său, Cnaeius Pompeius.
4. Niciun singur autor care pledează pentru existenţa statalităţii la daci nu a putut să demonstreze de unde a pornit puterea lui Burebista, cum i-a adus „sub ascultare” pe ceilalţi daci ori geţi, ca să nu mai pomenim de comunităţile de celţi din zona intracarpatică, pe bastarnii din Moldova ori pe sarmaţii din zona de nord a Dobrogei şi sudul Basarabiei. După cum nu s-a putut susţine nici măcar ideea unui centru de putere în Munţii Orăştiei. Se ştie, şi încă de multă vreme, că cetăţile şi centrul de la Sarmizeghetusa sunt posterioare activităţii lui Burebista cu cel puţin 80 de ani.
Ce rămâne? În mod cert că Burebista a fost un personaj, o personalitate importantă a vremii sale, un „rege” care a avut un anume rol în evenimentele din zona Balcanilor pe timpul războaielor civile de la Roma (din anii 80 î.Hr şi până prin 44 î.Hr). A încercat să-şi impună voinţa pe un teritoriu pe care, probabil, intraseră triburi celtice şi îi creau anumite probleme. Nici vorbă însă de crearea unui stat, cu atât mai puţin unul centralizat! Activitatea sa l-a adus în centrul atenţiei politicii romane, Cnaeius Pompeius dorindu-l ca aliat în războiul contra lui C.I. Caesar. În rest avem de a face cu imagianţia mai mult sau mai puţin bine temperată a unora sau altora.
Iancu Moţu