Ce şi cât ştiau bancherii germani despre Holocaust?
Die Gedanken sind frei (Gândurile sunt libere) este titlul unui cântec iubit din secolul al XIX-lea. La un secol distanţã consilierul juridic Friedrich Keller din Hessen propovãduieşte aceeaşi idee. Jurnalul pe care îl compune şi publicã între 1938 şi 1945, cuprinzând observaţii asupra vieţii cotidiene şi analize sociale, lanseazã o dezbatere despre cât de bine informaţi sunt nemţii în ceea ce priveşte Holocaustul.
În ştiinţele istorice ar trebui sã aibã loc un schimb de generaţii pnetru ca subiectul sã fie bine cercetat. Pentru cã nu doar notiţele lui Kellner arata cã…informaţia cu privire la uciderea în masã circula necontrolat în mediile sociale. Numãrul victimelor, al fãptaşilor şi spectatorilor, amploarea geograficã şi brutalitatea genocidului erau mult prea mari. Treptat, în conformitate cu statutul lor social şi al relaţiilor de care beneficiau, nemţii iau cunoştintã de situaţie. Dar şi conducerea NS încearcã sã susţinã parţial dezvãluirea informaţiilor, pentru a câştiga complicitate, nu în ultimul rând din partea elitelor.
Din acestea fãceau parte întreprinzãtorii şi bancherii. Întrucât economia se împletea cu politica mai ales începând cu rãzboiul, aceştia aveau acces la culisele puterii. Aflau despre omucideri prin corespondenţã, din convorbirile private sau prin observaţia directã a locurilor crimelor. Erau integraţi politicii revizioniste, folosindu-se de prizonieri sau muncitori silnici. Colaborarea cu regimul promitea afaceriştilor stabilitate în contextul politicii de înarmare şi de expansiune, precum şi o plus-valoare consistentã. Doar manageri singulari s-au angajat în acţiuni de salvare a populaţiei evreieşti, precum Oskar Schindler (Cracovia), Berthold Beitz (Boryslaw), Eduard Schulte (Breslau) oder Otto Weidt (Berlin). Dupã rãzboi şi în domeniul economiei persista obiceiul negãrii oricãrei cooperãri. Bancherul din Frankfurt Hermann Josef Abs este printre puţinnii care au recunoscut cã ştiau despre masacrele din Majdanek sau Auschwitz.
De fapt unele documente aratã clar cum erau informaţi bancherii despre Holocaust. Astfel Friedrich Flick şi colegii sãi primesc în noiembrie 1941 o circularã de la capul afaceristilor din domeniul prelucrãrii fierului ce conţine un raport de cãlãtorie din est. domnii nu numai cã aflã despre starea industriei ucrainene, ci şi despre masurile împortiva prizonierilor de rãzboi şi civililor:înfometarea şi împuşcarea sistematicã a celor prinşi şi genocidul populaţiei evreiesti. Oraşe precum Dnjepropetrowsk, Kiev, Kriwoi Rog sunt declarate epurate, cine nu a fugit a fost pur şi simplu lichidat. Rapoarte ale muncitorilor de la der Reichsbank şi de la Oswald Pohl, şeful administraţiei lagarelor de concentrare, transmit o scena cumplitã din anul 1942. Atunci directorul de la Reichsbank, Hermann Waldhecker, îl însoţeşte pe Pohl ca sã deschidã diverse cufere în care se aflã inele, ceasuri, monocluri, broşe şi alte podoabe ale evreilor ucişi. O parte din ele sunt date la amanet în Berlin, moment în care se aratã interesate firme precum Siemens, Wintershall, Allianz.
La Nürnberg trebuie sã dea socotealã în 1948 şi Heinrich Bütefisch, membru al conducerii IG Farben şi Braunkohle Benzin AG din Berlin. La şedintele conducerii a decis asupra stabilirii lagãrelor şi a şi vizitat douã dintre acestea. Ca patron al fabricii de sintezã din Auschwitz, Bütefisch primeşte rapoarte sãptãmânale de la colegii din IG. Printre acestea figureazã plângeri in legãturã cu absenţa echipelor SS de la lagãrele de lângã uzinele IG-Farben, starea jalnicã de sãnãtate a captivilor şi productivitatea scãzutã. Momentan sunt propuse mãsuri violente împotriva ”sclavilor” sau construcţia de morgi…In foarte multe întreprinderi interesul economic se armonizeazã cu convingerea politicã. C patroni de firme au ştiut şi chiar au luat parte la selecţia condamnatilor ştim şi din cãrţile italianului de origine evreiascã Primo Levi, supravieţuitor al Holocaustului.
În anumite întreprinderi s-a incercat şi exploatarea informaţiilor despre uciderile sistematice. Un litigiu macabru al Reich-ului cu Banca Dresden aratã transformarea acestor cunoştinţe în logicã de acţiune. Când la începutul lui 42 vãduva evreica a unui director de bancã mort în 30 este deportatã, prezidiul financiar din Berlin dã indicaţii ca pensia sã fie transferatã la stat. Pânã în 1945 departamentul juridic al institutului de credit se luptã pentru drepturile sale şi argumenteazã cã drepturile femeii sunt anulate:pe baza deportãrii se ia în calcul doar moartea, caz în care nu mai este nevoie de asigurare de viaţã…
Politica şi economia mânã-n mânã
Flick, Waldhecker, Bütefisch ca şi alţi doi reprezentanti de la Dresdner Bank, Emil Meyer şi Karl Rasche, aparţin unei grupe speciale de lideri economici. Împreunã cu mai bine de 30 de întreprinderi şi bãnci, dintre care Rudolf Bingel de la Siemens, August Rosterg de la Wintershall, Richard Kasselowsky de la Oetker şi Kurt Schmitt de la Allianz – au cãutat pe o cale exclusivistã apropierea de puterea politicã:cercul de prieteni ai lui Heinrich Himmler. Din dorinta afaceriştilor mâna forte a lui Hitler fondeazã la mijlocul anilor 30 un fel de club în Berlin. În casa aviatorilor (Haus der Flieger), care poartã pecetea lui Hermann Göring (azi se aduna aici parlamentarii) se vine mai întâi sporadic, dar din 1938 lunar. Adesea întâlnirile, cu discursuri şi cine, durau pâna la miezul nopţii.
O dovadã de încredere îndreptaţitã:deja înainte fondarea cercului afaceriştii stabilesc reuniuni şi finanţãri ale SS-ului. Astfel se construiesc treptat retele productive de comunicare cu politicienii. Aşa îl cunoaşte Himmler pe cel care îi va închiria casa din Grünewald, Friedrich Flick, aşa îşi gãseşte SS-ul banca principalã, Dresdner Bank. Unele simpatii supravieţuiesc rãzboiului. Karl Blessing, membru în comitetul de conducere al întreprinderii care activa fraudulos în Europa de Est, Kontinentale Öl AG, este angajat ca guvernator al bãncii federale din 1958 pânã în 1969. La începutul anilor 60 îl primeşte la el pe însãrcinatul cu probleme economice al Führer-uluiWilhelm Keppler, ca sã-l sfãtuiascã în privinta investiţiilor private. Pânã în prezent se tot încearcã purificarea acestui cerc de experţi, care insistã cã mai mult s-a produs dezinformare decât informare. Dar înainte de 1945 aceşti membri ai comitetului lui Himmler erau priviţi drept aliaţii cei mai loiali şi sinceri…
Himmler obişnuia sã le prezinte locaţiile genocidului. Astfle SS-ul se prezintã drept o organizaţie destul de deschisã. În februarie 1937 afaceriştii sunt invitaţi de Himmler şi Richard Heydrich la o manifestatie de douã zile din Berlin, la care se rostesc discursuri despre evrei şi francmasoni, iar mai târziu viziteazã divizia Leibstandarte din Berlin-Lichterfelde, ceea ce îi prilejuieşte lui Emil Meyer de la Dresdner Bank mulţumiri profunde pentru o experienţã atât de bogatã. ”Prietenii” regimului sunt rugaţi de mai multe ori sã participe la întâlniri cu responsabilii genocidului. De pildã Himmler îl invitã pe unul din liderii afacerişti, reprezentantul Braunkohle Benzin AG, Fritz Kranefuß, în octombrie 1941 sã întreprindã o cãlãtorie de inspectare a Europei de Est. se viziteaza commando-urile din Ucraina de la Kiev, Kriwoi Rog und Nikolajew.
În februarie 1943 Otto Ohlendorf, fost lider de grup SS care este condamnat pentru uciderea a 90.000 de oameni, este rugat sã întocmeascã un raport cu privire la situaţia Crimeii. În decembrie 43 vin mai mulţi experţi:la o vizitã a cercului de prieteni în cadrul commando-ului secret al lui Himmler din Prusia de est, liderii SS îi invitã pe Hermann Fegelein şi Erich von dem Bach-Zelewski, la fel de vinovaţi pentru masacre.
Nucleul grupului era conversaţia informalã. Trebuia sã fie produsã încredere şi responsabilitate, care ar fi trebuit sã funcţioneze şi în afara întâlnirilor regulate. SS-ul avea nevoie de un partener cu care sã colaboreze, pentru a construi împreunã o societate puternicã, iar afaceriştii s-au arãtat foarte doritori. La un vin bun şi lumina lumânãrilor se punea la cale planul de eliminare a celor care nu conveneau sistemului conceput. Heinrich Bütefisch recunoştea la Nürnberg cã pentru el a fost o mare onoare sã aibã ocazia de a face parte din cercul de prieteni. Mai mult din oportunism calculat decât din fanatism politic, aceastã colaborare intensã a condus cãtre un discurs al inumanitãţii care contravine valorilor civilizatorii, discurs pe care înşişi oamenii cultivaţi l-au propovãduit. Carl Vincent Krogmann, din 1933 pânã în 1945 primar în Hamburg, povesteşte în jurnalul sãu cã a considerat mereu foarte interesant ce se discuta despre Holocaust la întâlnirile grupului…
Sursa:zeit.de