Ce rol au jucat dobrogenii în Mişcarea Legionară din România. Episoadele sângeroase omagiate de Garda de Fier

📁 Istorie Modernă Românească
Autor: Redactia Adevarul

Constanţa a avut un rol însemnat în istoria Mişcării Legionare din România. Primul erou-martir al legionarilor este un student din Hârşova, ucis pe când lipea afişe.Şi tot un legionar din Hârşova a fost implicat în asasinarea a douăpersonalităţi marcanteale neamului:Nicolae Iorgaşi Virgil Madgearu.

În structura administrativ-teritorialăa Mişcării Legionare din România, din care făceau parte 9 regionale, Constanţa era Regionala a V-a. În organizarea sa intrau judeţele Constanţa, Tulcea, Ialomiţaşi Brăila. Comandant era Eugen Theodorescu, un mai vechi colaborator al comandantului Horia Sima. Întâmplător, pe primul legionar ucis în România îl chema tot Teodorescuşi era tot din Constanţa. Mai precis, din Hârşova, acolo unde studentul Virgil Teodorescu îşi descoperise afinităţile cu Mişcarea Legionară. În seara de 22 noiembrie 1933, studentul Virgil Teodorescu se afla într-o acţiune, împreunăcu alţi camarazi. Tinerii legionarii aveau sarcina sălipeascăafişe pe străzile Constanţei, pentru a populariza Garda de Fier. Pe strada Moldovei, la colţul cu strada Valea Albă(ulterior 30 Decembrie, actuala Nicolae Iorga), legionarii au avut o altercaţie cu gardienii publici, iar Virgil Teodorescu, care purta găleata cu materialul adeziv, a fost împuşcat în spate.Studentul a fost declarat primul martir legionar, fiind înaintat post-mortem la cel mai înalt grad din Mişcare, acela de comandant-legionar. Tot din Hârşova eraşi Traian Boeru, directorul Institutului Naţional al Cooperaţiei din Bucureşti.

El este cel care a condus echipa de legionari care l-au ucis pe istoricul Nicolae Iorga în pădurea de la Strejnicu din Prahova, precumşi pe profesorul Virgil Madgearu în pădurea de la Snagov. „Horia Sima va comenta ulterior, în memoriile sale:«În noaptea de 27 spre 28noiembrie 1940, trebuie clar precizat, nu a fost ucis marele istoric Nicolae Iorga, ci execrabila figurăa omului politic Nicolae Iorga»“, consemneazăPuiu Dumitru Bordeiu, doctor în istorie, autorul volumului „Mişcarea Legionarăîn Dobrogea anilor 1940-1944“, apărutăla Editura Enciclopedică.Continuarea pe Adevărul.ro

Mai multe