Ce însemna confiscarea tobelor pe vremea lui Ștefan cel Mare?
Prima atestare documentară a utilizării muzicii militare de către domnul moldovean face referire la Bătălia de la Vaslui, de pe 10 ianuarie 1475, când Ștefan cel Mare învinge armatele cuceritorului Constantinopolului (1453), Mehmed al II-lea.
În acest cadru, muzica militară moldovenească, formată după model occidental, din trompete și tobe, dar și din buciume, în mod excepțional, este folosită într-o diversiune menită să deruteze armata otomană, sunând semnalul de luptă dintr-o altă direcție decât cea a atacului propriu-zis.
Utilizând (și) această manevră ingenioasă, dar beneficiind și de condițiile meteorologice favorabile (ceață), armata condusă de Ștefan cel Mare a reușit să învingă armata otomană, net superioară numeric și tehnic.
Ecoul acestei victorii s-a răspândit în toată Europa, aducându-i domnului moldovean inclusiv recunoașterea papală, ca apărător al lumii creștine, prin acordarea titlului de „atlet al credinței creștine” de către Papa Sixt al IV-lea.
Confiscarea tobelor, confiscarea puterii politice
În anul următor, ca reacție la înfrângerea din 1475, Mehmed al II-lea vine personal în Moldova, în fruntea unei armate și mai mari, și îl învinge pe Ștefan în lupta de la Valea Albă. Conform cronicarului otoman, au fost capturate de la armata moldoveană tobele, iar acest gest, potrivit mentalității otomane, reprezenta știrbirea și chiar „confiscarea” puterii politice a învinsului. În lumea arabă și musulmană, toba simboliza însăși persoana conducătorului.
Muzica militară era importantă însă și în afara câmpului de luptă, în toate manifestările care îl aveau în centru pe suveran, având același rol de evidențiere a prerogativelor acestuia.
Astfel, în anul 1485, atunci când Ștefan cel Mare depune omagiul de vasalitate la Colomeea, în fața regelui polonez Cazimir al IV-lea, pentru a încheia o alianță între Moldova și Polonia, ceremonialul aferent includea și muzica.
Întâlnirea celor doi suverani s-a produs în atmosfera sonoră a trompetelor, atât moldovenești, cât și poloneze, sunetul marțial și solemn având scopul de a crește gradul de importanță și de spectaculozitate ale momentului, evidențiindu-i pe cei doi actori principali.
Chimvalul, influență otomană
Un instrument al muzicii militare care nu apare în documente, dar care apare în pictură este chimvalul. Chimvalele apar în muzica militară europeană datorită întâlnirii cu muzica militară otomană. Mai exact, confruntările militare dintre europeni și otomani au condus la preluarea unor instrumente specifice muzicii marțiale orientale, precum chimvalele și timpanele, și la utilizarea lor în armată.
Interesant în acest caz este faptul că doar în statele din estul Europei putem întâlni chimvalele în astfel de contexte, în Țările Române sau în sudul Dunării.
În Occident, chimvalele nu au fost folosite în Evul Mediu decât într-o variantă de mici dimensiuni, în muzica devoțională, în schimb, în pictura bisericilor ctitorite de Ștefan cel Mare, ele apar pictate la mănăstirile „Sfântul Ilie” din Suceava și la Voroneț.
În aceleași scene apar și trompetele militare drepte, iar în cazul celor pictate la Voroneț știm că ele reprezintă o variantă mai rudimentară a trompetei drepte utilizate în perioadă, una cu sunete mai grave și mai puternice, de la care a evoluat ulterior trombonul.
Trompete drepte apar și în alte picturi din aceeași epocă, precum cele de la Mănăstirea Pătrăuți sau de la Mănăstirea Bălinești, dar apar și alte trompete, evoluate din punct de vedere tehnic și sonor față de cele drepte, care au fost folosite inițial în muzica orașului, cu care ne vom întâlni mai jos.
Fragmentul face parte din grupajul „Muzica de la Curtea lui Ștefan cel Mare”, publicat în numărul 257 al revistei „Historia”, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 iunie - 14 iulie, și în format digital pe platforma paydemic.
FOTO: Scena „Batjocorirea lui Hristos”, biserica Mănăstirii „Sfântul Nicolae” din Bălineşti, Suceava, ctitoria lui Ioan Tăutu, clădită şi pictată în anii 1501-1505. Instrumente muzicale redate, de la stânga spre dreapta: o surlă, castaniete, două trompete „clareta” care îl flanchează pe Hristos, o trompetă dreaptă, un cimpoi, o tobă laterală cu membrană la ambele capete (dublă), o tobă-fluier şi o pereche de timpane.