Ce îi sfătuiau medicii pe români acum 100 de ani, în lupta cu gripa spaniolă: „În timp de epidemie, vom ședea frumușel acasă, vom ținea în jurul nostru cea mai mare curățenie”
La peste 10 ani de la epidemia de gripă spaniolă, Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român – ASTRA, publica, în colecția Biblioteca Poporală a Asociațiunii, lucrarea „Ce trebuie să știm despre boalele molipsitoare” (Editura Asociațiunii Astra, Sibiu, 1931) de dr. Iosif Stoichiția, inspector sanitar general.
Principalul sfat pe care medicul sibian îl dădea pe atunci sibienilor, transilvănenilor, populației de la sate, dar și de la orașe este impresionant de asemănător cu ceea ce ne sfătuiesc pe noi autoritățile acum:
„Se pune acum întrebarea, cari ar fi măsurile de apărare în contra acestei molime primejdioase? Înainte de toate ne vom feri de a veni în atingere cu aceia despre cari știm că sunt atinși de această boală. În timp de epidemie, vom ședea frumușel acasă, vom ținea în jurul nostru cea mai mare curățenie și nu vom intra nici în cârciumă, nici la șezătoare și nici într-alt loc, unde se adună lume multă și de tot felul. Vom aierisi des odăile în cari locuim, ne vom spăla mânile de mai multe ori pe zi. [...] Ne vom feri de răceli, iar când suntem siliți, totuși, să stăm între oameni mai mulți, cari vorbesc, tușesc și strănută, ne vom păzi și vom ținea o batistă curată înaintea gurei și a nasului”, scria dr. Iosif Stoichiția.
Medicul sibian vorbește, în lucrarea respectivă, despre multe dintre bolile contagioase, acordând câteva pagini gripei – Gripa spaniolă și Influența. Caracteriza gripa ca fiind o boală molipsitoare, poate cea mai molipsitoare dintre toate bolile, care se transmitea cu ușurință de la un om la altul, fiind suficient să stăm în aceeași încăpere cu omul bolnav sau să luăm masa împreună.
„În cârciumă, la ospăț, în școală, în biserică sau oriunde ar fi mai multă lume strânsă la un loc, este destul dacă unul singur este bolnav de gripă, care tușește, scuipă ori strănută, ca alții 10 să se molipsească de boală și să se îmbolnăvească pe loc”, scria medicul.
Deși nu dispuneau de aparatura modernă din zilele noastre, medicii știau de pe atunci și avertizau populația asupra faptului că gripa se ia prin contact direct – „atingere cu omul bolnav”, prin strănut, tușit sau prin nerespectarea unei distanțe minime de siguranță față de bolnav.
„De aici se întinde mai departe în tot satul”
Și acum 100 de ani, simptomele unei gripe obișnuite erau cele din zilele noastre, slăbiciune musculară, strănut, tuse, febră, etc. Iar medicii conștientizau faptul că un bolnav neizolat și lipsa măsurilor de igienă pot duce la o infectare în colectivitate: „De obicei când se îmbolnăvește unul dintr-o casă, nu peste mult vom afla că pe rând au luat boala și cei din jurul lui. De la cei din casă o iau apoi vecinii sau rudeniile, care trec pe acolo, iar de aici se întinde mai departe în tot satul”, scria dr. Iosif Stoichiția. Așadar răspândirea în colectivitate a rămas peste secole un pericol, în situațiile în care oamenii nu înțeleg faptul că trebuie să evite contactul social pentru ca boala să nu se întindă. În tot satul. Sau în tot orașul. După caz.
Medicul vorbește despre simptomele gripei, spunând că epidemia din 1918 a fost una dificilă: „În anul 1918, cei mai mulți bolnavi de gripă au murit de pneumonie, care a avut un decurs grav și cu mult mai rău ca în aprinderile obișnuite”.
De la înălțimea cunoștințelor medicale din vremurile noastre, ni se poate părea copilăresc modul în care medicii din acele vremuri comparau starea de boală cu un adevărat război, încercând să le explice oamenilor simpli, pe înțelesul lor, ce înseamnă lupta cu boala: „Războiul acesta, ca orișicare alt război, ține un anumit timp, în care se întâmplă că unele lupte se câștigă, altele se pierd. Starea bolnavului, înlăuntrul căruia se duce acest război, se va resimți în bine sau în rău, după cum câștigă sau pierde câte o astfel de luptă. În cele din urmă însă, orice război are un sfârșit și astfel și acela al corpului în contra microbilor, după un timp se isprăvește. Dacă învinge corpul, omul bolnav se însănătoșește, se înțelege, numai cu încetul, deoarece organele corpului se refac numai pe îndelete după suferințele îndurate”.
Citește materialul integral aici