Ce dotare avea Armata Roșie, înainte de declanșarea Operațiunii Barbarossa?

Controversele istoriografice sunt poate sarea și piperul scrierii unei științe fundamentale, dar multe dezbateri sunt provocate din interese ce nu au legătură cu lupta pentru adevăr, ci anumite centre de putere vor cu orice preț să ascundă anumite fapte mai puțin glorioase sau chiar criminale. Generații întregi de cetățeni din lagărul sovietic au învățat că la 22 iunie 1941 Germania hitleristă a declarat prin surprindere război Uniunii Sovietice și trupele lui Stalin au fost luate pe nepregătite. 

A fost un șoc din care diviziile sovietice nu și-au mai revenit decât la porțile Moscovei, trupele instruite din timp de pace fiind pierdute în cea mai mare parte. A fost acuzat chiar liderul de la Kremlin că n-a făcut totul pentru dotarea unităților și pentru instruirea acestora. Normal, aceste teorii au fost lansate după moartea dictatorului. Oare să fie adevărat? Orice armată are statistici privind dotarea cu tehnică de luptă pentru a se calcula în orice moment forța de izbire a principalelor unități și potențialul celor ce urmează să joace rol secundar.

Autoritățile comuniste sovietice au făcut un inventar cu ceea ce exista în dotare la data de 1 iunie 1941, adică fix cu trei săptămâni înaintea atacului german. Au fost înregistrate peste 25.000 de mașini de luptă pe șenile din toate modelele. Cele mai importante erau cele 504 tancuri KV-1 și KV-2 (foto jos), care aparțineau deja lumii contemporane de astăzi prin caracteristici. Erau sprijinite de 891 de T-34, modelul zis mediu prin cărțile de istorie, dar care era mai greu decât orice blindat german de serie. 

Se spune că erau prea puține în raport cu necesitățile frontului, dar să nu uităm că germanii nici nu visau la deținerea unor astfel de mijloace de luptă pe linia frontului. S-au descurcat cu vechituri de antrenament și cu ce-au apucat prin depozitele fostei Cehoslovacii. Tancurile model 35 și 38 au fost utilizate chiar și împotriva Armatei Roșii, dar blindajul era casant și, în plus, niturile deveneau periculoase în cazul unor lovituri directe, având comportamentul unor gloanțe.

 Chiar dacă erau văzute de unii militari drept depășite, cele 5.262 de mașini BT-7 (foto jos) reprezentau visul oricărui strateg, varianta M având o autonomie de 700 km. BT-5 mai adăuga în balanță 1.688 de unități. Tancul T-26 era o mașină simplă, capabilă să sprijine infanteria prin focul a două mitraliere sau prin tirul unui tun de calibrul 45 mm, proiectilele fiind în stare să distrugă o țintă cuirasată ce se afla la peste o mie de metri. Arma era asemănătoare cu cea din dotarea bateriilor antitanc și industria oferea din belșug obuze explozive pentru neutralizarea soldaților, ceea ce nu avea în dotare mult mai puternicul blindat britanic Matilda 2. Numai din modelele de bază au fost inventariate 8.904 blindate. 

Dacă existau centre de rezistență inamice ce nu cedau în fața obuzelor, generalii sovietici puteau să folosească sistemele motorizate de lansare a substanțelor incendiare și erau disponibile 843 pe șasiu de T-26. Focul ce se lipea de trupurile oamenilor avea un cumplit impact emoțional asupra trupelor expuse, teroarea fiind vizibilă încă din timpul luptelor de tranșee din Primul Război Mondial. Nimicirea infanteriei ce dispunea de infernalele mitraliere ar fi asigurat pătrunderea în adâncimea frontului inamic și astfel ar fi fost capturate depozitele de muniții, combustibil, gările, artileria grea, centrele de comunicații și aerodromurile.

Dacă se ajungea la un curs de apă suficient de adânc și cu multe mlaștini, trupele în ofensivă puteau să fie blocate vreme îndelungată, ceea ce nu era pe gustul strategilor obsedați de ideea de revoluție mondială. Iosif Stalin a avut colaboratori care s-au gândit la problema forțării râurilor și au apărut blindate amfibii. Acestea pluteau datorită formei corpului blindat și închis ermetic. Armamentul era ușor pentru a nu distruge flotabilitatea, dar mitralierele și tunurile automate erau capabile să neutralizeze apărarea și să extindă un cap de pod. 

Primul model a fost T-37 (foto jos) și 2.268 de exemplare erau disponibile în iunie 1941. Au fost aduse îmbunătățiri și modelul T-38 adăuga 1.132 de mașini de luptă în cadrul unităților de cercetare. Nu aveau o mare putere de foc, dar apariția din valuri și mlaștini ar fi șocat o unitate de infanterie.

Dacă toate aceste 25.800 de mașini ar fi fost grupate în divizii de tancuri, ar fi rezultat formarea a 120 de mari unități, așa cum nici n-ar fi visat generalii germani în cele mai optimiste planuri. Este adevărat că un T-27 era modest prin performanțe, dar nici germanii nu aveau numai calitate, așa cum cred mulți naivi contemporani ce stau comod în fața unui computer, Panzer I fiind bun numai pentru a da impresia de superioritate numerică. Era o mașinuță concepută pentru antrenament și nu avea ce să caute pe un câmp de luptă adevărat, mai ales în condițiile dificile din spațiul rusesc. A trebuit să se renunțe la acest model după ce au apărut condițiile climatic dure. Trebuie să se mai rețină un mic detaliu: acest inventar a fost făcut pentru data de 1 iunie, dar până la 21 iunie industria a livrat noi și noi materiale de război, cele mai multe fiind dirijate absolut întâmplător spre vest. 

Stalin, preocupat de cantitate și dezinteresat de calitate?

 S-a spus că Iosif Stalin a fost preocupat prea mult de cantitate și a fost complet dezinteresat de calitate. Este interesant de observat din datele statistice pentru 1 iunie 1941 că această acuză de prin cărțile de istorie nu se justifică. Existau numai 504 tancuri din seria KV, ceea ce era puțin în raport cu masa de 25.800 de mașini pregătite să înfrunte orice obstacol natural sau antropic (1,95%). Chiar dacă adăugăm cele 891 de T-34, procentul de tehnică modernă și performantă nu prea vrea să crească masiv (3,45%). Este interesant de spus că exemplarele din seriile lui BT-7 se încadrau perfect la categoria performante prin mobilitate sporită și putere de foc deosebită prin folosirea tunului de calibrul 45 mm, care putea să lanseze proiectile explosive împotriva infanteriei și perforante împotriva țintelor protejate cu cuirase din oțel înalt aliat. Erau disponibile în total 5.262 de mașini și procentul lor ajungea la 20,39%. Se adăugau 1.688 de BT-5 (6,54%). 

Wehrmacht-ul putea conta numai pe 1.146 de blindate de calitate, incluse la categoria medii, în momentul declanșării ofensivei spre est. Unitățile sovietice aveau mobilizate la granița apuseană 1.558 de mașini T-34 (foto jos) și KV la aceeași dată. Iosif Stalin a pregătit o armadă terestră fără precedent în istorie și a dat ordin să nu se mai fabrice modelele învechite, ceea ce a dus la o lipsă de piese de schimb în primele luni de război, situație absolut normal din moment ce întregul sistem logistic ce asigura reparațiile a fost dat peste cap de înaintarea tancurilor cu cruci.

Mai mult. Întreaga industrie a fost afectată și livrările de mașini noi și reparate n-au mai fost conform planificărilor antebelice. Este interesant de precizat că blindatele de tip T-34 și KV-1 aveau tunuri de calibrul 76,2 mm mai performante în raport cu cele germane. Dotarea cu muniție era peste imaginația unui tanchist din restul lumii. Un KV de linie putea să primească 114 proiectile și un tanc zis mijlociu avea la bord 100. 

Dictatorul de la Kremlin a deplasat spre vest 34 de divizii de tancuri după informațiile ce erau disponibile în Occident. Nici urmă de nepregătire de luptă! Și acestea ar fi fost suficiente pentru înfrângerea inamicului ideologic. Iosif Vissarionovici Stalin a fost acuzat că a avut încredere în Adolf Hitler și n-a luat în considerare avertismentele spionilor despre declanșarea unei ofensive de amploare. 

În realitate, liderul de la Kremlin poate să fie acuzat că s-a pregătit în exces și n-a atacat cu forțe blindate și motorizate mai puține, serviciile de aprovizionare putând să asigure mai repede aducerea de muniții, combustibil și alimente. Stalin a dorit să realizeze revoluția mondială și trupele sovietice au realizat “eliberarea” parțială a estului Europei până la 22 iunie 1941. Masele de tancuri deplasate spre vest erau semnul că urma ultima etapă: înfrângerea Germaniei și ducerea lagărelor de concentrare până la Oceanul Atlantic, cele construite de naziști fiind prea mici pentru cel mai mare genocid preconizat din punct de vedere ideologic.

 Atacul german din 22 iunie 1941 a dat peste cap toate planurile concepute din timp de pace și ofițerii sovietici erau instruiți să execute ordinele superiorilor cu orice preț. Cum acest sistem rigid de comandă nu se mai potrivea cu evoluția rapidă a situației pe câmpurile de luptă, întregul dispozitiv a fost dat peste cap și a acționat haotic, mari unități blindate fiind pierdute în poziții prea avansate și lipsite de aprovizionarea absolut necesară cu muniții și combustibil. 

Era Armata Roșie lipsită de dotare și instruire?

 Sunt încă mulți cei ce mai cred teoria clasică a lipsei de dotare și instruire în tabăra sovietică, idei inoculate timp de opt decenii de istoricii aserviți regimurilor socialiste și care au sacrificat adevărul pentru funcții și salarii mai mult decât consistente. Se scrie prin tot felul de cărți și articole că tehnica de luptă sovietică era de slabă calitate din punct de vedere mechanic și că ofițerii nu erau capabili să execute un asalt în stilul germanilor. Oare să fie adevărat? 

Divizia 7 Panzer a dat peste cap toate socotelile generalilor francezi în 1940 și avea atunci o înzestrare mai mult decât precară. Dispunea de 91 de Panzer 38(t) și 24 de Panzer IV de calitate, restul până la 225 de tancuri fiind mașini mai mult decât antice. Aceeași divizie era format în 1941 din numai 30 Panzer IV și 167 Panzer 38(t), modeste prin performanțe. Iosif Stalin dispunea de divizii uluitor de puternice, Divizia 4 de tancuri având 453 de mașini speciale. 

 Armata Roșie era pregătită chiar prea mult pentru atac și acest dispozitiv ofensiv rezultă mai mult decât evident din amplasarea blindatelor de tip KV-2, mașini puțin cunoscute în raport cu renumitele Panzer. Aceste tancuri uriașe și urâte din punct de vedere estetic erau în număr de 134 la data recensământului și se poate spune că erau foarte puține în raport cu lungimea frontului. 

Tancuri sovietice (de la stânga la dreapta): BT-7, A-20, T-34 (model 1940) și T-34 (model 1941) 

Nu trebuie să se uite că nu mai exista ceva similar pe întreaga planetă și aveau o construcție specială. Au fost utilate cu un obuzier de calibrul 152 mm și blindajul provenea din dotarea marinei militare. Se poate spune imediat că erau prea grele și prea lente în raport cu necesitățile războiului de manevră, dar aceste cuirasate terestre nu erau proiectate pentru a lupta cu alte tancuri. Misiunea lor consta în distrugerea centrelor de rezistență ale inamicului prin lovituri puternice de la mică distanță, cazematele fiind vulnerabile la proiectilele antibeton. Erau singurele tancuri construite special pentru asaltarea unor fortificații moderne și se vede aici grija lui Iosif Stalin pentru atac, apărătorii inamici fiind practic dezarmați în fața muntelui de oțel. 

Aceste mașini au fost deplasate acolo unde era preconizat un atac și vrășmașul avea cazemate. Erau disponibile 89 de unități în subordinea comandamentului Regiunii Militare Kiev, 22 în cea a Regiunii Militare Vest și alte 19 la trupele ce se aflau în contact cu forțele germane din zona baltică. 

Se observă că n-au fost repartizate spre România sau Finlanda, state ce nu aveau fornicații capabile să deranjeze o armată imensă și dotată modern. Proiectilele antibeton erau complet inutile în regiunile controlate de sateliții Germaniei. Ideile lui Victor Suvorov au fost criticate intens sau au fost incluse în categoria teoriei conspirației, adică nimic serios, doar niște aiureli ce afectau imaginea lagărului comunist. 

Tancurile KV-2 vin să susțină tezele noi cu toată forța tunurilor de calibrul 152 mm, comandanții superiori ai armatei germane punând sub semnul întrebării existența lor când au primit rapoarte după 22 iunie 1941. 

Stalin, pregătit de război

Iosif Stalin s-a pregătit de război în cel mai serios mod, dar istoria i-a jucat o mare festă prin atacul dat de Wehrmacht cu o pregătire absolut insuficientă pentru un conflict de amploare. A vrut să realizeze comunizarea Europei și a fost la un pas de îndeplinirea idealului ideologic. A sacrificat totul pentru acest vis și a eșuat pentru totdeauna. Din păcate, generații întregi de tineri botezați drept sovietici, oameni noi, au fost sacrificate pe altarul unei utopii politice. Producția de KV-2 a avut aceeași soartă ca marele plan. Mașinile uriașe au fost scoase de pe liniile de asamblare pentru a crește numărul de KV-1, esențiale în luptele contra blindatelor mobile.

Tancurile sovietice nu și-au manifestat puterea în iunie 1941 și a fost ușor aparatului de propagandă să elaboreze teoriile despre nepregătirea Armatei Roșii. Amplasarea diviziilor blindate arată însă că Iosif Stalin a fost de acord cu toate ideile ofensive ale comandanților agresivi și unitățile au fost împinse cât mai aproape de graniță. Divizia 22 Tancuri se găsea în preajma orașului Brest-Litovsk și era compusă din 256 de mașini blindate.

Ceva mai la sud se afla Divizia 41 Tancuri ce cuprindea 415 tancuri de diferite tipuri. Ascunsă pe lângă Cernăuți se afla Divizia 39 Tancuri cu ”doar” 209 de tancuri. Atacul german a stricat toată partitura după care urmau să joace masele de soldați sovietici și s-a ales praful de socotelile strategice ale comandamentului de la Moscova. Tancurile n-au avut vreo vină și nici generalii din regiunile de frontieră, dar aceștia au plătit cu viața faptul că au avut unitățile dispuse prea aproape de pozițiile inamicului.

 Recensământul de la 1 iunie 1941 arată și astăzi ce armadă terestră a fost concepută de conducerea de partid și de stat, personal de către tovarășul Iosif Stalin, dar un atac dat cu forțe puține și mobile a dereglat toată organizarea unui stat totalitar ce fusese conceput numai în jurul armelor.

Bibliografie minimală

http://www.armchairgeneral.com/rkkaww2/weapons/tank_number_june01_41.htm .
Haskew, Michael E., Tanks Inside out, Amber Books Ltd, 2010.
Launay, Jacques de, Mari decizii ale celui de-Al Doilea Război Mondial, Editura Ştiințifică și Enciclopedică, București, 1988.
Solonin, Mark, Butoiul și cercurile, Polirom, Iași, 2012.
Stănescu, Gheorghe; Vochin Dumitru, Tancuri și automobile, Editura Militară, București, 1978.
Suvorov, Victor, Ultima Republică, vol.II, Polirom, Iași, 2011