Ce are premierul Erdoğan cu serialul Suleyman?

Văzută de la Bucureşti, „afuriseala” serialului turcesc „Muhtesem Yüzyil” – titlul românesc:„Suleyman Magnificul, sub domnia iubirii” – de către administraţia condusă de Recep Tayyip Erdoğanpare un gest cât se poate de absurd şi de neînţeles în contextul în care concernul Doğan Holding, cel care deţine la noi Kanal D, creează un produs turcesc de succes în toată Europa. Dincolo de veniturile directe ce survin din producţia acestei pelicule, administraţia s-ar putea bucura, în viziunea unui occidental, şi de un export masiv de cultură turco-otomană. Totuşi, Erdoğan condamnă acest film – iar aprecieri negative vin şi din partea altor administraţii ale unor ţări islamice. L-am rugat pe antropologul Alexandru Bălăşescu, bun cunoscător al societăţii turceşti şi al lumii islamice, să ne explice acest paradox.

Serialul Suleyman a cunoscut nişte cote record de audienţă în România, dar şi în Europa. A avut acelaşi succes şi în Turcia?

Da, serialul se bucură de succes şi popularitate în Turcia, la fel de mare ca peste tot. Foarte interesant este faptul că în Grecia, cu o relaţie destul de tensionată cu Turcia, „Suleyman” este, datorită acestui serial, o figură de notorietate în toate straturile sociale.

De ce guvernulErdoğans-a pronunţat atât de vehement la adresa unui serial artistic, care, teoretic, ar trebui să fie un vehicol de promovare a culturii turceşti?

Cred că orice afirmaţie trebuie văzută în context. Una dintre strategiile importante la nivel simbolic a guvernului actual din Turcia este aceea de afirmare şi revigorare a trecutului otoman, în prisma unei politici cu înclinaţii islamice. De aceea, imaginea dorită asupra trecutului imperial şi a unui reprezentant important al acestuia ar trebui să fie, în opinia guvernării, una care să accentueze contribuţia politico-istorică a acestui sultan, în sensul clasic al cuvântului, cât şi, eventual, pioşenia sa – căci pioşenia este o valoare pe care guvernul actual ar dori-o mai prezentă în spaţiul public.

Serialul, fiind o producţie culturală populară cu un public ţintă foarte clar – mai degrabă feminin, mai degrabă clasa de mijloc lărgită – pune accent pe alte valori:familia, patriarhatul, intrigile de harem, emoţionalitatea, luptele şi cuceririle importante din timpul domniei lui Suleyman fiind folosite doar ca suport estetic pentru a plasa o poveste cât se poate de contemporană. Nu degeaba serialul a fost caracterizat în „New York Times” ca fiind „Sex and the City filmat în era otomană”. De aici vine evident contradicţia, primul ministru al Turciei văzând probabil acest serial ca aruncând o lumină „falsă” asupra istoriei. Să nu uitam însă că istoria este recreată continuu, în funcţie de prezent. Cu toţii suntem tributarii unei istoriografii mitologice prezente, nu a unei „realităţi” istorice.

Pe deasupra a ceea ce spuneam mai sus, cred că există şi o tensiune legată de faptul ca opoziţia politică actuală din Turcia vine în mare parte din direcţia burgheziei laice, republicane. Probabil că primul ministru consideră că serialul serveşte acestor tipuri de gusturi sau că încurajează moravuri mai degrabă în neconformitate cu pioşenia exprimată sau desirabilă în proiectul de nou spaţiu public/politic. Subliniez, popularitatea serialului este la fel de mare aici.

Totuşi, Turcia s-a manifestat ani de-a rândul ca o republică laică, occidentală, ruptă, cel puţin la nivel imaginar, de tradiţia islamico-otomană... Care este imaginea pe care şi-ar fi dorit premierul Turciei să fie promovată prin istoria otomană?

Turcia este astăzi într-un moment de reviriment al otomanismului. Se poate vedea cu ochiul liber că tot ceea ce înseamnă patrimoniu otoman în Istanbul este restaurat, pus în valoare, accentuat. De la proiecte de urbanism până la galerii sau expoziţii de arta otomană finanţate de stat, toate pun accentul pe măreţia Imperiului şi pe moştenirea sa islamică, trecând sub tăcere faptul că Imperiul era unul multiconfesional şi că foarte mult din ce s-a construit în acea perioadă se datorează şi aportului levantinilor, evreilor, grecilor sau armenilor.

Vedeţi vreo legătură între protestele de astă-vară de la Istanbul şi din Turcia contra cabinetului Erdogan şi acest serial?

Nicio legatură directă. Dar tot ceea ce se întamplă în orice societate, de la seriale TV la mişcări de stradă, se află în relaţii complexe de interdependenţă.

Multă vreme, publicul occidental, inclusiv cel din Romania, avea un alt imaginar despre sultani, harem şi Imperiul Otoman. Cum credeti că influenţează acest serial de televiziune percepţia şi imaginarul global despre istoria otomană?

Cred că pelicula aduce Imperiul Otoman în contemporaneitate. Reiterez, orice producţie culturală, mai ales cea a filmelor istorice, spune două poveşti:naraţiunea scenariului în sine, dar şi povestea epocii în care producţia e realizată. Şi în acest caz serialul vorbeşte mai mult despre ziua de astăzi, folosind ca suport scenografia imperiului, decât despre faptele istorice din acea perioada la care oricum accesul se face printr-o serie de interpretări istoriografice bazate pe interese politice conjuncturale. Celor interesaţi de politica soap-opera le propun să aşeze acest film în aceeaşi categorie cu „Sex in the City”, „Desperate Housewives” sau, mai bine, cu „The Tudors”.

Cu toate implicaţiile sale critice asupra fenomenologiei socio-politice actuale, pe termen lung, astfel de producţii culturale cresc gradul de simpatie pentru istoria unui popor sau a unei regiuni, şi nu puţini sunt cei care încep să se intereseze şi prin alte surse despre epoca descrisă în film. Ca şi celelalte filme de acest gen, „Suleyman” este, până la urmă, un bun exemplu de diplomaţie culturală de tip non-statal.

Pentru a aduce conversaţia mai aproape de casă, închipuiţi-vă în momentul de faţă un serial românesc despre viaţa lui Ştefan cel Mare în stilul lui Suleyman. Concentrarea ar fi pe latura sa umană, pe slăbiciunea lui pentru femei frumoase şi pe tensiunile pe care acest lucru cu siguranţă le crea. În primul rând, credeţi că doar primul ministru ar fi deranjat? În al doilea rând, credeţi că ar avea acelaşi succes în România cum are „Suleyman” în Turcia? Răspunsul la aceste întrebări vorbeşte, de fapt, despre gradul de conservatism al unei societăţi...