Câteva lucruri mai puțin cunoscute despre împăratul Traian, cuceritorul Daciei

Marcus Ulpius Nerva Traianus s-a născut la 18 septembrie 53, într-o familie cu rădăcini iberice, dar integrată în elita romană. Tatăl său, senator și general, provenea din renumita familie Ulpia, stabilită în provincia Baetica după al Doilea Război Punic.

De tânăr, Traian și-a făcut ucenicia pe frontierele cele mai dure ale Imperiului, unde a luptat împotriva triburilor germanice. Experiența militară l-a transformat într-un comandant respectat, iar la moartea lui Domitian, în anul 96, era deja privit drept unul dintre cei mai capabili lideri ai armatei. Un an mai târziu, împăratul Nerva, lipsit de sprijin militar, îl adoptă ca fiu și succesor.

La 27 ianuarie 98, Nerva moare, iar Traian devine împărat. Era primul conducător roman născut în afara Italiei – fapt care nu a diminuat deloc entuziasmul cu care Roma l-a primit. Spre deosebire de domnia sângeroasă a lui Domitian, începutul guvernării lui Traian a fost marcat de clemență: prizonierii politici au fost eliberați, bunurile confiscate pe nedrept au fost restituite și în Imperiu s-a instalat un climat de stabilitate și speranță.

Războaiele dacice – o obsesie imperială

Domitian încercase fără succes să supună Dacia și fusese obligat să plătească tribut regelui Decebal. Pentru Traian, această umilință trebuia ștearsă. În anul 101, pornește prima campanie împotriva dacilor, mobilizând o treime din armata Imperiului – un efort uriaș chiar și pentru Roma.

După lupte grele și asediul Sarmizegetusei, Decebal cere pace, dar în 105 ostilitățile reîncep. De data aceasta, Traian vrea să pună capăt definitiv independenței dacilor. În 106, după înfrângerea decisivă, Decebal se sinucide, iar Dacia devine provincie romană.

daciPe locul fostei capitale dacice, împăratul ridică Ulpia Traiana Augusta Sarmizegetusa, colonizând teritoriul cu cetățeni romani pentru a grăbi procesul de romanizare. Victoria este imortalizată prin Columna lui Traian, celebrul monument care povestește, în piatră, desfășurarea războaielor dacice.

Expansiunea spre Orient și sfârșitul

Succesul din Dacia nu a fost singura cucerire a lui Traian. În 106, după moartea regelui nabateean, regatul acestuia este anexat și transformat în provincia Arabia Petrea. În 113, Traian intră în conflict cu parții, rivalii tradiționali ai Romei, care încercaseră să-și impună propriul rege în Armenia. Împăratul intervine, anexează Armenia și apoi înaintează adânc în teritoriile parților, cucerind Babilonul, Seleucia și chiar Ctesiphon, capitala lor, în 116.

Roma atinsese atunci cea mai mare întindere teritorială din istoria sa. Dar gloria a fost scurtă: răscoalele din provinciile răsăritene și sănătatea șubredă a împăratului au schimbat cursul lucrurilor. În timp ce se afla în Cilicia, plănuind o nouă campanie, Traian se îmbolnăvește grav. La 9 august 117, împăratul se stinge din viață, nu înainte de a-l desemna ca succesor pe Hadrian.

Cenușa lui Traian a fost depusă la baza Columnei care îi poartă numele – un omagiu unic pentru cel considerat încă din Antichitate drept „Optimus Princeps” – „cel mai bun dintre împărați”.

8 lucruri mai puțin cunoscute despre împăratul Traian

1. Un împărat curajos

Traian s-a remarcat prin curaj atât ca general, cât și ca împărat. Istoricul Dio Cassius îl descria ca pe un bărbat simplu, drept și neînfricat, care împărțea greutățile vieții militare cu soldații săi. Nu întâmplător, Decebal se temea de el mai mult decât de oricare alt adversar.

2. Modest la urcarea pe tron

Deși numit succesor de către Nerva, Traian nu a grăbit intrarea în Roma. A preferat mai întâi să inspecteze frontierele de pe Rin și Dunăre, arătând armatei că noul împărat era mai întâi comandant. Abia în 99 a revenit la Roma, refuzând gesturile grandioase și monumentele impozante pe care alți împărați le-ar fi acceptat cu bucurie.

3 Ținta unui complot pus la cale de Decebal

După pacea din 102, regele dac a încercat să scape de rivalul său trimițând asasini deghizați în dezertori. Planul a fost însă descoperit la timp, iar Traian a scăpat teafăr.

4. Capul lui Decebal – trofeu de război

După sinuciderea lui Decebal, romanii i-au adus capul la Roma. Era o dovadă că Dacia fusese înfrântă definitiv și o victorie personală a împăratului.

5. Mantie transformată în bandaje

În timpul campaniei din Dacia, armata romană ducea lipsă de bandaje. Traian și-a tăiat propria mantie în fâșii și le-a împărțit soldaților răniți – un gest care i-a întărit reputația de conducător apropiat de oamenii săi.

6. Împăratul-soldat

Chiar și după ce Senatul l-a numit Optimus, Traian a continuat să mărșăluiască pe jos, să traverseze râuri cot la cot cu soldații de rând și să împartă privațiunile cu ei. Acest comportament îi ridica moralul trupelor și îi cimenta loialitatea.

7. Slăbiciunea sa – vinul

Deși era un împărat echilibrat, Traian avea o pasiune pentru vin. Însă ordonase ca niciodată să nu fie luate în considerare deciziile sale date în stare de ebrietate – un detaliu care arată pragmatismul său.

8. Înclinații amoroase atipice

Sursele antice menționează și preferințele sale pentru relații cu bărbați tineri – o practică obișnuită și acceptată în lumea romană. Dio Cassius nota însă că, spre deosebire de alți împărați, Traian nu abuza de această înclinație și nu aducea prejudicii nimănui.

Chiar și la aproape două milenii după moartea sa, Traian rămâne un simbol al echilibrului dintre forța militară, modestia personală și grija pentru cetățeni – un model la care s-au raportat generații întregi de romani.