Cât de curați erau hitiții? Igiena sofisticată a unei civilizații antice acum 3.000 de ani

Pentru o civilizație care a înflorit acum mai bine de 3.000 de ani, hitiții par să fi fost mult mai preocupați de curățenie și igienă decât s-a presupus anterior. Un studiu publicat recent în Anatolian Studies contestă stereotipurile moderne despre societățile antice, arătând că igiena în cultura hitită nu era întâmplătoare, ci structurată, semnificativă și profund integrată în viața cotidiană, religie și ierarhia socială, relatează turismistoric.ro

Cercetarea, realizată de Ana Arroyo de la Universitatea Complutense din Madrid, analizează modul în care hitiții înțelegeau curățenia, cât de des se spălau, ce materiale foloseau și unde aveau loc aceste practici. Bazându-se pe texte cuneiforme și dovezi arheologice, studiul conturează o imagine surprinzător de vie a igienei în Anatolia din Epoca Bronzului Târziu.

Igiena era mai mult decât spălatul

Una dintre concluziile-cheie ale studiului este că nu exista o definiție unică și universală a curățeniei în societatea hitită. În schimb, igiena funcționa la intersecția dintre îngrijirea fizică, normele sociale și așteptările religioase. Dacă în prezent conceptele de igienă sunt strâns legate de prevenirea bolilor, ideile hitiților erau mai ample — vizând îndepărtarea murdăriei, evitarea contaminării și menținerea unei stări adecvate pentru interacțiunea atât cu oamenii, cât și cu zeii.

Apa avea un rol central. Textele hitite descriu frecvent spălarea, îmbăierea și clătirea cu apă ca acțiuni esențiale, fie pentru curățenia zilnică, fie pentru pregătirea rituală. În unele cazuri, apa era considerată în mod inerent „curată” și capabilă să purifice atât obiecte, cât și persoane.

Săpun, cenușă și detergenți timpurii

Poate cel mai surprinzător aspect este dovada utilizării unor substanțe asemănătoare detergenților pentru a spori eficiența curățării. Studiul documentează folosirea natronului, a cenușii și a materialelor vegetale comparabile cu săpunarița — ingrediente cunoscute pentru capacitatea lor de a îmbunătăți proprietățile de curățare ale apei.

Aceste substanțe erau amestecate cu apă pentru spălarea hainelor, a ustensilelor, a statuilor religioase și chiar a oamenilor. În textele rituale, pânza murdară este descrisă ca devenind albă prin spălare, o imagine care rezonează puternic cu așteptările moderne legate de curățenie. Limbajul sugerează nu doar un act simbolic, ci o curățare practică, menită să îndepărteze murdăria vizibilă.

Căzi de baie în casele și templele hitite

Arheologia confirmă dovezile textuale. Săpăturile de la mari situri hitite precum Ḫattuša, Šarišša, Oymaağaç și Tarsus au scos la iveală căzi ceramice, multe dintre ele mari, atent modelate și conectate la sisteme de drenaj.

Aceste căzi erau adesea descoperite în încăperi cu podele impermeabile, interpretate drept camere de spălat sau băi. Unele aveau chiar scaune încorporate, mânere pentru golirea apei și urme de tratament al suprafeței. În apropiere au fost găsite vase probabil folosite pentru uleiuri sau pentru turnarea apei, ceea ce întărește interpretarea acestor spații ca zone dedicate igienei.

În mod remarcabil, cercetătorii sugerează că aproape fiecare casă ar fi putut avea o cadă, cel puțin în anumite orașe hitite — o afirmație care contrazice presupunerile tradiționale despre viața domestică din Epoca Bronzului Târziu.

Curățenia și statutul social

Igiena nu era practicată în mod egal de toți. Studiul arată cum rangul social influența accesul la spații și obiecte curate. Contextul regal și cel al elitelor includea lighene de spălat din cupru, bronz și chiar argint. Acestea nu erau miniaturi simbolice, ci obiecte grele, funcționale, concepute pentru utilizare regulată.

Textele despre viața de la palat arată o preocupare intensă pentru contaminare. Într-un episod elocvent, un rege hitit se înfurie după ce găsește un singur fir de păr în apa sa de spălat și ordonă proceduri mai stricte de filtrare. Incidentul subliniază cât de strâns era legată curățenia de demnitatea și autoritatea regală.

Spălarea înaintea zeilor

Curățenia era, de asemenea, o condiție esențială pentru activitatea religioasă. Preoții, lucrătorii din temple și chiar brutarii care pregăteau pâinea pentru zei trebuiau să fie spălați, îngrijiți și îmbrăcați în haine curate. Părul și unghiile trebuiau tăiate, iar îmbrăcămintea trebuia să fie proaspăt spălată.

Înaintea ritualurilor, regii și reginele își spălau mâinile, le ștergeau cu cârpe și urmau secvențe de curățare atent prescrise. Aceste acțiuni nu erau opționale. Lipsa curățeniei fizice putea face o persoană nepotrivită pentru a se apropia de divinitate.

Totuși, studiul subliniază o distincție importantă: a fi curat nu însemna automat a fi pur din punct de vedere ritual. Curățenia era necesară, dar nu întotdeauna suficientă. Procedurile rituale erau adesea necesare pentru a restabili puritatea religioasă completă după anumite acțiuni sau expuneri.

O perspectivă mai nuanțată asupra vieții antice

Privite împreună, dovezile dezvăluie o cultură cu o înțelegere foarte dezvoltată a igienei, care îmbina curățarea practică cu semnificația simbolică. Hitiții filtrau apa, foloseau detergenți, construiau băi și impuneau reguli stricte de curățenie — practici care rezonează puternic cu așteptările moderne.

În loc să privim igiena antică drept primitivă sau pur ritualică, această cercetare ne invită la o reevaluare. Hitiții nu erau indiferenți față de murdărie. Dimpotrivă, curățenia le modela locuințele, ritualurile și ordinea socială.

Așa cum demonstrează studiul Anei Arroyo, Anatolia antică nu era doar un tărâm al regilor, zeilor și tratatelor — ci și al băilor, al săpunului și al unei preocupări surprinzător de moderne pentru a rămâne curaț